Ca şi SIE, Guvernul Ungureanu lucreazã pentru dumneavoastrã. Ce o reuşi sã facã în urmãtoarele luni pentru a creşte nivelul de trai, astfel încât PDL sã strângã voturi, e greu de spus. Cert este cã se poate trage o primã concluzie dupã cele câteva sãptãmâni de la instalarea în funcţie a miniştrilor şi a premierului. Este multã linişte la Palatul Victoria, se ung ceva roţi de mecanisme, mai este anunţatã câte o schimbare, câte o demisie. În vizitele pe la înzãpeziţi au mai apãrut câteva declaraţii, dar nimic care sã iasã din rutinã sau din tonul obişnuit. Niciun mesaj care sã vizeze în mod direct nivelul de trai al populaţiei. Este multã linişte la Palatul Victoria şi liniştea respectivã poate sã aibã mai multe înţelesuri. În primul rând, actualii miniştri abia au început sã se familiarizeze cu munca la ministerele pe care le conduc şi încã nu au dibuit toate clanţele de la uşi şi nu cunosc chiar toate numele secretarilor de stat pe care îi au în subordine pentru a începe sã producã ceva zgomot.
Cabinetul Ungureanu poate cã încã îşi face rodajul, dar treaba aceasta îi consumã din cele trei luni şi ceva rãmase pânã la alegeri, perioadã în care puterea trebuie sã ridice cu orice preţ nivelul de trai. A încercat şi Emil Boc sã le mai îndulceascã amarul românilor şi a anunţat cu puţin timp înainte de a-şi depune mandatul cã s-ar putea sã se producã ceva mãriri de lefuri şi salarii. Nu a mai apucat sã le facã şi oricum Traian B. i-a retezat-o scurt cã nu prea are cum sã se arunce cu mãriri şi indexãri de lefuri în situaţia în care eterna crizã şi recesiune se aflã dupã colţ, gata sã se ia la trântã cu PIB-ul României. De fapt, eterna crizã nu are cum sã se ia la trântã cu economia ţãrii, ci mai degrabã îi poate pune o piedicã, sã o arunce mai simplu şi mai elegant la podea.
Revenind la oile Guvernãrii Ungureanu, poate cã liniştea din sânul Cabinetului e impusã de stilul de lucru al premierului. Omul e obişnuit cu parole, cu mesaje criptate, cu ceva coduri, comunicare nonverbalã, misiuni, şedinţe secrete, targeturi, dosare de probleme – parametri care nu se prea rãgãsesc într-un mediu social şi politic învãţat sã verbalizeze şi sã disece pânã la epuizare anumite teme ale guvernãrii.
Guvernul Ungureanu şi-a propus sã creascã procentul de absorbţie al fondurilor europene şi prima mãsurã luatã a fost concedierea unei dudui care a cam lãsat oala sã fiarbã pânã a dat în foc. Nu a mai înfipt deloc mestecãul. Probabil cã şi mestecãul era portocaliu. S-a mai auzit de proiecte pentru fonduri europene selectate dupã anumite criterii, unele apãrute dupã ce s-a fluierat debutul meciului de obţinere a punctajului.
Miniştri lucreazã şi pânã acum nu se aude nicio veste, în ceea ce priveşte economia, finanţele, educaţia, sãnãtatea, sportul, tineretul, mamele, natalitatea şi alte domenii importante. Poate cã se lucreazã în tãcere la vechile proiecte, ale vechilor miniştri şi dacã cineva ar face ciocul mare, lumea şi-ar da seama cã s-a mai auzit de poveştile respective. Pe vremea Elenei Udrea, pe vremea lui Funeriu, pe vremea lui Igaş cel Înzãpezit. Cert este cã Guvernul Ungureanu e silenţios. S-ar putea afirma cã Guvernul Ungureanu lucreazã silenţios, ca bãieţii de la SIE, dar nimeni nu are cu adevãrat certitudinea cã lucreazã, cã a trecut la muncã, la modul cât se poate de serios. Problema e cã mai sunt trei luni pânã la alegeri şi Traian B. a cerut o creştere o nivelului de trai pentru populaţie. A sunat ca o comandã adresatã unui chelner, dar ce nu pot face geimsbonjii de la SIE?! Dupã experienţa aceasta Rãzvan Ungureanu ar putea sã scrie şi o carte: Cum sã creşti în trei luni nivelul de trai al poporului român. ªi nu va mai merge ca pe vremuri doar la tv şi pe hârtie, ci concret, sã se simtã nivelul de trai crescut, direct în leafã şi în condiţiile de viaţã şi în cele din urmã în vot. Asta dacã vom avea alegeri libere şi corecte.
Cât de corecte or fi şi alegerile, cãci toatã lumea pleacã de la premisa cã acelaşi vot pe care l-a introdus în urnã e cel scos şi numãrat. Dar cine poate verifica? Are şi democraţia riscurile şi limitele ei.Votul e secret în democraţie, unde poporul pleacã de la premisa îndoielnicã precum cã cel ce numãrã e fair play şi jocul politic e corect. Votul e secret şi în regimurile nedemocratice, unde poporul pleacã însã de la premisa onestã cã votul e falsificat. Deci minciuna în regimurile democratice în care se fraudeazã alegeri e de douã ori mai cruntã şi mai mare.
