„Infinitul Brâncuşi”, spectacol de teatru în Republica Moldova!


O piesă de teatru cu o semnificaţie aparte în anul aniversar Brâncuşi 150 s-a jucat la Cahul, în Republica Moldova, printre cei prezenţi în sală, în public, nu pe scenă, fiind şi bibliotecarul Avram Iancu, sportivul din Valea Jiului care are propriile sale legături cu operele maestrului din Hobiţa. Piesa scrisă de Valeriu Butulescu s-a jucat în premieră la Teatrul „B.P. Haşdeu”, sala fiind arhiplină, după cum a menţionat Avram Iancu. „La această premieră au participat numeroase personalităţi din Republica Moldova şi din Cahul: primarul şi viceprimarul localităţii, domnul consul general al României la Cahul, Gabriel Nicola, precum şi doamna Monica Babuc, fost ministru al culturii, în prezent director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău. Spectacolul a fost excelent interpretat de o echipă superbă de actori, sub regia domnului Nicolae Poghirc, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. A jucat, de asemenea, şi Adrian Păduraru, directorul Teatrului din Suceava. „Vinovatul” principal al întregii acţiuni a fost domnul Gheorghe Mândru, directorul teatrului, care a fost atent la fiecare detaliu. Tot domnului Mândru îi mulţumesc şi eu pentru invitaţia de a participa la această premieră, în calitatea mea de bibliotecar-înotător”, menţionează Avram Iancu. Sportivul a primit acolo din partea gazdelor o căciulă dacică, lupul dacic şi o piele de oaie, iar la finalul piesei pentru a le vorbi celor din sală, mai ales că îl cunoaşte personal pe cel care a scris piesa de teatru, iar biblioteca din Petroşani poartă numele lui Valeriu Butulescu. Iar în ceea ce priveşte legăturile sale cu Brâncuşi, sportivul a reamintit că acum un deceniu a înotat pentru o cauză nobilă chiar în apropiere de operele acestuia de la Târgu Jiu. „Masa Tăcerii a maestrului român este amplasată chiar pe malul Jiului. Exact în acel loc am înotat, timp de 11 ore, în Jiu, într-un demers caritabil pentru o fetiţă din Bumbeşti-Jiu. În 2016 am traversat Canalul Mânecii pentru „Cuminţenia Pământului”. Mai mult, am donat cei 1000 de lei – toţi banii pe care i-am primit vreodată, în cariera mea – de la Consiliul Judeţean Hunedoara, în calitatea mea de Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara. Tangenţele mele cu Republica Moldova – În 2018 am înotat, alături de Lazarenco Tiron, ultimii 100 de kilometri ai Prutului, de la Oancea până la vărsarea acestuia în Dunăre, cu mesajul: „Umăr la umăr pentru o istorie comună”. În 2023 am participat la un turneu de tenis de masă organizat la Bălţi. Dumnezeu să binecuvânteze românii de pretutindeni!”, a transmis Avram Iancu.
Gelu Ionescu

About autor