Duminică 18 iunie 2017 la Ţânţăreni s-a desfăşurat o nouă ediţie a Festivalului-concurs de romanţe, cântec, joc şi port popular „Sara pe deal”.
Pe parcursul zilei au avut loc mai multe evenimente, printre care amintim Ziua comunei Ţânţăreni şi Eminescu la Floreşti, un simpozion care s-a ţinut în Parcul Eminescu.
Au participat la simpozion Ciprian Florescu, prefectul judeţului Gorj, Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Mocioi, Adrian Frăţilă, Spiridon Popescu, Dinică Ciobotea, istoric, Paul Retezeanu, critic de artă şi Tudor Nedelcea, critic şi istoric literar.
Moderatorul evenimentului a fost Ion Cepoi, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj care a propus Primăriei Ţânţăreni ca anul viitor, la 140 de ani de la popasul lui Eminescu la Floreşti, să se ridice în faţa Căminului Cultural o statuie închinată lui Eminescu. Tot Ion Cepoi a propus în perspectiva anului 2021, când se vor împlini 200 de ani de la trecerea lui Tudor Vladimirescu prin Ţânţăreni, ridicarea unei statui, în aceeaşi locaţie, închinată lui Tudor Vladimirescu şi pandurilor săi.
Tot duminică 18 iunie 2017 a avut loc un spectacol de muzică, poezie şi dansuri susţinut de elevii Şcolilor din Ţânţăreni şi Concursul literar Freamăt de codru.
Laureaţii Festivalului de romanţe „Sara pe deal” sunt:
Secţiunea Romanţe
Premiul I - Olimpia Bălăşoiu
Premiul II – Gheorghe Ancuţa
Premiul III – Polacek Iasmine
Menţiune – Nicoliţa Stoichin şi Alina Pornescu
Secţiunea Solişti Vocali
Premiul I – Ionela Ungureanu şi Polacek Iasmine
Premiul II – Alexandra Popi şi Ştefania Boian
Premiul III – Dăescu Marius şi Cornelia Budilică
Secţiunea Dans Popular
Premiul I – Formaţiei din Ţânţăreni
Premiul II – Formaţiile de dansuri Petrolul din Ţicleni şi Mătăsari
Premiul III – Formaţiei de dansuri Cheile Olteţului din Polovragi şi Formaţiei de dansuri din Melineşti
Organizatori
Consiliul Local şi Primăria Comunei Ţânţăreni
Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj
Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”



