REVISTA „ARHIVELE OLTENIEI”, LA CEAS ANIVERSAR

Împlinirea a 100 de ani de la apariţia primului număr al revistei „Arhivele Olteniei” reprezintă pentru colectivul de cercetători ai ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova un eveniment deosebit, având în vedere contribuţia acesteia la cultivarea culturii, artei, ştiinţei şi spiritualităţii româneşti.
Evenimentul aniversar prilejuieşte o succintă privire retrospectivă.
În anul 1922 apărea la Craiova primul număr al revistei „Arhivele Olteniei”, ca publicaţie trimestrială, în format obişnuit de carte, sub conducerea dr. Charles Laugier şi a unui comitet de redacţie format din: Şt. Ciuceanu, T. G. Bulat, Al. Bărcăcilă, secretariatul de redacţie revenindu-i lui C. D. Fortunescu. În articolul redacţional al primului număr al revistei, dr. Charles Laugier afirma: „E câtva timp, ani aproape, de când noi, câţiva reuniţi la Cercul Prietenilor Ştiinţei din Craiova, ne trudim ca pe lângă, cele ce am făcut până acum pentru răspândirea ştiinţelor, să scoatem şi o publicaţiune periodică. Ne dăm foarte bine seama de nevoia ei; ne dăm seama că în întreaga Oltenie se găseşte material documentar pentru trecutul nostru, pentru istoria neamului nostru, încât a nu stimula şi canaliza cercetările oamenilor de bunăvoinţă pe acest teren, ar fi fost o neiertată greşeală, dar ne dăm şi perfect seama de dificultăţile nenumărate, atât de ordin material, cât şi moralşi intelectual, ce întâmpină azi publicaţiunile în genere şi în special cele cu caracter ştiinţific. (…) am încredere că vom putea găsi în trecutul Olteniei resursele pentru asigurarea viitorului Arhivelor Olteniei”. Între anii 1923-1943 revista, a apărut de şase ori pe an, iar între anii 1944-1946 publicaţia se tipăreşte, fără a fi difuzată. Revista reapare într-o nouă serie, începând din anul 1981 până în prezent, cu un număr pe an.
Între primii colaboratori ai publicaţiei se aflau membrii Filialei Craiova a Societăţii Prietenii Ştiinţei, creată în anul 1913 de către Gheorghe Ţiţeica şi Victor Anestin: Şt. Ciuceanu, T.G. Bulat, Al. Bărcăcilă şi C. D. Fortunescu. Alături de aceştia, dintre cei care au publicat în seria veche a revistei Arhivele Olteniei amintim pe: Nicolae Iorga, I.C. Filitti, Ilie Chiriţă, Ion Donat, Constantin Moisil, Iosif N. Dumitrescu Bistriţa, Gh. I. Dumitru, Emil Vârtosu, I. Bianu, C.V. Obedeanu, Artur Gorovei, Al. Borza, I.V. Câncea, Iorgu Iordan, N. Plopşor, T. Bălăşel, O. G. Lecca, D. Tudor, I. Ionaşcu, N. A. Constantinescu, Ion Cornea, I. Popescu-Cilieni, Tache Papahagi, Ion Muşlea, Petre V. Năsturel, George Vâlsan, N. G. Dinculescu, S. Mehedinţi, G. Bogdan-Duicu, Marcel Romanescu, G. Gerota, A. Sacerdoţeanu, C. S. Nicolăescu-Plopşor.
Secţiunile revistei, în mare parte păstrate şi în prezent, erau: „Oltenia istorică”, „Oltenia arheologică”, „Oltenia folcloristică”, „Oltenia naturalistă”, „Oltenia literară-artistică”, „Oltenia culturală”, „Note pe marginea cărţilor”, „Note şi comunicări”, „Cronica ştiinţifică”, „Figuri istorice oltene”. Având profil enciclopedic, revista şi-a propus, rămânând consecventă programului ei, să publice materiale din domeniile arheologie, istorie, etnografie, filosofie, sociologie, economie şi drept. Încă de la apariţia sa, în paginile revistei au fost publicate documente istorice descoperite în arhive, precum şi studii şi articole ce cuprind o arie largă şi diversă, care sub aspect cronologic acoperă perioade istorice vaste şi valorifică aspecte esenţiale din trecutul Olteniei, precum şi studii de folclor întemeiate pe materialul autentic, cules de folcloriştii care publică. Rubricile de recenzii, note bibliografice şi cronici ştiinţifice îşi aduc aportul la cunoaşterea noutăţilor apărute în literatura de specialitate. Publicarea de documente istorice care au pus în evidenţă tradiţia vieţuirii românilor pe aceste meleaguri, în paginile sale, încă de la începutul apariţiei, se înscrie pe linia deschisă de N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, V. A. Urechia, E. Hurmuzachi, etc
În seria nouă a revistei publică studii şi articole de istorie socială, economică şi culturală reprezentanţi ai unor instituţii academice şi universitare din ţară, istorici, cercetători, arhivişti, muzeografi din Oltenia. Rezonanţă în paginile revistei îşi găsesc: istoria artei, a medicinii a tiparului şi a culturii Olteniei, viaţa şi faptele înaintaşilor, istoria şi patrimoniul Bisericii Ortodoxe, viaţa şi activitatea unor locaşuri de închinare din Sfânta Arhiepiscopie a Craiovei, problema ţărănească din Oltenia, evoluţia învăţământului din Oltenia, precum şi istoria urbană a Olteniei, istoria culturii materiale şi spirituale din Oltenia, cultura tradiţională şi mijloacele prin care aceasta funcţionează, sărbători, obiceiuri şi ritualuri din Oltenia.
Revista „Arhivele Olteniei” a fost editată la Tipografia „Scrisul Românesc” S.A., la Tipografia „Ramuri”, iar în prezent apare la Editura Academiei Române.
Revista „Arhivele Olteniei” a devenit o publicaţie de referinţă în spaţiul cultural din Oltenia, apreciată în rândul istoricilor şi oamenilor de cultură şi artă, tocmai pentru tematica abordată, prin calitatea materialelor publicate şi prin nivelul la care sunt tratate subiectele propuse.
Ca o recunoaştere a valorii sale ştiinţifice, revista este evaluată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în categoria B în domeniul Istoriei şi studiilor culturale şi este indexată în baze de date internaţionale recunoscute de forurile academice din ţară.
La 100 de ani de la prima apariţie, colectivul de cercetători din cadrul ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopşor din Craiova propune un program în cadrul căruia vor fi organizate mai multe manifestări ştiinţifice şi culturale care au în vedere punerea în valoarea a bogăţiei materialelor din această publicaţie ştiinţifică.
-31 martie 2022-workshop online: Revista Arhivele Olteniei. Serie veche
-12-13 mai 2022-Simpozionul naţional cu participare internaţională: Publicaţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Arhivele Olteniei 1922-2022
-4 noiembrie 2022- workshop online: Revista Arhivele Olteniei în viaţa ştiinţifică şi culturală românească
Pentru mai multe detalii a se vedea situl https: //icsu.ro
cercet. ştiinţ. III, dr. Loredana-Maria Ilin-Grozoiu
Purtător de cuvânt al ICSU „C.S. Nicolăescu-Plopşor” Craiova

About autor