Situaţie greu de imaginat miercuri dimineaţa pe DN 66, ce face legătura între Târgu Jiu şi Rovinari, pe raza localităţii Iaşi de Gorj. Un camion încărcat cu 27 de tone de ciment neambalat, un cimentruc înmatriculat la noi în judeţ, s-a răsturnat pe ambele benzi ale şoselei, după ce din faţă i-a apărut brusc o altă maşină. Trei maşini au fost în total implicate în accident, dar, din fericire, nu a fost nimeni rănit grav, şoferul cimentrucului fiind considerat chiar un erou întrucât a reuşit să dirijeze camionul în aşa fel încât pagubele şi victimele să fie cât mai puţine.
Alarma la 112 s-a dat în zorii zilei, la puţin timp după ora 6.00. O localnică aflată la volanul unui Logan a oprit pe marginea drumului pentru a lua la ocazie o vecină cu care urma să vină spre Târgu Jiu. „Eu am tras pe dreapta pentru că urma să o iau pe vecina, dar din spate a venit camioneta Iveco cu numere de Dolj şi m-a lovit pe mine, după care a ajuns pe contrasens. Şoferul camionului cu ciment mergea regulamentar, dar a pus frână brusc atunci când a văzut camioneta intrând pe sensul lui. Automat pe el l-a aruncat într-un cap de pod şi apoi s-a răsturnat. Vecina asta a mea a leşinat când a văzut ce s-a întâmplat, iar acum nici eu nu mai pot să ajung la Târgu Jiu”, a explicat Isabela Trufelea, şoferiţa care dacă nu oprea nu genera tot ce s-a întâmplat.
Şoferul cimentrucului este Petrică Cojocaru, el mărturisind că a făcut tot ce a depins de el pentru ca în acele fracţiuni de secundă din momentul accidentului să ia decizia cea mai bună. A pus ditamai maşina de-a curmezişul şoselei, dar a salvat vieţile tuturor celor care se aflau în zonă în acele clipe. „El a venit direct spre mine şi nu mai aveam unde să mă dau ca să îi fac lui loc. Nu ştiu, nu a văzut, nu a putut opri la timp, nu ştiu de ce a intrat pe banda mea. M-a lovit şi m-a aruncat aşa cum mă vede toată lumea. Nici nu-mi vine să cred că eu am fost la volan. Bine că nu e cu morţi că la câţi nebuni avem pe drumurile noastre…” a spus bărbatul.
La faţa locului au ieşit imediat cei din casele din vecinătate, oamenii fiind speriaţi de zgomotul puternic venit dinspre şosea. Când au ieşit şi au văzut ce s-a întâmplat multora nu le-a venit să creadă că accidentul e fără victime. Doar şoferul camionetei cu numere de Dolj a fost transportat la spital, dar bărbatul nu avea răni care să îi pună viaţa în pericol. De asemenea, femeia din staţie, care aştepta o maşină de ocazie, a fost şi ea dusă la spital, dar doar pentru că leşinase după toate cele întâmplate sub ochii săi. Traficul rutier în zonă a fost deviat ore bune, timp în care la faţa locului au fost aduse utilaje de mare tonaj cu care să fie ridicată de pe şosea „cisterna” care transporta cele 27 de tone de ciment vrac. Operaţiunea a fost îngreunată şi de ploaia torenţială care a căzut în cursul dimineţii pe arii vaste din judeţul Gorj.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă chiar pe numele şoferului care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi în privinţa alcoolemiei, rezultatele fiind negative.



