Nu mai sunt multe zile pânã când democraţia româneascã va fi pusã la grea, ridicolã şi supremã încercare. Românii obidiţi, stresaţi, amãrâţi şi sãraci vor fi chemaţi din nou la urne sã salveze aparenţele. Cãci cam asta au fãcut în scurta perioada de democraţie româneascã de dupã 1990. Românii au salvat aparenţele, au ieşit la vot sã schimbe guvernele, puterea cu opoziţia şi opoziţia cu puterea. Au fost solicitaţi de fiecare datã sã legitimeze democraţia şi clasa politicã. Poporul român l-a ales de vreo trei patru ori pe Iliescu ca şef al statului, dar nu mai conteazã, pentru cã a venit şi alternanţa la guvernare, prin Constantinescu şi Bãsescu. Acum se pregãtesc sã vinã Ponta şi Antonescu. Nu poate nimeni sã fure liniştit, dacã nu are aprobarea poporului, adicã sã-l mâne la urne, sã vâre sub nasul comunitãţii internaţionale legitimitatea popularã. Cãci cu o lipsã crasã de legitimitate popularã se confruntã şi Guvernul Ponta şi preşedintele interimar Crin. Au ajuns la putere peste noapte şi fãrã sã treacã prin filtrul alegerilor populare. Au mizat pe voinţa protestatarilor care au ieşit iarna trecutã în Piaţa Universitãţii şi în alte pieţe din ţarã. Au transferat cumva legitimitatea acelor protestatari asupra propriilor partide. Sã nu confunde Piaţa Universitãţii cu piaţa de zarzavaturi. Majoritatea din parlamentul care a schimbat Guvernul MRU nu a fost obţinutã însã legimitim, ci prin traseism politic şi „cumpãrare“ de parlamentari sau prin tot felul de trocuri, înţelegeri şi jocuri politice.
Traian Bãsescu a fãcut ce au fãcut şi ceilalţi conducãtori ai românilor de pânã acum: a arãtat cã românii au şefii pe care îi meritã, în special în politicã. Omul a dezamãgit şi s-a gândit cã pe final de mandat, pentru a salva aparenţele e necesarã niţicã justiţie. Nu de alta, dar poate aşa îşi salveazã scaunul şi imaginea de ocupant al scaunului de la Cotroceni şi nu de şef al statului, pus în fruntea românilor pentru a le aduce prosperitatea şi nu pentru a-i îngloda în datorii. La fel au cam fãcut şi ceilalţi de pânã acum, executivii angajaţi de popor la alegeri sã îi conducã. Cu toţii au dezamãgit şi nu şi-au îndeplinit atribuţiile. Poporul are tot 200 de euro pe lunã, la fel ca în 1989 sau poate mult mai puţin. Românii nu au prosperat deloc, ci şi-au fãcut o viaţã din creditul cu buletinul sau alte împrumuturi care poate îi vor lãsa fãrã case, la cum aleargã euro la casele de schimb. Poporul trebuie sã se prezinte la referendum, ca de fiecare datã, aşa, prostit, sã mai punã ştampila pe unul sau altul sau pe nimeni. Turbarea dupã putere este atât de mare, încât politicienii au ajuns sã facã orice pentru a perverti democraţia româneascã aflatã la perfuzii.
Pedeliştii au socotit, de exemplu, cã este mai bine sã boicoteze referendumul, adicã sã loveascã democraţia direct între picioare, cu un şut sãnãtos. Dacã democraţia româneascã e femeie nu ar fi vreo problemã, deşi s-ar putea sã fie una de pe centurã. Dacã democraţia este bãrbat, vreun ospãtar alcoolizat prin vreo cârciumã de sat, atunci şutul picã destul de greu. Boicotarea referendumului e un pumnal înfipt în inima principiilor democraţiei. Unul dintre cele mai importante principii în democraţie este participarea. Cultura participãrii în democraţie, la viaţa socialã, la vot, la desemnarea clasei conducãtoare are de-a face, poate, cu esenţa democraţiei. Mai este vorba şi de societatea civilã nãscutã tot dintr-o culturã participativã. Mai participãm sau nu la referendum? Mai participãm la vreun set de alegeri în România? Dacã în toamnã vreun partid dã o lege prin care poporul român sã nu mai aibe posibilitatea sã îşi mai aleagã clasa conducãtoare? Votul românului mai conteazã? Singurul câştig al democraţiei, votul, este şi el anulat. Toţi politicienii ne-au chemat pânã acum la vot, sã iasã poporul în numãr cât mai mare. Acum o parte a clasei politice îndeamnã populaţia sã stea în case. Unde mai este esenţa democraţiei, pentru cã anticii greci ne-au învãţat cã totuşi democraţia izvorãşte de la popor, din legitimitatea votului dat de acesta? Sau poporul are şi legile pe care le meritã?! Ce se întâmplã dupã referendum? Vreo minune sau cãlcãm în aceeaşi balegã româneascã moale numitã în continuare democraţie?!?
