Românii au ajuns în prezent într-o situaţie aparte a istoriei lor. Este partea lor preferatã, iar de-a lungul istoriei sunt multe exemple în acest sens. Nu au putut fi niciodatã prea uniţi sau când au fost nu a durat prea multã vreme. Este momentul din istorie când românii nu îşi mai taie singuri creanga de sub picioare, ci sunt mult mai inventivi şi îşi taie unii altora creanga de sub picioare.
Este vorba de clasa conducãtoare, de politicieni, de unii lideri ai românilor. Nu au fost niciodatã suficient de verticali şi niciodatã nu au fost animaţi de un sentiment comun de mândrie şi interes naţional. Cãci ce este interesul naţional pânã la urmã, dacã nu acel loc comun, intangibil care este înmânat ca un sceptru de la un politician la altul, de la o clasã politicã la alta, de la un funcţionar la altul, de la un demnitar la celãlalt sau de la o guvernare la alta. Nu a prea fost cazul în România, fiindcã mai toatã clasa politicã identificã interesul personal de grup, ci interesul naţional. În momentul în care partidul aflat la guvernare considerã cã îşi satisface interesul de grup, atunci acel interes automat este echivalat cu interesul naţional. Ori în România, interesul de grup este privilegiat pentru membrii grupului respectiv şi apoi, dupã satisfacerea acestora, urmeazã sã se observe ce a mai rãmas din interesul naţional. Mai nimic.
În momentul de faţã, şefii românilor au ajuns în momentul în care au început sã se toarne unii pe alţii şi sã exceleze în trãdarea interesului naţional. Şi nimeni nu credea ca vreodatã dreptatea va fi de partea lui Bãsescu. Este de partea lui Bãsescu pentru cã Bãsescu a fãcut în cele douã mandate tot posibilul de a poza în proeuropean şi de a satisface interesele materiale şi de altã naturã liderilor europeni şi americani sau de pe alte continente. Dreptatea, dupã cum se ştie, este de partea celor puternici, iar şeful statului a fãcut în ultimii ani tot posibilul sã fie de partea celor puternici. Nu mai conteazã realitatea, cã este mistificatã sau nu, cã presa o ambaleazã dupã chipul şi dorinţa patronului de presã. Bãsescu încã ştie cã puterea lui, vâna Licuriciului se aflã în Vest şi el încã e conectat la conducta Marelui Licurici. Liderii europeni, organele şi organismele încã îl ascultã. Nici nu conteazã ce se întâmplã cu România, cu interesele naţionale, cu rãspunderea, cu viaţa şi nivelul de trai al românilor.
Rãzboiul între guvernanţi continuã. Românii sunt ca de obicei daţi la o parte. Bãsescu trage în România cu tot ce poate. Le dã dreptate şefilor europeni pentru raportul pe Justiţie, chiar dacã au sau nu dreptate. Sunt curioşi românii dacã le mai dãdea dreptate dacã la guvernare era Boc. Românii trag asupra românilor din toate poziţiile şi cu toţii în România. Şeful statului este în acvariul lui acum şi a pus tunurile pe actuala guvernare. Face tot posibilul sã îi gâdile la orgoliu pe şefii Comisiei Europene. Este în sfârşit în elementul lui şi se simte mai bine ca în piscina de la Vila Dante. Încearcã sã îl aducã pe Ponta şi pe viitorul mazilit Crin pe terenul sãu. Crin este cu sabia deasupra cefei şi mulţi spun cã este prea mucegãit ca imagine pentru a putea ataca şefia statului. Ponta nu prea are cum sã scoatã şi el armele împotriva lui Crin, dacã vrea un candidat mai bun la şefia statului. Încã îi este coleg de Uniune. Şi trebuie sã se apere de tunurile lui Bãsescu şi de cele ale Uniunii Europene. Victor Ponta este încã praf în ceea ce priveşte politica externã şi relaţia cu Uniunea Europeanã.
Va trebui sã vinã cu un tribut gras şi cu nişte privatizãri în forţã sã convingã şi FMI-ul. Dreptarea lui Bãsescu e pe val acum.
