Rabdă de sete cu apa la poartă!

Supărare mare printre localnicii satelor din zona Motru care ar putea să îşi rezolve problema alimentării cu apă potabilă dacă li s-ar permite branşarea la noua conductă pe care autorităţile au pus-o în funcţiune, etapizat, în ultimii ani. Nimeni nu se poate racorda la reţea pentru că proiectul nu prevede şi aşa ceva, ci doar montarea de hidranţi şi fântâni stradale. Hidranţii mai pot fi zăriţi pe marginea drumului, dar fântânile de la care oamenii ar trebui să ia apă pot fi numărate pe degetele de la o mână. Investiţia a fost de 3,5 milioane euro şi, deşi suma pare mare, ar fi trebuit să fie şi mai mare pentru a putea fi permisă branşarea oamenilor. Pentru a le facilita accesul la apă potabilă autorităţile trebuiau să facă şi proiect pentru canalizare, dar asta presupunea noi cheltuieli pentru care nu exista finanţare.

Acum sătenii stau şi se întreabă când le va fi rezolvată problema pentru că apa pe care o primesc la reţea este „neagră”. „Sunt zilele în care se curăţă bazinele şi atunci vine numai rugină la ţeavă. Vreo 10 – 12 ore numai aşa curge. Săptămâna trecută a fost de vreo trei ori neagră. E o conductă veche, pusă de cei de la minerit, e din fier, şi e plină de rugină şi mizerii”, spune o pensionară. În situaţia respectivă sunt localnicii din şapte sate care aparţin de municipiul Motru. Cei mai fericiţi sunt cei care au fântâni şi care pot folosi apa şi la irigaţii în grădină. Sunt însă sate în care pânza freatică a dispărut din cauza lucrărilor miniere şi atunci şi apa proastă de la robinet e foarte bună pentru nevoile de zi cu zi. „La Roşiuţa nu urcă deloc şi nici fântâni nu au. Să vedeţi cum o beau oamenii că nu au ce face. Fântânile sunt seci, iar când prind că curge la robinet îşi fac provizii. Nu te mai uiţi că e murdară sau nu ştiu cum, o fierbem şi o folosim, că altceva ce putem face. De consum mai cumpărăm cu baxul, dar pentru gătit o punem în oală, să ştiţi”, a spus o femeie.

Primarul Gigel Jianu ştie situaţia respectivă şi susţine că lucrurile sunt greu de rezolvat pentru moment pentru că noua conductă este în garanţie pentru cinci ani, termenul începând de anul trecut, când a fost semnată recepţia investiţiei. Lucrările au fost proiectate şi executate de o firmă din Ungaria care nici nu vrea să audă de branşamente în afara proiectului iniţial. Primarul spune că debitul din reţea ar permite alimentarea caselor, dar pentru asta trebuie modificat proiectul. Modificarea poate duce la pierderea garanţiei şi a unei sume de circa 1,6 milioane lei depusă de constructor pentru a garanta că lucrările sunt de calitate. Până când autorităţile vor reuşi să descâlcească lucrurile şi să rezolve problema, oamenilor nu le rămâne decât să consume în continuare apa „ruginită” de la vechea reţea, modificarea eventuală a proiectului iniţial putând să dureze oricum destul de mult timp.

About autor