Anul 2013 a debutat cu prea multã linişte. Singurul episod care a trezit atenţia opiniei publice şi i-a incitat pe jurnalişti a fost cel legat de decesul lui Sergiu Nicolaescu. Discuţiile însã au vizat o persoanã decedatã şi nu una vie. Nu au prea avut legãturã cu viaţa de zi cu zi şi nici mãcar cu viaţa de dupã moarte. Unii mai cinici ar putea spune cã existã viaţã şi dupã moartea lui Sergiu Nicolaescu.
Din pãcate, singurul lucru de bun-simţ care s-a afirmat a fost cã regizorul a luat cu el în mormânt multe lucruri pe care le-ar fi putut spune pentru îndreptarea istoriei recente a României, din perspectiva evenimentelor din decembrie 1989. Toatã lumea s-ar fi aşteptat ca anul 2013 sã debuteze din punct de vedere politic mult mai bine şi nu cu discuţii sterile despre cenuşa cu sau fãrã urnã a lui Sergiu Nicolaescu. Despre morţi, numai de bine. Ce fac cei vii? Aceasta este întrebarea.
Pânã la urmã, timpul şi istoria vor cerne ce a fost bun şi ce a fost rãu la Sergiu Nicolaescu. Cel mai probabil vor rãmâne filmele în dreptul lui Sergiu Nicolaescu şi în subsidiar se va aminti cã a avut şi o discretã activitate politicã, cel puţin dupã 1990. Despre implicarea sa în evenimentele din 1989 nu se va afla probabil mare lucru sau chiar nimic peste încã 20 de ani.
Anul a debutat cu un zgomot fals peste o linişte cam suspectã. Scandalul aparent din jurul morţii lui Sergiu Nicolaescu nu a arãtat altceva decât setea de scandal şi de a despica firul în patru al analiştilor, jurnaliştilor şi trimişilor partidelor pe la televiziunile centrale de ştiri. A fost prea multã linişte şi la instalarea cabinetului, orice revoltã sau nemulţumire a fost înfundatã cu batista pe ţambal de cãtre uselişti. Ar fi culmea sã îşi dea cu stângul în dreptul tocmai acum, când au cel mai mare ciolan disponibil de dupã 1990 încoace. Toatã lumea are nevoie de linişte şi de ape liniştite. Se ştie însã cã apele liniştite au mult mâl pe fund. Liniştea este bunã atunci când existã certitudinea din partea opiniei publice şi a poporului cã administraţia lucreazã la modul cel mai serios şi politicienii, de asemenea. O astfel de linişte şi pace socialã este beneficã şi ar putea genera creştere economicã şi plusvaloare, cum le place unor politicieni sã spunã.
Ce ar însemna însã dacã liniştea care s-a aşternut peste palatele Cotroceni şi Victoria este doar semnul unei coabitãri dubioase pentru interesele generale şi ale celor care au dreptul sã afle pentru ce au trimis anumite partide la guvernare şi cu ce se ocupã Guvernul la orice orã din zi şi din noapte. De dragul de a nu mai fi împuns în coaste de Bãsescu pe la cancelariile strãine, Ponta şi-a asumat concesia tãcerii, în ceea ce priveşte regimul şi formele de manifestare ale regimului Bãsescu. Se lucreazã în linişte. Trebuie sã fie o linişte perfectã pentru a nu se auzi când se petrec miile de schimbãri din administraţia centralã şi localã, pentru ca opoziţia hipnotizatã sã nu mai aibe niciun timp sau motiv de reacţie. Trebuie lucrat în mare linişte şi pe vârfuri, pentru a nu se trezi jucãtorul afumat de la Cotroceni. A cerut linişte sã poatã sã înoate fãrã deranj pânã i se încheie actualul mandat, dupã care are liber la plimbat nepoţei prin Herãstrãu sau prin alte capitale ale lumii sau pe mãri şi oceane cu vreo barcã din fosta flotã a României. O mai fi rãmas vreun vapor pus la vreun ciorap de magnat pe undeva.
Ar fi dramatic dacã liniştea din primele zile ale începutului de an nu ar ascunde altceva decât lipsa de competenţã, lipsa de programe şi de proiecte. De altfel, Victor Ponta s-a scuzat recent, spunând cã anul 2013 va fi unul greu. Adicã poporul nu ar trebui sã aibe aşteptãri prea înalte de la actualul guvern. Cert este cã România are de achitat anul acesta o facturã uriaşã de 5,2 miliarde de euro cãtre instituţiile financiare internaţionale care au creditat-o. Mai are de plãtit şi contribuţia în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi alte impozite şi taxe cãtre creditorii sãi. Premisele nu sunt deloc bune pentru soarta economicã a României. Premierul şi ajunşii sãi în ministere au promis cam multe românilor, însã realitatea este destul de bolovãnoasã şi bolnãvicioasã. Cine plãteşte pânã la urmã datoriile fãcute în numele ţãrii de clasa politicã? De ce tac politicienii la început de an? Sau aşa se vine la popor în linişte şi cu falsã blândeţe atunci când îl pui sã plãteascã oalele sparte de altcineva şi datoriile fãcute de alţii?! Liniştea de început de an nu miroase deloc a bine.
