Dumitru Pârvulescu, 24 de ore dupã gratii

Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei, Dumitru Pârvulescu, va fi anchetat în stare de libertate în dosarul în care a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, dupã ce Tribunalul Gorj a respins marţi propunerea Parchetului de arestare preventivã a acestuia, în cursul dupã-amiezii Pârvulescu fiind pus în libertate, la expirarea perioadei de reţinere. De dimineaţã acesta a fost adus la Parchetul de pe lângã Tribunalul Gorj şi confruntat cu primarul din comuna Peştişani, Florin Pavel, arestat preventiv de la sfârşitul lunii iunie în acelaşi dosar. Dupã confruntare, cei doi au fost duşi înapoi în arestul IPJ Gorj, cu aceiaşi dubã a Poliţiei şi, deşi mai erau trei ore pânã la expirarea ordonanţei de reţinere, Pârvulescu nu a mai fost adus sub escortã la Tribunal.

Judecãtorul de caz a luat în dezbatere cererea Parchetului la aproape o orã de la expirarea ordonanţei de reţinere, în cele din urmã magistratul Şerban Şarapatin respingând solicitarea procurorului de caz de emitere a unui mandat de arestare preventivã. Pronunţarea sentinţei s-a fãcut în absenţa procurorului de caz, Emil Moţa, care a pãrãsit clãdirea Tribunalului imediat dupã încheierea pledoariilor.

Parchetul va face însã recurs, iar Curtea de Apel Craiova va fi cea care va decide dacã emite sau nu mandat de arestare preventivã pe numele lui Pârvulescu. Instanţa de la Craiova este şi cea care a emis mandat pe numele primarului Pavel, dupã ce, la Tribunalul Gorj judecãtorii dispuseserã anchetarea acestuia în libertate. Aceiaşi instanţã a dispus şi interdicţie de a pãrãsi localitatea pentru şeful PNL Gorj, Dian Popescu, reţinut şi el în luna iulie pentru 24 de ore în acelaşi dosar.

Conform anchetatorilor, Dumitru Pârvulescu este acuzat de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. „Prin rugãminţi şi folosindu-se de relaţiile de prietenie în care se aflau, a determinat pe inculpatul Pavel Ion Florin sã semneze douã contracte de cesiune de creanţã la data de 2 iulie 2009, în valoare de 2.500.000 lei cãtre persoane fizice, fãrã aprobarea Consiliului Local Peştişani”, afirmã purtãtorul de cuvânt al Parchetului de pe lângã Tribunalul Gorj, procuror Cristina Ciobanu. Cele douã contracte vizeazã o datorie pe care omul de afaceri Dan Radu Floarea o avea la un cãmãtar din Târgu Jiu, Aristicã Doru Şerban, zis Habitu. Floarea executa lucrãri de construcţie la un campus şcolar al Primãriei Peştişani şi împrumutase bani de la cãmãtar, pe care nu i-ar fi restituit, motiv pentru care Habitu s-a adresat apoi direct Primãriei pentru a primi banii pe care instituţia trebuie sã-i achite cãtre firma de construcţii.

Primarul Pavel a semnat contractele fãrã sã aibã aprobarea Consiliului Local, dupã care l-ar fi întrebat pe Dumitru Pârvulescu, fost şef al direcţiei contribuabili mici şi mijlocii din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Gorj, dacã banii respectivi pot fi viraţi şi dacã sunt legale acele contracte. Surse din anturajul lui Pârvulescu menţioneazã cã acesta ar fi spus cã nu va vira nici un leu în baza acelor contracte cât timp va fi în funcţie, procurorii susţinând, în schimb, exact opusul. Dumitru Pârvulescu a refuzat sã facã vreun comentariu faţã de acuzaţiile ce-i sunt aduse dupã ce a fost lãsat în libertate. El a menţionat cã „nu este momentul” şi cã are multe de spus despre conjunctura care a dus la reţinerea sa pentru 24 de ore. În timpul prezentãrii sale la Parchet pentru audieri el a precizat totuşi cã „este un atac la adresa mea, a familiei mele şi a echipei cu care lucrez”, fãrã a oferi informaţii suplimentare.

Tags:

About autor