Cine a ajuns sâmbătă seara la Rânca pentru a urmări concertele din prima ediţie a Rock Fest Transalpina a avut parte de ore de vis, spectacolele fiind unele la înălţime, nu doar prin prisma altitudinii la care s-au desfăşurat. Kempes, Vunk sau Viţa de Vie sunt doar câteva din trupele care au urcat pe scenă şi au reuşit să facă sutele de spectatori să cânte la una cu ele piese arhicunoscute din repertoriul fiecărei trupe. Spectacolele au început când soarele era încă sus, startul dându-se în jurul orei 19:00. Concertele au fost transmise de postul public de televiziune prin studioul local de la Craiova şi prin intermediul TVR3.
Spectatorii au fost din toată ţara, unii venind special pe Transalpina după ce au aflat de festival. „Din Slatina am venit cu o gaşcă de prieteni pentru că ne place muzica rock şi am venit că ştiam că găsim o muzică bună. Am văzut afişul pe net şi am zis că merită să îmbinăm utilul cu plăcutul. Ne-am luat motocicletele şi iată-ne. Aer proaspăt, răcoare, muzică faină, ce ne puteam dori mai mult?”, a spus unul dintre spectatori. Maşini cu numere de Iaşi, Constanţa sau Buzău puteau fi întâlnite în parcarea din apropierea scenei, cabanierii atingându-şi scopul. Şeful asociaţiei acestora, Constantin Pănescu, a menţionat că din cele 7000 de locuri de cazare din Rânca sâmbătă seara doar câteva camere mai erau libere, gradul de ocupare fiind maxim, ca în perioada sărbătorilor de iarnă. Fericit a fost şi Cătălin Mitroi, unul dintre principalii investitori din Rânca, şi el confirmând că gradul de ocupare a spaţiilor de cazare e un mare motiv de bucurie şi un stimulent pentru a mai organiza astfel de acţiuni în viitor. „Am rupt topurile pentru că sunt între 5 şi 7000 de oameni cazaţi în Rânca. Ne aşteptam la vreo 2000 de persoane, dar acum cu greu mai găseşti o cameră. E super bine”, a spus acesta.
Vineri seara a fost organizat şi un festival de folk, pe care organizatorii vor să îl extindă de anul viitor la o săptămână. Numărul spectatorilor a fost mai redus la acesta, dar asta şi pentru că vântul a suflat foarte tare. Nici sâmbătă seara nu a fost mai cald, rockerii recunoscând că au tremurat până când au început concertele. „E frig de nu ne vine să credem. Festivalul e genial, ne place la nebunie, din Bucureşti am venit, dar e frig. Parcă mai e puţin şi ninge. Era bun costum de schi de astă iarnă, dar acum o să rezistăm până la final, mai ales că ne place foarte mult ceea ce vedem pe scenă. Nu ne aşteptam să fie aşa reuşit, mai ales că e prima ediţie”, a spus o turistă. Şi pentru a face seara şi mai interesantă, spectatorii şi turiştii din staţiune au avut parte de un foc de artificii care a reuşit să îi ţină pe toţi cu ochii pe cer minute în şir. Spectacolul a fost şi aici unul reuşit, aplauzele de la final spunând totul.



