„Bãieţii roşii” nu au mai avut rãbdare sã mai reziste în Opoziţie pânã la alegerile din toamnã, pentru a veni legitim la Putere. Au schimbat pe diferite cãi oculte majoritatea din Parlament şi l-au propus pe Victor Ponta premier. Crin nu putea sã rãmânã cu buza umflatã, dacã Victor a primit jucãria pe care o dorea atât de mult şi Crin a primit şi el jucãria la care a visat atât de mult. Ambele jucãrii nu valoreazã nici cât douã cepe degerate. Nu pentru cã nu reprezintã jucãrii cãpãtate în mod legitim, prin vot popular şi nu prin negocieri subterane şi trãdãri de partide, ci pentru cã nu se bucurã de binecuvântarea celor care conduc lumea. De regulã, înainte de alegeri, candidaţii la un post de vazã sau la şefia statului român, oricare ar fi fost aceia, mergeau cu un plocon gras de promisiuni solemne în SUA sau prin douã trei cancelarii europene. De regulã, întâi în SUA. A fost şi Geaoanã, a fost şi Bãsescu, a fost şi Ponta, înainte de preluarea Puterii, cu Nãstase înfulãrit şi autosinucis la modul cel mai comic, pe targa electoralã de la ambulanţã. Binecuvântarea de a conduce România nu este luatã de la popor şi de la Dumnezeu, ci de la un Licurici mai mare sau mai mic. Oricum, nu mai mic decât România, deşi reflexul plãcãciunii i-a animat adesea pe conducãtorii românilor. Fãrã OK-ul de la Licuricii mari nu ai ce cãuta la şefia ţãrii. De aceea îşi râde Bãsescu în şuviţa de mult tãiatã, întrucât ştie cã şi-a achitat ultimul mandat şi mai are de consumat din el. El ştie cât s-a supt în regimul sãu la felinarul Licuriciului cel Mare şi este de aşteptat ca acesta din urmã sã facã un gest pãrintesc şi sã îi arunce un colac de salvare fostului cãpitan de navã. Unii ar zice de naveta de whisky.
România este în momentul de faţã precum o ţarã din Africa sau Orientul Apropiat sau chiar America de Sud, unde marile puteri schimbã şefii, dupã care îi trec prin votul popular. Licuricii cei mari controleazã atât de bine statele respective, încât trebuie sã îşi dea OK-ul, atunci când vine vorba de instalarea unor conducãtori cât mai agreabili. Bãsescu nu are cum sã piardã şefia statului, pentru cã a promis şi pentru ultimii doi ani de mandat: Roşia Montanã pentru canadieni, ceva avioane americane cu care s-a filmat seria Rambo, cumpãrate prin programul „Rabla” şi ceva de vândut de prin sectorul energetic pentru germani, a împrumutat România pânã în gât la UE şi la FMI – cei de acolo trebuie sã fie siguri cã îşi iau banii înapoi sau, la schimb, produse locale şi a fãcut tot ce se putea pentru amplasarea scutului antirachetã la Deveselu. Ruşii au deja o bombã cu dizgraţie orientatã cãtre România şi nu s-au ferit sã lase sã se înţeleagã lucrul acesta. Licuriciul cel Mare poate oricând sã îşi ia zborul şi sã rãmânã cu felinarul în aer, dar pânã atunci politicienii români mai pot profita de binecuvântãrile acestora, cum fãceau pe vremuri conducãtorii românilor sau vlahilor la Înalta Poartã. Nu e nicio diferenţã. Se ştie cã şi Mihai Viteazul şi-a cumpãrat scaunul de domnie de la Marea Poartã – un fel de Mare Licurici al vremii.
Revenind în prezent, „bãieţii roşii” sunt conştienţi de faptul cã nu pot urma decât reţeta „bãieţilor portocalii”, deşi au cãlcat în strãchini la capitolul imagine externã. Dar, Dumnezeule, şi ei sunt capabili şi se pot adapta la fel de repede la felinarul Marelui Licurici. ªi ce le e aşa de greu sã promitã cã vor scoate la mezat ce a mai rãmas din România?
Ce fac românii? Ce mai fac românii? Aţi auzit vreun politician care sã se întrebe chestia asta în ultimele zile-luni, cãci de economie nici nu mai poate fi vorba, întrucât pare un subiect tabu. Ponta a pregãtit nişte mãsuri economice din încheieturã sau cu reverul, aşa, sã nu se vadã cã Guvernul este pânã la gât în lupta cu Bãsescu. La fel şi Cotroceniul condus de Crin. Ar trebui cineva sã deschidã subiectul venirii investitorilor pentru ca sã fie totul hazliu. Ce fac totuşi românii în timpul acesta? Au de ales între sugacii Marelui Licurici. Dacã scapã de un sugac, rãmân cu alţi sugaci. Poporul român a votat pânã şi-a dat singur mat. Am ajuns de unde am plecat. Bãieţii din FSN nu se înţeleg care e mai sugac decât altul. Nici unuia dintre ei nu-i sfecleşte mãcar pe la ureche cã şeful suprem e poporul. De Dumnezeu nu mai poate fi vorba, cã trage numai pe la case mai mari. Pentru a ajunge la El, şefii sugaci din România, trebuie sã ia ştampilã tot de la Marii Licurici.
