Justiţia dã bice la dosare şi nu miroase a bine. Ar pãrea cã miroase a foarte bine. Vocea iscusitã a analistului de la ora 2000 spune cã Bãsescu şi-a pus în funcţiune aparatul de judecãtori şi oameni de la servicii, probabil de sus de tot, pânã la nivelul femeilor de serviciu. Tot aparatul de justiţie freamãtã şi mecanismul robotizat scârţâie. Îi trosnesc încheieturile, pentru cã nu era obişnuit sã ofere dreptatea fãcând justiţie, ci doar îi era introdusã o cartelã cu anumiţi indici şi valori. Setãrile respective nu prevedeau pedepse şi pentru cei sus-puşi, cei care nu au legãturã cu pãtura de jos, condamnatã cu celeritate pentru furturi de butelii sau role de bandã de transport cãrbune. Au început sã fie traşi la rãspundere şi cei care la un moment dat i-au condus pe români şi le-au dat lecţii de moralã, conduitã şi de viaţã în general, ca sã nu mai amintim de aroganţa cu care au fost trataţi românii de-a lungul timpului.
În timp ce Adrian Nãstase este tratat la puşcãrie pentru fapte ce aveau legãturã cu politica, alţi politicieni au ajuns dupã gratii din simplã lãcomie. Este vorba de strãmutaţii de lux Ionel Manţog, fost secretar de stat şi fost jupân în minerit şi politicã, respectiv Ion Vulpe, fost şef în minerit şi cam atât, pentru cã în politicã a fost mai fad ca un burete de şters tabla pus la murat. Ambii nu ar fi crezut vreodatã cã ar putea ajunge la puşcãrie, cã vor coborî de pe piedestalul de vedete şi oameni importanţi pe care legile pe dos din România i-au propulsat. Sigur cã în cartierul Primãverii din Târgu Jiu sunt sute de case strãmutate de minerit şi foarte multe sunt de lux, dupã aceeaşi reţetã folositã de cei doi foşti mineri de frunte ai Olteniei, „de frunte”, în sensul cã au tãiat şi spânzurat la un moment dat şi au feliat pâinea – cam mult în favoarea lor. Cei mai bãtrâni din presã îşi aduc aminte cum Ion Vulpe le recomanda public jurnaliştilor reţeta strãmutãrii de lux, adicã miracolul de a transforma o cocioabã sau grajd de la ţarã, într-un palat la Târgu Jiu sau în alte zone. Nu mai amintim de lecţiile de bunã purtare şi politicã predate de Ionel Manţog în ultimii ani tuturor celor care îi treceau prin faţã: de la jurnalişti, adversari sau supuşi politici. Cine îşi aminteşte de plasa cu bani uitatã de Manţog într-o cârciumã din Târgu Jiu: erau doar câteva sute de milioane de lei vechi şi la un moment dat şeful pedeliştilor pãrea cã se leapãdã de ea cu cel mai lejer gest. Orice om obişnuit ar munci ani de zile pentru acei bani şi în mod normal numai în România gãseşti foarte mulţi îmbogãţiţi între cei care sunt funcţionari sau angajaţi ai regiilor statului. Cât de uşor i-a fost lui Manţog sã scape de dosarul accidentului în urma cãruia a ucis un om! Ionel Manţog a devenit deja un simplu puşcãriaş. La fel şi Nãstase, la fel şi Vulpe şi alţii. Zornãrie cãtuşele, au început sã se agite apele pe la poliţie şi Parchete, DNA şi între palate. Pe când şi peştii cei mari şi mai mari, din minerit, politicã şi sindicatele miniere?
Şi useliştii şi pedeliştii vor pe cineva la puşcãrie dintre duşmanii politici. Se urmãresc unii pe alţii sau îi urmãreşte Bãsescu pe toţi. Ce a pãzit Bãsescu în ultimii opt ani, de abia acum a trecut la butoane şi justiţia pare sã fi început sã funcţioneze? De ce nu s-a lepãdat din 2004 de oamenii sãi de afaceri, de cocoşi, elene, prieteni politici, nepoţi şi alte categorii de amici, de la Roşia Montana sau alte companii ale cãror interese trebuiau promovate la ore de maximã audienţã? Sã fie prea târziu? Unii au început sã îşi facã valiza pentru puşcãrie: sunt primari care au început sã ciuleascã urechile, alţii sperã ca pisica sã fie ruptã în douã, Bãsescu sã plece şi justiţa sã revinã în matcã şi sã intre la zdup doar neagreeaţii Puterii, indiferent de cine e reprezentatã sau ce culoare politicã va fi avut.
Deocamdatã, avem un tur de forţã sau cel puţin asta e senzaţia, dar e una de efemeritate. Pânã la referendum România trebuie sã vadã cã ceva funcţioneazã: Coana Mare, dar pare cu balanţa pe degetul mare de la picior. Ţopãie. Sã pune serios pe picioare şi ia balanţa în mâini? Oricum, chiar şi pe burta goalã, fãrã salarii şi pensii mãrite e bunã o justiţie care face dreptate şi îi lasã omului senzaţia cã totuşi ceva mai merge şi în ţara asta. Şi parcã nici foame nu îţi mai e când vezi cã dreptatea e şi pe pãmânt, nu numai, virtual, în Ceruri. Cât o ţine şi dreptatea asta, cã justiţie e cãcãlãu?
