Turiştii, supăraţi că rămân fără ATV-uri în Rânca


Anunţul autorităţilor locale şi judeţene cu privire la reglementarea circulaţiei ATV-urilor prin staţiunea Rânca nu a fost bine primit de turiştii care spun că, astfel, ar rămâne fără una dintre puţinele „distracţii” de care pot avea parte aici. Deocamdată autorităţile nu vorbesc direct despre „interzicere”, dar discuţiile merg în această direcţie. Turiştii prezenţi şi în aceste zile în staţiune se pot bucura de lipsa aglomeraţiei, care le permite să meargă cu ATV-urile cam peste tot pe unde doresc. Doar că discuţiile din ultimele zile nu le sunt deloc pe plac. „Păi cam ce am mai putea face pe aici dacă ni se ia şi distracţia asta? Mai ales dacă nu e zăpadă nu prea mai ai ce face, nu? Au interzis ei artificiile de Revelion, au interzis multe altele, acum ne lasă şi fără ATV-uri şi nu m-ar mira, dar nu mi se pare normal. Faptul că sunt atâţia oameni care le folosesc arată că ele ar trebui să fie în continuare aici”, a spus unul dintre turişti, în timp ce un altul crede că în perioada sărbătorilor prezenţa lor ar fi redusă. „Noi ne plimbăm acum cu un astfel de ATV şi, evident, ne place, dar când sunt sărbătorilor este nebunie, da. Atunci când e aglomeraţie cred că ele nu-şi mai au locul pe aici, dar cum e acum, când staţiunea e goală nu văd o problemă în a ne plimba folosindu-ne de ele”, a spus turistul. O altă turistă a fost şi mai curajoasă şi a menţionat că îşi va aduce propriul ATV de acasă pentru a nu fi nevoită să închirieze. „Am avut unul şi l-am vândut că mi s-a părut mai uşor să vin aici şi să îl închiriez, dar dacă se ajunge la interzicere cred că o să-mi cumpăr altul din nou. Păi am permis de conducere, am dreptul legal să merg pe el, nu văd care e problema. Pentru noi e distracţie. Aici vii dacă e zăpadă ca să schiezi şi să te dai cu sania, iar în rest nu prea îţi rămân multe lucruri de făcut”, a spus turista. Închirierea unui ATV se face la centrele autorizate contra unei sume de 200 de lei pentru fiecare oră. Turiştii vin cu un act de identitate şi cu permisul de conducere în baza căruia semnează un contract cu firma de închirieri prin care îşi asumă că au luat la cunoştinţă condiţiile în care pot circula cu ATV-ul şi locurile prin care au acces cu el. Alexandru Popescu este unul dintre cei care închiriază ATV-uri în Rânca şi spune că interesul turiştilor este foarte mare. El le face tuturor instructajul înainte de a le da voie să pornească la drum. „Fiecare persoană care închiriază semnează un astfel de contract, se prezintă cu documentele de identificare, cu permisul, iar noi, cei care închiriem, le facem instructajul. Vă daţi seama că cei mai mulţi respectă ceea ce le spunem noi, dar sunt şi cei care merg în zone în care nu au voie sau fac drifturi. Fac lucrurile astea de capul lor şi îşi asumă consecinţele. Nu mi se pare deloc normal să fie interzisă folosirea ATV-urilor prin staţiune, în ciuda argumentelor care sunt prezentate în acest demers”, a spus Popescu. Aglomeraţia, zgomotul, poluarea şi numărul de accidente în care sunt implicate ATV-urile sunt o parte dintre argumentele care au determinat autorităţile să pună sub lupă această problemă. Sunt turişti care s-au declarat deranjaţi de aglomeraţie şi de teribilismul unora dintre cei care folosesc ATV-urile, iar salvamontiştii confirmă că la două zile sunt nevoiţi să intervină la un accident grav produs de utilizatorii acestor mijloace de transport. Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, declară că folosirea ATV-urilor cu roţi prin zăpadă nici măcare nu este recomandată. „Noi avem ATV-urile proprii de intervenţie, dar oricine poate vedea că nu sunt pe roţi. Fiecare şenilă de la ATV-ul de intervenţie are un contact la sol de un metru, faţă de o palmă, să zicem, cât e contactul unei roţi cu solul prin zăpadă. E o diferenţă uriaşă şi dacă mai punem şi teribilismul unora ajungem la situaţiile neplăcute în care trebuie să intervenim. Oamenii sunt încântaţi de cum merg cu ele, că derapează, tot felul de viraje mai mult sau puţin controlate, dar, din nefericire, accidentele pe care le provoacă sunt întotdeauna cu urmări foarte grave. Se ajunge la fracturi şi traumatisme grave, zile de spitalizare şi consecinţe neplăcute”, a menţionat şeful Salvamont. În următoarele zile autorităţile locale din Novaci şi Baia de Fier, care administrează Rânca, sunt aşteptate să reglementeze modul în care pot fi folosite ATV-urile în staţiune. Mai rămâne ca şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să ia o decizie în acest sens, dat fiind că cele mai multe ATV-uri pot fi întâlnite în mişcare sau parcate pe Transalpina, pe DN 67 C, sectorul din Rânca fiind cel mai folosit în acest sens. Prefectul Şerban Predescu spune că aglomeraţia din perioada sărbătorilor poate fi diminuată şi multe accidente pot fi prevenite dacă ATV-urile vor fi folosite în alte zone din staţiune, nu pe drumul principal sau chiar pe cele secundare. „Vorbim de gradul de poluare, de zgomotul produs şi de disconfortul creat turiştilor care, din cauza aglomeraţiei, ajung foarte greu la cabanele la care au rezervări făcute. Am cerut reglementarea circulaţiei pe anumite sectoare de drum care să nu mai genereze disconfort. Pot exista variante de alte drumuri în zona forestieră”, a explicat prefectul, cu menţiunea că pentru accesul în zonele forestiere trebuie alte avize din partea proprietarilor acelor terenuri.

About autor