Ediţia a– V-a a Campionatului de pescuit, a avut loc, pe lacul de lângă localitatea Rasoviţa, eveniment organizat de către TSD Gorj.
Deşi vremea nu a fost prea prietenoasă cu participanţii, încă de dimineaţă tinerii s-au strâns în număr mare pentru a-şi demonstra abilităţile de pescari.
Manifestarea, devenită deja una tradiţională, a reunit peste 80 de tineri care au venit echipaţi cu ustensilele necesare pentru a petrece o zi relaxantă. Toţi cei prezenţi au primit diplome de participare.
Pe locul I s-a situat Organizaţia TSD Roşia de Amaradia, locul II TSD Săuleşti, iar pe locul III, TSD Novaci.
Ne-au onorat cu prezenţa şi seniorii Ion Călinoiu, preşedinte executiv PSD Gorj, Ciprian Florescu, vicepreşedinte PSD Gorj, Mihai Weber, deputat, şi Aurel Popescu, preşedinte PSD Târgu-Jiu.
Biroul de Presă al PSD GORJ



