Mai cumpãrãm şi noi ceva sau vindem tot?

A venit iar Moşul de la FMI cu tolba goalã pentru România şi le-a dat o nouã temã de casã autoritãţilor de la Bucureşti. Tema nu este deloc strãinã românilor şi a fost leit-motivul ultimilor 22 de ani, de când în bãtrâna Dacie s-a instaurat democraţia sau a fost instalatã sau a venit sau a fost adusã. Depinde din ce unghi priveşti momentul din decembrie 1989. Povestea de atunci cu „Nu ne vindem ţara” avea în anii 90 un cu totul alt înţeles decât are acum. Atunci majoritatea privea cu ochi critic pe cei care susţineau teoria etatistã, a controlului de cãtre stat asupra mijloacelor de producţie şi nu numai. Uite cã ţara a fost vândutã de fiecare guvernare, unii spun bucatã cu bucatã, alţii i-au spus cuponiadã, alţii marea privatizare a industriei energofage, alţii economie de piaţã, alţii acumulare de capital, alţii naşterea sectorului privat şi aşa mai departe. Statul român nu a avut nici cap, nici coadã şi nici un fel de idee legat de cum o sã arate peste 20, peste 30 sau peste 40 de ani viitorul ţãrii şi viitoarele generaţii. Adicã ce o sã munceascã cei care se nasc acum, ce o sã mãnânce, cu ce o sã se încãlzeascã, ce o sã respire, adicã nişte chestiuni care nu prea au legãturã cu stomacul şi cu viaţa de la o zi la alta pe care o trãiesc în prezent românii conduşi de clica politicã ineptã şi inaptã, în cvasitotalitatea ei.

Guvernele României au pãrut cã primesc temele de undeva din afarã şi nu sunt capabile sau nu vor şi nu pot sã aibã propriile teme. Exemplele sunt numeroase: vezi ce s-a întâmplat cu sectorul minier, cu agricultura, cu industriile strategice, pãdurile, sectorul energetic şi aşa mai departe. Nimeni nu a avut niciun plan cu acele sectoare cheie pentru viitorul unei ţãri. Ele au fost scoase pe tarabã ca şi cum nu s-ar fi aflat într-o ţarã ale cãrei legi emanã de la o Constituţie, fie ea bunã sau mai puţin bunã.

Nici pânã în ziua de astãzi nu s-a încheiat procesul de restituire a proprietãţilor confiscate de comunişti şi probabil cã mulţi au murit în aşteptarea unui verdict de la instanţa de judecatã. Sã nu mire pe nimeni cã existã familii care se judecã de 20 de ani pentru a dobândi ceea ce le-a fost furat. Ori procesul de înstrãinare a proprietãţii statului în funcţie de diverse interese, unele obscure, s-a desfãşurat extrem de rapid. Dacã tema venea de afarã şi la mijloc era vorba şi de o şpagã grasã, atunci o fabricã era vândutã peste noapte, o pãdure, imobil sau un teren au fost retrocedate cât ai zice peşte sau rechin. De aceea România este numitã ţara tuturor posibilitãţilor, pentru cã totul este posibil şi este posibil fiindcã sunt câteva lucruri de vânzare care în alte ţãri nu sunt puse niciodatã pe tarabã. Unele din acestea sunt: sufletul, istoria, fiinţa naţionalã, mândria de a fi. La noi totul se cumpãrã, dar mai ales se vinde. Ca de fiecare datã, capul este plecat pentru a nu-l tãia sabia, iar laşitatea şi parşivismul sunt prezente aproape în toate mediile. Falsul, de asemenea, domneşte, nonvaloarea este promovatã, din cauza nepotismului şi a familiilor fanariote, a bizantinismului prezent în toate sferele vieţii sociale. Românii îşi vând foarte uşor sufletul şi identitatea, mai ales când sunt conduşi de lideri care pleacã uşor capul şi sunt uşor şantajabili sau ciolãnari. Nimeni nu pune mai presus de el comunitatea, din cei care ajung în fruntea comunitãţii. Nimeni nu este dispus sã se sacrifice şi puţini sunt cei care ştiu imnul naţional sau cei care cred în tricolor. Nu a existat român care mãcar o datã în viaţã sã nu îşi fi trimis ţara la origini şi sã o fi trãdat. O, şi de câte ori nu au trãdat-o şi s-au lepãdat de ea ca de o cârpã politicienii duşi cu capul plecat pe la întâlniri „decisive” cu FMI, UE, SUA şi alte organisme sau state care au decis soarta sau destinul unui popor mereu adormit, mereu în aşteptarea unei nãpaste sau speranţe.

Apropos, zilele trecute, FMI a anunţat guvernul român cã trebuie sã mai scoatã la vânzare câteva din ultimele companii pe care le mai deţine. Acum România trebuie sã joace dupã cum îi cântã stãpânul care i-a împrumutat miliarde. Dacã miliardele de dolari sau euro or fi rãmas în ţarã sau doar au poposit un pic la filialele bãncilor mamã sau tatã. Urmeazã privatizãri pe la poştã şi în industrie, la companiile energetice, între care şi CEO şi altele destul de multe.

Şeful românilor, Traian B., le zice şi el cã pe români nu îi afecteazã Acordul pentru noua Europã, nici în bine, nici în rãu. Atunci la ce dracu l-a mai semnat? Chiar nu s-au mai sãturat românii sã îşi vândã zi de zi sufletul la tarabã? Ei chiar nu cumpãrã niciodatã nimic, în afarã de castraveţi bulgãreşti pentru a-i revinde grãdinarului? Ori chiar atât de fatalişti sã fie românii, cãci proşti sigur nu sunt, pentru cã unii au mai şi plecat din ţarã şi au reuşit sã îşi facã un trai lângã alte neamuri civilizate. Poate i-o cãlca şi pe români vreo civilizaţie mai luminatã, fie ea şi extraterestrã, cãci americanii încã nu au venit şi probabil nici nu o sã mai vinã vreodatã, austriecii s-au dus dracului, turcii ne-au privit ca pe nişte sclavi, ruşii ca pe o rasã inferioarã, pentru Europa Occidentalã nu existãm decât ca forme de relief. S-o gãsi oare un brav chinez care sã aducã ţara în civilizaţie? În primul rând o civilizaţie   a spiritului.

About autor