De vreo câţiva ani de zile un bãrbat din Sãcelu s-a tot dat ca fiind „de la anticorupţie”, dar a sfârşit el acum prin a ajunge în spatele gratiilor, dupã ce a pãcãlit mai mulţi gorjeni. Pe numele acestuia Tribunalul Gorj a emis mandat de arestare preventivã pentru 29 de zile, dupã ce IPJ Gorj a realizat un flagrant în urma cãruia suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind prins în timp ce lua o sumã de bani de la o persoanã cãreia îi crease convingerea cã o poate apãra în instanţã pentru a-i câştiga un proces.
Bãrbatul a fost acuzat ulterior cã ar fi pãcãlit alte nouã persoane de la care ar fi luat 27.000 de lei tot sub motivaţia cã va lupta pentru drepturile lor, acesta neavând însã nici un fel de studii juridice, fiind doar absolvent de liceu. Doi dintre pãgubiţii audiaţi de poliţişti au precizat cã acesta folosea documente şi le vorbea în aşa fel încât le-a convins cã este „de la anticorupţie”. „Are biroul acela pe care scrie mare Anticorupţie şi ne punea pe chitanţe şi ştampila cu balanţa Justiţiei. Ziceai cã e de la Tribunal şi l-am crezut cã ne poate ajuta”, au spus pãgubiţii.
Dumitru Lãpãdat conducea la Târgu Jiu o organizaţie non-guvernamentalã, intitulatã Forţa Naţionalã de Luptã Împotriva Abuzurilor, Nedreptãţilor şi Corupţiei, care a avut şi observatori la alegerile locale din luna iunie . Aceasta avea sediul în apropiere de Registrul Comerţului din cadrul Tribunalului Gorj, iar pe sigla de la intrarea în clãdire erau imprimate atât steagul României, cât şi cel al Uniunii Europene, lucruri pe care clienţii sãi le considerau „argumente” suplimentare pentru a lua de bun tot ce le spunea suspectul.



