Zilele trecute am avut o revelaţie, când am auzit o ştire aparent banalã, legatã de scumpirea utilitãţilor şi a transportului în comun. Nu mai surprinde pe nimeni nicio scumpire, de orice fel ar fi. Românii au trecut peste toate şi şi-au acceptat soarta nemiloasã şi nefericitã. S-au obişnuit sã trãiascã zi de zi cu nefericirea pe chip. Aproape nimeni nu mai are ocazia sã guste din liniştea unei ieşiri din ţarã, sã vadã cum îşi trãieşte liniştit viaţa francezul, chiar dacã mai aruncã din când în când cu o sticla de benzinã pe clãdirea guvernului.
Revenind la revelaţia legatã de scumpirea utilitãţilor, aceasta avea legãturã cu trecerea timpului şi cu traiul cel bun şi fericit. În iunie 2008 litrul de motorinã costa 3,4 lei, iar acum a ajuns la 6,4 lei. O asemenea comparaţie nu are cum sã nu te facã sã te cutremuri metafizic şi sã te întrebi unde s-au dus cei patru ani de crizã din viaţa ta? Preţurile s-au dublat, iar veniturile tale sunt aceleaşi. Sãrãcia se accentueazã, iar cei care sunt puşi sã te conducã se joacã de-a condusul şi de-a politica, şi de-a referendumul. Cine ne înapoiazã cei patru ani din viaţã? Aproape nimeni. Nici mãcar preotul, nici mãcar bãiatul cu satârul, de la morgã.
Cei patru ani lipsã cu siguranţã cã nu apar la autopsie şi la unii nu mai apar nici în cartea de muncã. Sau poate se vãd mai multe pietre la rinichi sau ficatul apare mai uscat pe undeva pe la mijloc. Cine ştie. A trecut un ciclu electoral peste viaţa amarã a românilor, viaţã care le este datã, pentru uneori altceva mai bun, nu este pentru ei sau pentru cã nu a fost sã fie. Românii au ştiut perfect cã îşi furã singuri cãciula şi au mai avut şi ghinionul sã aibã drept lideri oameni pe jumãtate. Ori este destin, ori este ghinion. Deja nu mai conteazã pentru cã timpul trece, iar existenţa devine din ce în ce mai amarã şi din ce în ce mai sãracã. Ce viitor o sã aibã puii de români în ţara cu ghinionul ca destin şi cu destinul ca ghinion? Aproape cã niciunul.
Cine va compune viitoarea clasã politicã: generaţia fãrã bac sau cea dornicã de înavuţire şi incompetentã, ca actuala clasã politicã? Îi pasã cuiva de anii furaţi din existenţa românilor, vrea cineva cu adevãrat sã îi facã pe români fericiţi? Destinul apasã asupra românilor ca o carapace de broascã ţestoasã. Aroape cã nici nu mai crezi de câte revoluţii este nevoie pentru ca ţara sã se ridice din praful uscat al secetei şi deşertãciunii şi sã fie una normalã. Nu una extraordinarã, ci una normalã, în care cetãţeanul este şeful politicianului şi nu politicianul este şeful cetãţeanului.
Nici mãcar o ţarã ca afarã, dar mãcar una onestã: una în care toţi sunt sãraci, dacã ţara este sãracã şi nu 90% sunt sãraci, iar 10% trãiesc între-un lux orbitor. Ceva este în neregulã cu psihiatrul poporului român care nu mai reuşeşte sã îl facã bine. Ceva este în neregulã cu şedinţele care sunt plãtite din banii poporului, iar medicamentele nu îşi fac efectul. Istoria românilor e în continuare şchioapã de la piciorul aflat mereu în groapã. Românii joacã mereu cartea obiditului şi umilitului. Românii au devenit de la o zi la alta, fãrã sã îşi dea seama un popor de sclavi. Au redevenit masa de sclavi care nu mai sperã în nimic şi care încet, încet, nu mai are curajul sã îşi cearã şi sã îşi strige libertatea. Românii au fãcut saltul de la lipsa de libertate la libertatea de a nu avea nimic. Sãraci, trişti şi rupţi în fund. Apropos de rupţi în fund: jumãtate dintre români încã nu au apã curentã în casã şi încã au veceul în fundul grãdinii. Care este diferenţa între dacii de acum şi cei de la 1600 sau cei de la 101 – 102? Românul e trist şi face pipi în porumb sau între roşii. Şi-o merita soarta sau e vorba doar de ghinion sau destin? Sau de ghinionul ca destin sau destinul ca ghinion, aici la intersecţia dintre vaduri şi dezintereze: în Rromânica.
