România are cu siguranţã una din cele mai proaste imagini din lume. Şi nu este niciun fel de exagerare. Cu greu gãseşti zi de zi pe stradã români care sã nu se jeneze de ceva legat de România. Şi mai ales dacã este vorba de români care sunt plecaţi din ţarã. Puţini sunt cei care îşi recunosc cu mândrie rãdãcinile româneşti. Cei mai mulţi locuiesc în ţãri cu origini mai modeste şi o soartã mai proastã şi mai crudã ca a României şi cu un nivel de trai inferior. Sigur cã e vorba de o serie de state asiatice şi în general de multe state africane. Totodatã, mai pot fi enumerate şi câteva state din America de Sud, aşa numitele ţãri bananiere, cãrora le-a rãmas numele astfel de pe vremea crizei bananelor. Asta pânã când americanii au reuşit sã punã mâna şi pe acest domeniu al exportului şi importului de fructe exotice din ţãrile mai sãrace.
O fi imaginea României legatã de sãrãcie, de corupţia endemicã, de lipsa de elite politice care sã facã sute de ani lobby în ţãrile mai civilizate? Nimeni nu poate rãspunde cu precizie la o serie de întrebãri care ar trebui sã îi macine pe şefii din ministere şi pe cei din eşaloanele inferioare care ar trebui sã se ocupe de schimbarea în bine a imaginii României. Jurnaliştii britanici au încercat recent sã afle de ce are România o imagine atât de proastã şi nu le-a fost uşor sã îşi explice de ce. Adevãrul este cã România este ţara tuturor posibilitãţilor şi nu i-a fost greu niciunui jurnalist poposit în România dupã 1990 sã prezinte ce a vrut, mai ales cã realitatea i-a oferit exemple din belşug. Nu este nevoie de un Minister al Cenzurii, dar ar fi nevoie de mai mulţi români calmi, fericiţi şi prosperi şi care sã nu mai fie crescuţi cu stigmatul de cetãţeni de mâna a doua. Statul sã nu le mai cultive mersul în genunchi şi capul plecat, ci mândria de a fi, de a munci, de a nu fura şi fenta şi de a avea o apartenenţã la ceva ales.
Adevãrul este cã în anumite zone România încã nu pare sã fi ieşit din Evul Mediu, iar în altele a atins un nivel cât de cât ridicat de civilizaţie. Ori modernizarea, educarea şi civilizarea României nu se poate face prin câteva campanii de PR cu sau fãrã frunze. Românii ar fi trebuit sã tacã în utlimii 20 de ani şi sã munceascã foarte mult. Cum a fost posibil ca România sã stea pe loc sau sã piardã atât de mult în 20 de ani. În 20 de ani putea fi construitã de la 0 o nouã capitalã a României. Puteau sã fie asfaltate toate drumurile existente dacã nu construitã o autostradã de la est la vest şi una de la nord la sud şi şosele de legãturã. Ce era aşa de complicat? Ce a apãrut între timp? Au apãrut 20 de ani de corupţie şi hoţie. Zone de verdeaţã, oaze de modernitate şi câmpii sterpe de sãrãcie lucie. Diferenţe prea mari între sãraci şi bogaţi. O pãtura generalã a supravieţuirii şi o listã scurtã a bogãţiei.
Sã fie regionalizarea o şansã a refacerii şi renaşterii sau doar începutul sfârşitului? Este posibil ca cei care vor deveni independenţi, sã fie şi mai independenţi şi sã continue sã evolueze, iar cei care sunt foarte sãraci sã continue sã fie şi mai sãraci şi mai înfometaţi. Mulţi au exagerat cu teoriile scindãrii României. E adevãrat şi cã Transilvania are o imagine mai bunã decât exotica Românie. Nu se ştie ce se va întâmpla cu Moldova şi confuzia de nume cu Republica vecinã. Din România va rãmâne cel mai probabil vechiul Regat cu strãzi desfundate şi corupţie la fel de endemicã. Poate ar mai fi şansa schimbãrii României prin schimbarea şefului, cãci de foarte multe ori peştele de la cap se împute. Sã fie viitorul lider al PNL o şansã pentru România? Un german ar schimba cu adevãrat imaginea României? Dar cât de repede ar putea ajunge în fruntea ţãrii? Şi depinde cât de român e germanul.
