Pânã la urmã gerul ţine tot cu Traian B. şi oricâte ceaiuri ar bea miile de protestatari din ţarã, nimeni nu se poate pune cu stihiile. Acestea au fost pânã acum de partea şefului statului, adicã de partea celui care are deocamdatã pâinea şi cuţitul la îndemânã. Nu se ştie exact cât este de mare pâinea sau cine mai este proprietarul, însã cuţitul este tot în mâna prezidenţialã. Lui Traian B. îi place sã aibã cuţitul în mânã şi oricât de dictator sau desprins de realitate este ştie cã pentru a-şi pãstra puterea trebuie sã ofere şi ceva sânge poporului care vrea sã mai respire dupã atâtea curele stranse.
Nu se ştie dacã demisia lui Boc sau un nou guvern sau un premier technocrat vor potoli setea de “sânge” a poporului, dar ar fi un gest, în spaţiul public lãsat neumplut de Bãsescu timp de o sãptãmânã în care a fãcut ciocul mic, în faţa strigãtelor protestatarilor. Probabil cã a aşteptat momentul potrivit. O fi sperat sã se mai împuţineze poporul, sã mai plece din medici şi filosofi, sã iasã în stradã preferaţii sãi chelnerii, instalatorii şi mecanicii auto. O fi fost informat de meteorologi, în ceea ce priveşte evoluţia stãrii vremii?! Cert este cã Traian B. are nu neapãrat o sete accentuatã de putere, dar nu ar accepta niciodatã sã fie mai prejos decât Iliescu pe scara istoriei. Mult hulitul Iliescu, pãrintele mineriadelor, al sulei în coaste, “eternal” preşedinte al României şi al social-democraţilor, Tãtucul ţãrii şi cel mai zâmbitor fiu al poporului. Politicianul care a ştiut pânã la urmã sã profite de trecerea timpului şi sã supravieţuiascã uzurii şi urii. Traian B. are deja 7 ani de mandate la Cotroceni şi probabil cã vrea sã îl depãşeascã pe Ion Iliescu: dacã nu la mandate, mãcar la imagine. Cine îşi închipuia cã popularul Traian B., cel care trãgea ţepe şi le vorbea românilor despre o creştere iluzorie a nivelului de trai cu acel “Sã trãiţi bine!”, aşadar cine îşi imagina cã va deveni unul dintre politicienii sau oamenii de stat cu cel mai scãzut raiting?
Sigur cã puţin îi pasã de mitinguri, de nivelul de trai, cã nu mai este iubit de popor, cãci şi poporul a fost un instrument în mâna preşedintelui (vezi organizarea simultanã a referendumului pentru demitere şi pentru reducerea numãrului de parlamentari). Lui Traian B. puţin îi pasã şi cine este premier, atâta timp cât premierul nu are personalitate şi nu iese din politica stabilitã de specialiştii de la Cotroceni (vezi legistaţia pentru Justiţie, Legea Sãnãtãţii, etc.). Micul Boc a fost premierul ideal pentru Traian B.. Probabil cã nu a îndrãznit sã îl contrazicã pe Traian B. nici de faţã cu nevasta sau nici mãcar singur în baie, doar el cu sulul de hârtie igienicã şi vasul de toaletã. Probabil cã nici în aceste condiţii Micul premier nu ar avea curajul sã îi aducã vreo criticã şefului statului.
Aşadar Traian B. are în momentul de faţã nevoia de a fi bãgat în seamã de reprezentanţii axelor mai mari şi mai mici. Omul se simte bine când este bãgat în seamã, chiar dacã cei care îl bagã în seamã o fac dintr-un interes clar (vezi declaraţia pro-bãsescianã a ambasadorului SUA la Bucureşti. Ambasadorul crede cã românii ar trebui sã fie mulţumiţi cã sunt liberi sã protesteze şi nu au luat nişte gloanţe în cap de pe clãdirile din jurul Pieţei Universitãţii). Interesul clar al axelor mai mari sau mai mici faţã de Bãsescu şi România sunt legate de vreo Roşie Montanã, capacitãţile de producere a energiei, vreun scut antirachetã şi alte resurse naturale şi strategice. Lui Bãsescu îi place sã se creadã important, alãturi de Merkel, Sarkozy, Obama, alãturi de cei care decid în vremuri de crizã. Omul crede cã are idei şi considerã cã prietenii sãi din Consiliul European sunt cei care ştiu ce se petrece cu politica şi economia în Europa şi nu câţiva “viermi” treziţi sã protesteze prin Piaţa Universitãţii.
Al doilea scop al lui Bãsescu, în afarã de acela legat de nevoia sa de a-şi hrãni setea de putere mai este şi orgoliul de a nu ieşi pe uşa din dos din istorie. Dorinţa de a nu fi mai jos decât Ion Iliescu. Transparentul Constantinescu aproape cã nu îşi are locul în comparaţie. Omul a recunoscut singur cã a fost învins de sistem. Ori Traian B. şi Ion Iliescu au fost politicienii care au construit sisteme sau le-au hrãnit şi susţinut sau au fost incapabili sã le reformeze sau nu au dorit sã le reformeze (vezi prezenţa comuniştilor şi a securiştilor în treburile statului în ultimii 22 de ani).
Bãsescu nu şi-ar dori niciodatã sã plece de la Cotroceni pe uşa din dos, sã ajungã de râsul lui Iliescu. Ar prefera sã rãmânã în sondaje cu 0,001%, dar cu un mandat finalizat la termen, rotund. Ce ar însemna pentru un politician şi om de stat care s-a luptat cu axele, “ţepele”, “balaurul corupţiei” şi a supt la Marele Licurici sã plece din viaţa publicã şi politicã şi din media cu coada între picioare?
Şi, oricum, fiind comandant de navã de meserie, Traian B. va pãrãsi ultimul corabia, chiar dacã nu mai are echipaj sau au murit toţi. A şi declarat cã şi-a dus toate navele la destinaţie. Problema e cã România a început sã ia serios apã. Şi comandantul Titanicului şi-a propus sã ajungã la destinaţie, dar i-a crãpat barca pe traseu. Cine crapã pânã la urmã, România sau Traian B.? Vorba reclamei: Bucureşti. Ger de crapã pietrele, economia e ţeapãnã pe la şale, freza lui Bãsescu rezistã.
