Disperarea de dinaintea alegerilor locale a cuprins deja partidele politice şi pe reprezentanţii şi membrii acestora. Sãrbãtorile Pascale au fost un bun prilej de reflecţie şi încropire a planurilor pentru campania electoralã de luna viitoare. Nu cred cã mai existã picior de politician în România care sã mai creadã cã în aceastã ţarã mai existã vreun pui de politician care sã convingã declarativ masele asupra bunelor sale intenţii. Clasa politicã s-a decredibilizat atât de mult, încât cu greu mai poate fi câştigatã încrederea alegãtorilor, fie şi de cãtre cel mai onorabil personaj care, dupã ce a reuşit pe plan profesional, vrea sã îşi foloseascã imaginea şi priceperea în domeniul nou al politicii.
Nimeni nu mai crede în politicieni, dupã atâtea cicluri electorale de dezamãgire profundã, dupã atâţia ani în care românii au tot aşteptat sã trãiascã decent şi sã nu mai fie nevoiţi sã îşi exporte copiii şi femeile în alte ţãri, pentru a presta ca sclavi sau ca cetãţeni de mâna a doua sau a treia. Disperarea politicienilor dupã ciolan este cu atât mai mare cu cât nu vor sã ajungã la putere oricum, ci vor sã se bucure de legitimitate. Legitimitatea obţinutã în urma voturilor primite de la alegãtori. Adicã ştampila care le dã dreptul de a face orice de pe postul pe care au fost aleşi şi fãrã a avea nicio responsabilitate. De aceea, în ultimele zile se aud tot mai multe voci care vor ca votul sã devinã obligatoriu. Adicã turma sã fie adusã cu forţa la urne, sã îşi delege reprezentanţii în consiliile locale, la primãrii, în consiliile judeţene, în parlament şi la şefia statului. Politicienii ştiu cã societatea civilã şi poporul nu îi mai suportã, iar ei nu vor sã îşi piardã ciolanul, orice ar însemna acest lucru.
Aşadar românii ar putea sã fie constrânşi sã îşi exprime liber voinţa de a alege pe cineva pe un post. Atunci unde mai este libertatea de a alege? Sigur cã în condiţia unui vot obligatoriu vor fi destui alegãtori care se vor rãzbuna şi vor mâzgãli pur şi simplu buletinele de vot sau le vor introduce goale în urne. Asta şi aşteaptã clasa politicã: participarea conteazã, cã în rest existã destule mijloace pentru a transforma şi denatura votul. Ori în lipsa participãrii, e clar cã politicienii nu mai au ce sã mai falsifice. De aceea unii dintre politicieni sunt pur şi simplu disperaţi sã îi oblige pe români sã iasã la vot, prin ameninţarea cã vor plãti o amendã sau ar putea sã o pãţeascã şi mai rãu dacã nu ies la vot, sã legitimeze o clasã politicã insalubrã. Adicã sã îşi facã singuri rãu.
Mai existã şi categoria de politicieni care susţin varianta cã cei care nu merg la vot nu au dreptul sã îi mai critice pe cei aleşi. Este valabil acest raţionament, în mãsura în care cei care refuzã sã meargã la vot şi sã legitimeze politicieni mizeri nu mai sunt obligaţi sã îşi achite dãrile cãtre comunitãţile locale. În condiţiile acestea, cei care nu participã nu ar mai avea dreptul sã îşi critice conducãtorii. Dar în condiţiile în care le suportã lefurile celor aleşi, este inacceptabilã ideea infantilã şi de-a dreptul imbecilã a celor care spun cã cei care nu merg la vot nu au dreptul sã îi tragã la rãspundere, mãcar verbal, pe cei care au fost aleşi.
Votul obligatoriu este greu de implementat pentru urmãtoarea perioadã. Singura şansã a actualei clase politice de a pune iar mâna pe putere este de a cumpãra voinţa alegãtorului prin mita electoralã. Dar niciun candidat nu are tot timpul certitudinea cã mita pe care o dã se reflectã în numãrul de voturi. Mita trebuie sã fie la un nivel optim în ceea ce priveşte calitatea, cât şi cantitatea, astfel încât alegãtorului sã i se creeze sentimentul de culpã cã a pus mâna pe ceva care nu îi aparţinea, iar prin votul acordat mituitorului se leapãdã cumva de pãcatul de a fi luat un folos necuvenit. Astfel, lucrurile se echilibeazã într-o infracţiune şi ruşine colectivã a furatului cãciulii de unul singur. De fapt mita electoralã ar putea deveni singurul combustibil real al suavei democraţii româneşti. De ce sã îi obligi pe alegãtori, sub povara sancţiunii sã vinã sã voteze o clasã politicã imoralã, incompetentã şi coruptã, când cel mai corect ar fi sã îl plãteşti legal pe alegãtor sã vinã la vot. Sã existe acei stimuli materiali care sã punã în mişcare voinţa cetãţenilor. În acest punct s-a ajuns, politicienii români au decredibilizat total democraţia şi principiile ei: participarea, consimţãmântul, legitimitatea, contestarea. Nu mai este o luptã a ideilor şi a principiilor, ci numai o dare şi o luare, un proces material denaturat, de schimb de servicii şi produse, între ales şi alegãtor. Politicienii ştiu asta, iar în acest moment mita electoralã este singura lor cale.
