Viaţa politicã s-a tulburat intens în ultimele zile, înspre maroniu, din cauza sacilor cu mulţi euro scoşi de DD de sub un pat sau din perna unui politician soios. De fapt nu ştie nimeni ce era în sacii aduşi în faţa camerelor de luat vederile. Puteau sã fie şi foi de varzã, dar important este cã la tv s-au vãzut bani. Cam aşa a fost şi povestea cu privatizarea Oltchim, instrumentatã de cãtre DD, pe de-o parte, şi guvernanţi pe de altã parte. DD s-a fãcut cã scoate banii, iar Guvernul Ponta s-a fãcut cã vinde. A fost necesarã o primã licitaţie pentru a le arãta celor de la FMI cã existã intenţia clarã de a mai vinde la fier vechi, cel mai probabil, încã o bucatã din economia României. DD s-a fãcut cã o salveazã şi cã poporul va fi adevãratul stãpân al fierului vechi existent la Oltchim încã de pe vremea lui Ceauşescu. Fierul vechi încã produce milioane de euro, însã la nişte costuri exorbitante pentru un stat vlãguit şi sãrãcit de politicieni, în principal; urmaţi de grupurile de interese, din care fac parte politicieni şi oameni de afaceri şi, uneori, şi indivizi din afara ţãrii. Clasa politicã a picat un examen, dacã mai era cazul sau nevoie sã mai pice unul. Încã unul.
Cine este vinovat de proasta gestiune a treburilor publice? Era obligatoriu sã fie vândut Oltchim? De ce nu se vinde tot ce mai este al statului, în bloc, şi sã nu se mai aştepte privatizãri „cu pipeta”, care sunt menite sã le umple buzunarele câtorva politicieni români sau ale unor partide sau buzunarele unor grupuri de interese din afara ţãrii, fie ele şi politice.
DD a ştiut tot timpul cã nu va putea sã cumpere vreodatã una din cele ai mai mari şi greu de manageriat companii ale României. Nu cred cã a ştiut nici ce paşi va face, dar a avut în cap planul cã nu dã banii, pentru cã Guvernul Ponta îi pune beţe în roate. DD a ştiut precis cã sacii cu bani sau cu foi de viţã de vie plimbaţi prin faţa camerelor de filmat şi de fotografiat vor avea un impact imens la prostime şi mai ales în ochii hãmesiţi ai salariaţilor de la Oltchim, neplãtiţi de Guvern cu lunile. Adicã DD ar fi vrut, chipurile, sã dea banii de salarii, dar Guvernul nu a dorit sã facã demersurile, chipurile, legale, pentru a se întâmpla acest lucru.
DD a speculat pas cu pas nepriceperea guvernanţilor şi nu a avut nicio problemã în a-şi construi strategia de imagine de la o zi la alta. Guvernul practic nu a mişcat un deget pentru a bate palma cu DD, iar DD a aşteptat cu saliva la gurã creşterea în sondaje.
Eroul s-a cocoţat din nou pe tv şi a zbierat cã are tot ce îi trebuie, doar cã nu este lãsat sã salveze lumea. Eventual şi de la vreo Apocalipsã. Probabil cã şi atunci va avea sacii cu banii necesari pentru a scãpa Terra de sfârşitul lumii, dar, cel mai probabil, Sfântul Petru sau Mântuitorul îi vor pune beţe în roatele de la Rolls Royce-ul sãu al cãrui interior miroase a baltã de Caracal.
DD nu a fãcut altceva decât sã speculeze stângãcia Guvernului şi a profitat de anumite lacune legislative sau de lipsa de fermitate a organizatorilor licitaţiei. Culmea e cã guvernanţii nici nu aveau cum sã nu intre în jocul televizat al lui DD, care cel mai bine sã pricepe sã otevizeze ţara şi sã îşi mâne cu promisiuni nerealiste şi fanteziste electoratul la vot. Cine nu s-a lãmurit cu ceva din toatã aceastã poveste, se poate considera manipulat şi poate merge liniştit sã îl voteze pe preşedintele cu pauze între dinţi şi în memorie. A câştigat o licitaţie, a dus de nas nişte salariaţi de dragul unor procente, dupã care a dat vina pe chichiţe guvernamentale, cum cã nu a primit transparent informaţii legate de dosarul „Oltchim”. Culmea ar fi ca DD sã aibã şi succes în alegeri cu astfel de manevre. Cert este cã de la o zi la alta tot adunã la capital politic, pentru cã nici nu are politicieni pe stilul sãu, mereu adaptabil la orice ipostazã şi circumstanţã sau tomberon. DD ar putea sã joace orice partiturã, de la fals erou, la mârlan, de la politician care spune minciuni cu cea mai mare convingere la omul care joacã rolul personajului simplu, din popor. DD e suprodusul subculturii unui popor care a uitat sã fie naţiune. Un popor are conducãtorii şi liderii pe care îi meritã.
La rândul lor, conducãtorii au şi ei poporul pe care îl meritã.
