Se împlinesc, zilele acestea, o sută de ani de când Jean Bărbulescu oferea gorjenilor publicaţia care le va purta numele (şi renumele) în toată ţara şi chiar dincolo de fruntarii. O publicaţie care, la început, apărea bilunar, apoi decadal, pentru ca apoi să devină săptămânală. Patronul său era şi ziarist, şi tipograf, şi om de afaceri, dar fără a-şi aservi politic gazeta. „Gorjanul” său, pentru că astfel se ortografia numele ziarului în perioada interbelică, era „scrisoarea de acasă” a tuturor gorjenilor plecaţi la muncă peste tot în ţară. Abonamentul lunar le asigura primirea jurnalului şi a ştirilor despre locurile natale oriunde s-ar fi aflat, pentru că Jean Bărbulescu ştia să îşi menţină cititorii prin calitatea articolelor publicate. Aici semnau condeieri de profesie, scriitori renumiţi, dar şi intelectuali gorjeni cu înclinaţii literare. Numele lor au fost menţionate cu diverse ocazii, printre cele mai cunoscute fiind ale scriitorilor şi poeţilor Octavian Goga, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Vasile Militaru, Tudor Muşatescu. Dintre colaboratorii locali, îi menţionăm pe Al. Calotescu-Neicu, Stelian Sterescu, Ion Mara, Ion Romanescu, Constantin Uscătescu, medicii Constantin Lupescu şi Ilarie Popescu, dar şi mulţi alţii.
O menţiune aparte trebuie făcută pentru scriitorul Sabin Velican, pe numele său adevărat Sabin Popescu-Lupu, care l-a evocat pe Jean Bărbulescu şi ziarul său în câteva articole, apărute după 1990. L-a cunoscut în perioada de mare avânt a ziarului, dar şi atunci când acestuia i s-a confiscat totul, atât redacţia, cât şi tipografia, patronul „Gorjanului” ajungând sărac şi foarte bolnav. Sabin Velican a avut de suferit, la rândul său, pentru curajul de a-şi fi răspândit ideile patriotice prin intermediul acestui ziar. Ambii au suportat condiţii de detenţie foarte grele, fiind condamnaţi doar prin nişte acte administrative, fără nicio judecată. Fiind repartizat ca învăţător în Basarabia, Sabin Velican a colaborat timp de zece ani la ziarul gorjenilor. După ocupaţia rusească şi revenirea în Gorj, a început să scrie despre agresiunea nejustificată a forţelor sovietice din Basarabia şi Bucovina de Nord. „Am suferit precum cei mai păcătoşi criminali, numai fiindcă am simţit şi am gândit româneşte, exprimând prin scris acest lucru”, se confesa acesta zeci de ani mai târziu. Într-o discuţie cu bunul său prieten Jean Bărbulescu, în aşteptarea represaliilor care li se pregăteau, Sabin Velican îi spunea acestuia: „Trăim epoca bunului plac şi a răzbunărilor din partea celor ce au fost aduşi la putere de forţa rusească. Am pierdut lupta crezului nostru. Am fost învinşi. Să fim pregătiţi să suferim. -Oare va supravieţui bietul nostru neam? L-am auzit abia şoptit, ca într-un vaier”.
„Gorjanul” a apărut fără întrerupere între 1924 şi 1947 (30 decembrie), când a fost „suprimat” fără explicaţii. Câţiva ani mai târziu, în 1951, fostul patron al ziarului va fi închis la Gherla şi Canal. Din păcate, toţi cei pe care îi ajutase l-au uitat, după cum scrie acelaşi Sabin Velican. Fie de frică, fie din nepăsare sau de teama de a nu fi acuzaţi şi ei sau să-şi piardă posturile proaspăt dobândite. Printre aceştia, chiar şi Tudor Arghezi, cel căruia Jean Bărbulescu îi ducea cărţi şi mâncare atunci când se afla în lagărul de la Târgu Jiu şi care îl uitase pe bunul ziarist din Gorj.
