Despre Elvira Godeanu s-a scris enorm în perioada ei de glorie, anume deceniile trei, patru şi cinci ale secolului trecut. Cu toate că atât copilăria, cât şi adolescenţa i-au fost marcate de absenţa tatălui şi de starea de depresie a mamei, o voinţă de fier şi o rigoare venită, probabil, pe filiera genelor nemţeşti, au făcut-o să ajungă o mare stea a teatrului românesc.
În urmă cu 27 de ani, oraşul Târgu-Jiu îşi asuma înfiinţarea unui teatru dramatic, cu tot efortul extraordinar pe care îl presupunea această nouă instituţie. Deşi încă nu exista o clădire adecvată şi nici o trupă profesionistă de actori, exista în schimb mult elan şi o dorinţă enormă de a reuşi. Iar pe frontispiciul noii instituţii, în calitate de înger păzitor şi imbold permanent, numele Elvirei Godeanu.
Prima scenă a copilăriei
Elvira Godeanu, celebra actriţă a scenei bucureştene, dar şi a primelor filme româneşti, s-a născut la Târgu Jiu, pe 13 mai 1904, în familia unor mici industriaşi nemţi. Mama sa era unul dintre cei cinci copii ai lui Iosif şi Josefinei Visner, cei care deţineau o fabrică de bere pe malul Jiului, pe actuala stradă 14 Octombrie.
Constantin Glodeanu, medic veterinar şi ziarist la „Epoca”, aflat întâmplător prin Târgu Jiu, o întâlnise pe tânăra Josefina şi totul se transformase într-o dragoste la prima vedere. Plecat să locuiască la Galaţi, într-una din casele mamei Josefinei, tânărul cuplu nu a rezistat prea mult. După naşterea Elvirei, deşi a revenit în Târgu-Jiu cu soţia şi fiica sa, Constantin Glodeanu a continuat viaţa de petrecăreţ, în detrimentul familiei. Astfel că bătrânul industriaş neamţ s-a văzut obligat să îl dea afară.
Imaginea tatălui care nu a mai apărut şi pe care, de fapt, nu l-a cunoscut niciodată, a urmărit-o pe Elvira mereu, mai ales că şi-a iubit mama enorm şi a înţeles drama prin care a trecut aceasta, refuzând orice altă tentativă de mariaj.
Astfel, Elvira, care chiar din adolescenţă va alege să se numească Godeanu, a crescut în casa bunicilor săi de pe malul Jiului. Aici şi-a petrecut copilăria alături de câţiva verişori, pe care îî învăţa poezii şi pentru care obişnuia să „interpreteze” anumite roluri, pe o scenă improvizată dintr-o ladă de vechituri.
La 12 ani, Elvira vede prima piesă a unui teatru de operetă aflat în turneu la Târgu Jiu. După doar câţiva ani, Josefina Visner îşi ia fiica şi pleacă din Târgu Jiu pentru a scăpa de amintirea dureroasă a soţului care o părăsise. La Caracal a urmat cursurile unui pension, unde mama sa era secretară. A învăţat limbi străine şi şi-a însuşit o solidă cultură generală.
Mai mult decât „o bună amorează”
În preajma anului 1921, cele două femei au luat hotărârea de a se stabili în Bucureşti. Acesta a fost momentul de cotitură pentru viitoarea carieră a actriţei. Trecând pe lângă Teatrul Naţional, i-a spus mamei: „Aici voi juca eu”. Debutează în acelaşi an ca figurantă într-o piesă în care rolul principal era deţinut de marea actriţă Agata Bîrsescu. Datorită frumuseţii deosebite, este remarcată repede. Primeşte primul rol în piesa „Fracul”, în care va juca alături de Mişu Fotino, tatăl actorului Mihai Fotino. A fost primul mare succes, după care destinul Elvirei Godeanu va marca o carieră în continuă ascensiune. Cu o altă ocazie, mărturisea: „Am avut mult de suferit din cauza frumuseţii. Talentului i-am adăugat perseverenţă şi încăpăţânare pentru a depăşi frumosul”.
Ar fi putut fi o stea la Hollywood
Elvira Godeanu a locuit, pe rând, în câteva case din Bucureşti, lângă Grădina Cişmigiu, la Şosea, până în anul 1930, când se mută pe strada Cosmonauţilor, la nr. 7. Apartamentul va prinde contur după indicaţiile artistei. De la împărţirea camerelor până la mobilier şi tablouri, totul va purta amprenta personală a eleganţei, rafinamentului şi bunului gust. Era o perioadă la care se face mereu referire, între cele două războaie mondiale, şi nu fără rost. Înflorire, viaţă lipsită de griji şi acumulări materiale pentru toţi cei care doreau să-şi contureze o carieră.
La 1 iulie 1930 are loc premiera primului film sonor românesc în care rolul principal îl va deţine Elvira Godeanu.
Dintr-un interviu realizat în anul 1997 în casa actriţei, cu rude şi prieteni de familie, am extras următoarele câteva amintiri.
Lidia Radian, avocat, prietenă de familie: „Au vrut s-o oprească în străinătate ca să facă film. Nu era căsătorită cu dl. Prager când vă spun eu, prin ׳34-׳35, dar era atât de legată de mama dânsei încât nu a putut să facă această ruptură”.
