Cãci ce şansã are orice guvernare incompetentã, decât sã punã biruri pe capul ţãrãnimii şi a orãşenimii credule?! Şi Moromete, un personaj care a existat cu suflet şi în realitate, se plângea de fonciire şi de funcţionarul care mereu îi bãtea la poartã sã mai scoatã un leu-doi, sã îşi achite din impozitele datorate bugetului de stat de la vremea respectivã. Ce fãcea statul cu banii luaţi cu japca de la Moromete sau de la Ion nu s-a aflat nici pânã în ziua de azi!
Şi atunci, ca şi acum, statul impozita extrem sãrãcia, sub pretextul cã fãrã taxe şi impozite sau dãri cum li se mai spune popular, însãşi existenţa statului este pusã în pericol. Statul colecteazã dãri şi taxe de la cetãţeni pentru a plãti lefurile unei armate de funcţionari, a birocraţilor, cum li se spune de cãtre orãşenime, Administraţia asigurã executarea în concret a legilor date de parlament sau a actelor emise de cãtre guvern. Între cele douã instituţii, legislativul şi executivul şi popor nu a existat aproape niciodatã o legãturã permanentã şi trainicã. E doar legãtura între exploatator şi exploatat. Cel puţin în România.
Prin Constituţie, statul vorbeşte despre creşterea nivelului de trai al populaţiei de cãtre clasa conducãtoare şi îşi asumã obligaţia de a creea o atmosferã în care populaţia sã prospere. O atmosferã economicã. Se mai vorbeşte şi despre echitatea justiţiei şi accesul la justiţie egal pentru toţi cetãţenii. Doar se vorbeşte. Singurul moment în care se realizeazã o legãturã cât de cât între cetãţean şi politician este la alegeri, când vocea politicianului este mai dulce, iar candidatul este cel mai prietenos om din lume. Dar ce nu face dracul pentru a nu trece puntea. Se face frate şi cu politicianul.
Pedeliştii s-au împrumutat şi ei cât au putut. Dacã ar mai fi rãmas la putere ar mai fi îndatorat şi mai mult ţara şi apoi era scoasã de executori la vânzare pe taraba internaţionalã. Ar mai fi ceva resurse de privatizat şi amatorii nu vor sã le cumpere prea scump. Fondul Monetar Internaţional preseazã din greu sã ne vindem şi ultimele resurse, sã nu mai avem nicio putere şi sã murim sãraci şi dependenţi de perfuzia FMI pânã la finalul zilelor şi al economiei.
Social-democraţii au venit cu multe vorbe dulci şi era inevitabil sã nu aparã şi povestea cu moştenirea. De fapt, nici mãcar nu mai este invocatã. Se executã direct planurile şi dacã mai aflã şi poporul e bine. Dacã aflã din prima, atunci se recunoaşte cu seninãtate sau nici mãcar nu se oferã nicio explicaţie, decât cã ţarani şi orãşeni vedeţi cã mai aveţi de plãtit o taxã în plus.
Nici nu a început bine anul. Şi chiar nu a început deloc bine pentru cã deja de anul trecut se scumpiserã gazele şi curentul. Ce rol mai are ANRE în protejarea populaţiei în faţa valului scumpirilor? Aceastã instituţie ar trebui desfiinţatã sau sã i se modifice statutul în instituţia care apãrã interesele bãieţilor care cumpãrã ieftin şi vând scump marfa. Poporul duce şi dacã nu se plânge îi mai punem în spate şi alte dãri. Noua guvernare are un aer diferit de şulfism. Aprobã pe muţeşte scumpiri şi creştere de taxe, dupã care se face cã plouã. Nici nu se aruncã spre dezbatere cu o lunã douã înainte pe piaţa media ştirea, sã se culeagã impresiile populaţiei. Vestea vine direct, abrupt şi pe nesimţite. Uneori trece chiar neobservatã. Negocierea, dezbaterea în spaţiul public cu societatea civilã au murit de mult. Ţãranii vor achita impozite pentru ceapa degeratã şi pãtrunjelul pe care le vând în pieţe sau pe la poartã. Bãieţii deştepţi care vând energie nu plãtesc nimic. Pacienţii vor mai achita o taxã pe patul de la spital, dacã vor dori sã fie internaţi. Cine nu are bani e liber sã îşi aducã sacul de dormit, se fie internat pe podea. Cine are 10 lei în ziua de astãzi nu îi dã pentru a se caza într-un pat de spital, ci îşi cumpãrã pâine.
Apoi a venit şi creşterea sau descreşterea impozitelor locale. Povestea este ordinarã şi miroase foarte urât. Oamenii au plãtit deja în unele zone aceleaşi impozite, iar acum trebuie sã meargã din nou la ghişeu sã achite diferenţa. Milioane de rromâni şi români fãrã venituri fac drumuri între ghişee, sã achite câte un leu-doi pentru cã statul le-a impozitat un venit de 200 de lei uitat prin vreo bancã. Jupuirea românului continã şi prin taxa de cogenerare sau prin creşterea accizelor sau prin taxa verde la maşini sau prin taxa de certificare CO2 la curent. Pânã la urmã se va inventa ceva ca şi cel care nu mai existã sã achite o taxã. Taxa pe jupuire postmortem, pentru cã a lãsat statul la greu şi a decedat, lãsându-i doar pe alţii sã fie jupuiţi. Iatã cum conduc decreţeii! Numai cã acum nu îşi mai permite poporul nici mãcar conservele alea de peşte sau salamul cu soia.