După 1948, alte publicaţii au înlocuit ziarul de suflet al gorjenilor, cea mai longevivă fiind „Gazeta Gorjului”, apărută între 1968 şi decembrie 1989. Aceste ziare erau destinate, în principal, propagandei partidului unic, mai ales în primele două decenii de după naţionalizare. Temele articolelor erau, în principal, legate de activităţile muncitoreşti din fabrici şi uzine, de munca ţăranilor în cooperativele agricole de producţie şi aveau limbajul unor şedinţe de partid. „Înfierau” abaterile, lăudau pe fruntaşii locali, luau la rost pe cei care nu se dovedeau suficient de combativi în lupta contra „vechilor obiceiuri”, a „rămăşiţelor burghezo-moşiereşti”. Cu toate acestea, prin anii ’70, au început să apară şi articole „mai digerabile”, folosind un limbaj mai puţin lemnos şi rigid. Poeţii şi oamenii de litere au găsit spaţiu în paginile „Gazetei Gorjului” şi au dat o notă mai elevată conţinutului articolelor.
Cam prin acea perioadă am avut şansa de a-l întâlni pe pasionatul pedagog Sabin Popescu-Lupu, care era atât învăţător la Şcoala Generală nr. 4 (astăzi „Alexandru Ştefulescu”), cât şi instructor la Casa Pionierilor, la cercul de literatură. Reuşise, după mulţi ani de interdicţii, să îşi regăsească locul la catedră, unde le deschidea drumul către învăţătură celor mai mici elevi. Era pedagogul prin excelenţă, îi iubea mult pe acei omuleţi, le înţelegea temerile şi şovăielile. Nu eram la clasa dânsului, dar pentru că îmi plăcea tare mult să citesc, având la dispoziţie şi o bogată bibliotecă, mama m-a înscris la cercul de literatură. Acolo am învăţat legile compoziţiei şi cred că am primit multe îndrumări folositoare pentru mai târziu. Dovadă că nu aveam niciodată probleme la compunere, la redactarea unui eseu. De fapt, pe vremea aceea, nimeni nu ne spunea să scriem un eseu, ci o compunere. Când eram prin clasa a opta, am fost surprinsă când profesoara de limba română, doamna Eugenia Bardan m-a sfătuit să scriu un articol şi să îl public în „Gazeta Gorjului”, continuatoarea, într-un fel, a „Gorjanului” interbelic. Ştiu că am fost foarte bucuroasă când mi-am văzut numele în ziar. Cred că atunci s-a înfiripat şi visul de a deveni jurnalistă. Nu ştiam cum se ajunge acolo, adică ce studii trebuie să faci, dar era o dorinţă încă nedefinită exact.
Mulţi ani mai târziu l-am reîntâlnit pe scriitorul Sabin Velican (Sabin Popescu-Lupu), eu, în calitate de realizator de emisiuni la prima televiziune a Gorjului – TV Târgu Jiu -, iar dânsul în calitate de scriitor şi memorialist. Iniţiasem o emisiune despre personalităţile Gorjului, „Fotografii de familie”, iar scriitorul septuagenar mi-a devenit interlocutor pentru multe episoade în care au apărut oamenii pe care îi cunoscuse personal: Jean Bărbulescu, Gheorghe Tătărescu, Nicu D. Miloşescu, Petrache Lupu de la Maglavit şi alţii. Impactul pe care l-a avut emisiunea i-a făcut pe mulţi târgujieni să îl oprească pe stradă şi să îl întrebe cum o mai duce, motiv pentru care mi-a spus că aceste reportaje îl făcuseră mai cunoscut decât cărţile sale. Iată ce însemna efectul televiziunii! Cred că în acest fel am putut să îi mulţumesc, oarecum, pentru îndrumările şi încurajările pe care mi le dăduse în primii ani ai formării mele.