Maria Simion, nepoată: „Îmi povestea de primele ei filme făcute cu Georgescu, «Maiorul Mura», «Povara», «Ciuleandra» la Viena. Şi de faptul că nu s-a dus nici la Paris, nici la Hollywood pentru că nu putea să-şi părăsească pe mama”.
Urmează ani de muncă intensă pentru Elvira Godeanu. Regizorii Gusti şi Soare i-au călăuzit primii paşi în teatru. Îşi studiază eleganţa mersului, a gesturilor, intonaţia, ţinuta vestimentară, însă mai presus de toate dovedeşte o disciplină de fier în tot ceea ce făcea. Timp de zece ani a lucrat cu marea actriţă Marietta Sadova, de la care a învăţat extrem de mult.
Între 1939 şi 1949 a jucat la Teatrul din Sărindar sau Teatrul Mic. Părăsise Naţionalul pentru că i se repartizau numai roluri de cochete.
Joacă în nenumărate piese: „Michelangelo”, „Cuibul de viespi”, „Trei crai de la răsărit”, „…Escu”, „Atrizii”. Dar din repertoriul unei astfel de actriţe nu putea lipsi Caragiale. Coana Zoiţica din „Scrisoarea pierdută” a fost cel mai longeviv personaj al Elvirei Godeanu, având peste 500 de reprezentaţii. A fost o răsfăţată a presei şi a publicului, îndrăgită de toţi cei care au cunoscut-o.
În casa Elvirei
În anul 1938 îl cunoaşte pe Emil Prager, un renumit inginer constructor, alături de care va trăi până la moartea acestuia. Apartamentul lor din strada Cosmonauţilor va deveni locul de întâlnire pentru toţi artiştii vremii. Săptămânal veneau o serie de oameni deosebiţi la masă: doamna Bulandra, Maria Filotti, Marieta Sadova, Sică Alexandrescu, regizorul, Ion Şahighian, regizorul, Moni Ghelerter, o lume extraordinară, deosebită.
Nu avea o zi anume de primire, după modelul burghez, însă în apartamentul de pe Cosmonauţilor se adunau marile nume ale scenei româneşti: George Vraca, Aura Buzescu, Mimi Botta, Marcel Anghelescu.
În casa Elvirei Godeanu se discuta absolut tot, în afară de politică, deoarece în timpul ocupaţiei germane trecuse printr-un mare pericol. Într-o casă a ei de la Şosea era găzduit un demnitar neamţ. Elvira Godeanu, fire voluntară, s-a dus acolo şi văzând portretul lui Hitler, a zis «Dă-l jos, dă-l jos pe ăsta, că duce lumea la pieire!» şi a fost cât pe ce să fie arestată. Doar renumele ei de actriţă şi originea germană au salvat-o.
Din luminile rampei în umbra unei despărţiri inexplicabile
În pofida marelui său renume, la începutul deceniului şapte al secolului trecut, a trăit momente dramatice alături de alţi mari artişti ai Teatrului Naţional, societari, şi mai târziu artişti ai poporului sau emeriţi. „Am fost invitaţi pe scena Teatrului Comedia de directorul Zaharia Stancu, care cred că n-avea nicio vină aici, că era ordin”, îşi amintea actriţa. „Se găseau acolo doamna Aura Buzescu, Calboreanu, Bălţăţeanu, Finteşteanu, Marcel Anghelescu, Antoniu, pe urmă veneam noi, femeile, eram eu, era Tanţi Cocea, şi mi se pare era şi Jeana Popovici. A făcut un mic tur, aşa, s-a uitat la noi şi a spus: «De azi înainte, dumneavoastră nu mai faceţi parte din Teatrul Naţional, veţi fi pensionaţi». Şi a început să ne întindă câte un plic la fiecare. Eu am încremenit, ne uitam unii la alţii, nu înţelegeam, nu puteam să realizăm, chiar aşa să fim trimişi acasă, ne-a strâns mâna, a plecat şi am rămas, ieşind unul câte unul, abătuţi, amărâţi, unii s-au şi îmbolnăvit, printre care am fost şi eu… Şi aşa a fost această despărţire de Teatrul Naţional”.
Cu toate acestea, Elvira Godeanu va fi rechemată, alături de George Calboreanu, la deschiderea noului Teatru Naţional, în decembrie 1973. În luna august a fost invitată să ia parte la repetiţii, cu rolul Doamna Maria din «Apus de soare».
Deşi ziua de 3 septembrie 1991 a însemnat despărţirea de prezenţa fizică a Elvirei Godeanu, personalitatea actriţei este mereu vie în memoria colegilor, prietenilor, în memoria teatrului românesc.
Ultima dorinţă a actriţei, de a mai vizita o dată oraşul copilăriei, nu s-a putut îndeplini. Nici dorinţa de a înfiinţa o companie de teatru nu s-a realizat, însă gorjenii, care nu au uitat că la începutul acestui veac o fată frumoasă pleca din Târgu Jiu să cucerească scenele Bucureştiului au denumit teatrul dramatic din localitate „Elvira Godeanu”.
N.A.: Filmul integral cu interviurile Elvirei Godeanu, ale rudelor şi prietenilor de familie poate fi vizionat pe canalul Youtube.com, la adresa https://studio.youtube.com/video/XOoDJl8lGc0/edit.
Adina Andriţoiu
