De fiecare datã, de 23 de ani încoace, românii au fost puşi în situaţia de a alege rãul cel mai mic din cele douã alternative pe care le-au avut, între Opoziţie şi Putere sau între cei doi candidaţi care s-au impus între cei mulţi sau între cele douã formaţiuni politice care au ajuns sã se lupte pentru şefia statului. Pentru guvernare, deci pentru ciolan. Cu asta se ocupã partidele politice: sã câştige puterea şi sã se ocupe de împãrţeala posturilor pe criterii exclusiv politice. Nu mai existã niciun fel de dubiu din acest punct de vedere şi toatã lumea s-a convins cã ne-am întors exact din punctul în care am plecat în 1990. Politica dominã întreaga societate şi toate sferele vieţii sociale. Nimic nu se mai întâmplã fãrã ca un fir sã ducã la un partid politic sau la un politician. Nicio o afacere nu mai respirã liberã fãrã ca un politician sã nu fie angrenat sau implicat în ea sau sponsorizat de cãtre medicul de afaceri respectiv. Nici şcoala nu se mai ţine departe de politicã: directorii de unitãţi de învãţãmânt sunt schimbaţi pe criterii politice, toate funcţiile de conducere sunt politice, concedierile din sistem au conotaţii politice şi angajãrile sunt la fel. Administraţia este atât de politizatã, încât aproape cã unele instituţii sunt efectiv blocate pentru cã în locul specialiştilor au ajuns pile, neamuri, nepoţi şi mulţi incompetenţi. Societãţile la care statul este majoritar sunt excesiv de politizate şi servesc interesele politicului mai ales în campaniile electorale. Aici, toate angajãrile şi numirile în funcţii de conducere se fac în mod exclusiv şi absolut pe criterii politice şi nimeni nu poate da o explicaţie. În toate primãriile, toţi angajaţii au legãturã cu un partid politic sau cu altul sau sunt rude cu şefii de servcii, de direcţii sau cu primarul sau cu rude ale primarului. Mai este câte un rãtãcit cãruia nu i s-au putut deteriora foile de concurs. Pânã şi în poliţie politica şi-a bãgat coada şi şefiile se ţin cu multe pile politice. Dacã se poate în tot spectrul politic şi la toate nivelurile şi planurile. Nimeni nu mai poate ajunge şef fãrã politicã şi nu mai este necesar concursul dacã are sprijin politic. Nu mai conteazã specialiştii, funcţionarii reali, ci doar cine cu cine se înrudeşte sau pe cine pârãşte. Sistemul este atât de bine consolidat şi putregãit, încât nu mai existã nicio şansã ca un element “strãin” sã-l penetreze.
Şi învãţãmântul superior este afectat de gãşti politice care încearcã sã îşi împartã domeniile. Tot ce mai are legãturã cu statul este sfâşiat de actorii politici şi lupta electoralã este cu atât mai grea cu cât nu a mai rãmas mare lucru de sfâşiat în proprietatea statului. De aceea toate funcţiile şi posturile din administraţia centralã şi localã sunt extrem de preţioase şi lupta pentru ele este extrem de durã între Opoziţie şi Putere.
Politica a denaturat totul: nu mai existã niciun fel de repere în privinţa moralitãţii şi a valorilor. Cine are pile puternice în spectrul politic reuşeşte în viaţã, cine nu abia dacã are şanse la un şomaj de 350 de lei pe lunã. Toţi politicienii, tineri sau bãtrâni, vechi sau noi şi-au înţeles rolul de ciolãnari şi din patru în patru ani sau mai rar îşi paseazã ciolanul ofilit, de la unii la alţii. Cât o mai fi de ros şi din el. Nimeni nu este cu adevãrat preocupat de treburile publice. Toate politicile publice au în vedere anumite interese de grup sau de partid sau de clientelã. Toţi politicienii care ajung la ciolan procedeazã astfel şi şoselele şi drumurile şi conductele cãtre banii publici realizate de partide sunt prea consolidate pentru a mai putea fi distruse. Politica este singura cale de a reuşi în viaţã, în România ca sã nu ajungi muritor de foame. Micuţii învaţã de la grãdiniţã acest lucru. Am ajuns de unde am plecat. Politica a corupt şi a denaturat totul. Toate alegerile nu mai înseamnã decât o rotire de cadre înţeleasã greşit. Rãmân în funcţii doar “temerarii” care aleg sã îşi schimbe partidul şi nu acceptã rotaţia din sistem. S-a ajuns într-un punct mort. Votul înseamnã o bicicletã fãrã lanţ, la care alegãtorul pedaleazã în gol. Speranţa cu alegerea rãului cel mai mic a murit de mult. Rãul cel mai mare guverneazã prin politicã. România e închisã. Trage obloanele. Politicienii sunt singurii care respirã. Alegãtorul chiar îi incomodeazã un pic cu formalitatea alegerilor, ca sã se pãstreze totuşi aparenţa de legitimitate. Nu vor sã sugã din ciolan şi sã fure fãrã acordul popular.