Tot în acea perioadă, într-unul dintre episoade, am aflat de la directorul de atunci al „Gorjeanului”, Nicolae Brânzan, câte ceva despre povestea ziarului şi a clădirii în care îşi desfăşura activitatea. Creaţie a arhitectului local Julius Doppelreiter, casa unde s-a aflat redacţia „Gazeta Gorjului” şi apoi a „Gorjeanului” timp de zeci de ani, de pe Bulevardul Constantin Brâncuşi nr. 15, a fost construită în anul 1933 pentru o localnică de care se îndrăgostise un cetăţean german. Câţiva ani mai târziu, aceasta a vândut casa statului român, iar după revoluţie, clădirea a intrat în patrimoniul „Gorjeanului”. În prezent, sub firma de tradiţie, îşi desfăşoară activitatea un restaurant, loc de întâlnire pentru poeţi, scriitori şi ziarişti.
Publicaţia „Gorjeanul” şi-a reluat apariţia sub această denumire chiar în primele zile după evenimentele din decembrie 1989, când s-a schimbat radical politica redacţională. Stilul de redactare a articolelor s-a schimbat, însă, mai greu, echipa fiind aceeaşi. Prin anii 2006-2007 m-a atins din nou „microbul Gorjeanul”, alăturându-mă echipei de ziarişti de aici, în calitate de colaborator. Am semnat articole sub diferite pseudonime, eu având contract de muncă la o altă instituţie.
Răsfoind arhiva „Gazetei Gorjului”, dar şi a „Gorjeanului” care i-a succedat, am descoperit nume de rezonanţă, pe care le voi cita absolut aleatoriu, cu scuzele de rigoare pentru cei omişi. Au semnat în paginile ziarului scriitori, critici literari, poeţi, profesori, jurişti, medici sau militari de carieră: Cornel Cârstoiu, Ion Mocioi, Ştefan Stăiculescu, Zenovie Cârlugea, Ion Popescu-Brădiceni, Vasile Gogonea, Ion M. Ungureanu, Grigore Lupescu, Alexandru Doru Şerban, Ion Trancău, Ion Cepoi, Titu Pânişoară, gl (r) Constantin Ispas.
Directorii care au condus destinele ziarului timp de peste cinci decenii sunt: Xenofon Iacob, Nicolae Brânzan, Constantin Băleanu, Victor Buneci, Dragoş Viorel Ionică. Caseta redacţională a ziarului a cuprins multe nume de-a lungul timpului, „Gorjeanul” fiind o adevărată şcoală de presă. Dintre aceştia, mulţi au devenit şi membri ai diferitelor structuri asociative profesionale, respectiv Societatea Ziariştilor din România, Organizaţia Internaţională a Ziariştilor, Clubul Român de Presă, Asociaţia Presei Turistice, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. În prezent, asociaţia profesională cel mai bine reprezentată la nivel naţional, cu peste 4500 de membri, este Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cu filiale în toate judeţele.
În Gorj, U.Z.P.R. numără 25 de membri, majoritatea publicând, măcar o dată, în paginile ziarului „Gorjeanul”. Angajaţi cu contract de muncă sau de colaborare, care s-au pensionat sau încă mai scriu la acest ziar, sunt: Pavel Popa, Dumitru Prună, Dorin Brozbă, Ninica Călin, Zoia Cârlugea, Gigi Ciuncanu, Ion Elena, Gigi Buşe, Vasile Crăciun, Adina Andriţoiu. Filiala noastră, care poartă numele pasionatului ziarist şi patriot Jean Bărbulescu, cuprinde în structura sa şi ziariştii din Mehedinţi, având în total 41 de membri.
Din partea tuturor membrilor Filialei „Jean Bărbulescu” a UZPR, le dorim făuritorilor de azi ai „Gorjeanului”, la împlinirea unui secol de la prima apariţie a ziarului fanion al Gorjului, o viaţă lungă în presă, multă sănătate, onestitate şi obiectivitate în prezentarea ştirilor, condei inspirat, să respecte cititorul şi pe cei despre care scriu. La mulţi ani şi „chapeau bas”!
Adina Andriţoiu
Preşedinte Filiala „Jean Bărbulescu”
Gorj – Mehedinţi a UZPR
