„-Domnico acu un-te mai duşi?” întreabã tata Gheorghe de sub alangaru de vie.
„-Ma duc cu domn’Dan la studio la Târgu Jiu”.
„-Bine, Domnico, du-te!” aprobã încet tata Gheorghe.
Se-mbracã pe-ndelete în costumul cusut chiar de ea apoi îşi pune cu grijã „legatura”.
„Cum zîci mata; sã-mi fac nodu pe frunce sau mai bine aşa-ntr-o parte?” mã-ntreabã aşteptând rãspuns cu mâna-n şold.
„Pãi, pune-l cum vrei cã mata îţi şade bine oricum!” îi zic.
Înainte de a pleca mama Domnica îl strigã pe tata Gheorghe şi-l roagã sã-i aducã din pod nişte obiecte. Anume ştiute şi puse deoparte demult.
Îi spusesem la telefon cã vom merge sã ne vedem cã domnul Profesor Dulcan şi cã o sã vorbim cu domnia-sa despre obiceiuri, tradiţii de demult, iniţiere, cântec, poezie şi multe altele.
„Mumã sã vorbeşti mai bine mata cã eu nu ştiu la vorbe de-ãlea de oameni mari”.
„Lasã, n-ai mata grijã. Sã ne-ajute bunul Dumnezeu sã ajungem pe unde trebuie sã ajungem. Şi vedem noi atunci cum om face”.
Ne oprim la peşterã unde umplem o butelcuţã de pãmânt ars, legatã cu o curea de piele uscatã foarte veche, cu apa ce iese din peştera Izverna.
„Vine şi Oana?” mã-ntreabã când ieşim din Izverna.
„Stãi s-o-ntreb” îi zic, apoi o sun cu telefonul pe Oana Pîrvan sã vãd dacã-i acasã. O gãsim la atelierul ei alãturi de croitoreasa ei priceputã şi de fetele care brodeazã cocleţi pe iile albe de pânzã topitã.
Îi spun cã mergem la Târgu Jiu la Muzeul Judeţean sã lansãm CD-ul mamei Domnica cu nişte cântece noi neînregistrate şi o-ntreb dacã poate sã vinã şi ea. Se uitã cu ochi ei mari şi frumoşi spre noi ca şi cum ne-ar fi certat cã o luãm dintre ciupegele neterminate, dar imediat ne spune sã o luãm înainte cã lasã vorbã fetelor ce sã facã şi ne-ajunge din urmã. Oana e topitã de dragul mamei Domnica –tocmai lucra la un costum –opreg, ciupag, poale, brâu, naframã – special pentru ea.
În drum, ne oprim pentru o scurtã rugãciune lângã cutia de argint cu moaştele Sfântului Nicodim de la Tismana, apoi la Hobiţa acasã la Costain Brâncuşi unde mama Domnica „îi face” vreo patru cântece. Unuia din ele – „Zorile” îi schimbã cuvintele ca şi cum l-ar fi bocit atunci chiar pe Constantin Brâncuşi! Fabulos moment!
Un puşti se uitã mirat la mine vãzând cã-mi dau lacrimile. „Soarele ãsta ne arde şi pielea şi ochii” îi spun apoi cu vocea guturalã ca sã-mi vin în fire.
Înainte de a pleca din casa memorialã de la Hobiţa a marelui artist, ne mai oprim odatã lângã fântâna cu citurã din curte unde bem apã rece apoi mama Domnica „îi mai trage o cântare” lu Costain chiar acolo lângã bunar.
Inutil sã mai spun cã aproape tot drumul a cântat. Cui? cã nu avea nici un public în afarã de subsemnatul şofer şi un puşti care ţinea o camerã şi un aparat foto în mânã. Aproape aş risca sã spun cã îşi cânta sine însãşi. Sau cine ştie?
La Târgu Jiu am fost aşteptaţi de Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului Judeţean şi de Dorin Brozbã – publicist, scriitor, producãtor media – ce care s-au ocupat îndeaproape de re-descoperirea mamei Domnica Trop.
O mulţime de copii şi de oameni de la 7 la 70 de ani i-au cântat Marii Preotese a Sufletului Românesc şi i-au spus vorbe bune.
Cunoscute artiste, deja consacrate, scriitori, poeţi, oameni de culturã au ţinut sã o omagieze pe „muma cântecului popular mehedinţean”. A cântat dumnezeieşte şi Oana ajunsã în ultimul moment, spre bucuria sãrbãtoritei.
Am plecat din Târgu Jiu dinspre searã. Tot cântând. Lu tata Costain Brâncuşi la care rãmãsese gândul mamei Domnica. Am vãzut Coloana, Masa şi Poarta sacrã…
Joi ne-am adunat cu fetele ei cu tot pe esplanada de pe strada Crişan sã anunţãm şi severinenii de noul CD sau „placã” aşa cum îi spune mama Domnica. Puţini oameni, puţine oficialitãţi dar mulţi copii – fapt care a fãcut-o realmente fericitã pe Majestatea Sa mama Domnica.
„-Ia uite mumã mata vezi cã m-a filmeazã copii” îmi şopteşte la un moment dat arãtând cu toiagul spre copii care aveau ochii lipiţi de telefoane şi de aparatele de filmat.
De fapt era vorba de câteva clase de copii mobilizate de admirabila profesoarã de românã de la Şcoala nr 2- Minerva Şfrenţ care a dorit sã le predea copiilor o lecţie despre doinã … altfel.
Sâmbãtã am plecat dis de dimineaţã la Mârghia de Sus, un sat cu case mici şi oameni modeşti de lângã Piteşti.
Aici distinsul Profesor universitar doctor, neurolog şi psihiatru, general în rezervã doctor, scriitor şi filozof, cunoscut ca autor al celebrei „Inteligenţa materiei” academicianul Dumitru Constantin Dulcan a inaugurat în cãsuţa în care s-a nãscut un mic muzeu memorial unde sunt expuse cãrţile domniei sale dar şi diplome primite de la marile universitãţi, de la preşedinţi de stat, etc…
La câţiva kilometrii de sat, în mijlocul pãdurii într-o poianã tainicã, alţi profesori, artişti, studenţi s-au adunat în jurul Profesorului pentru a discuta, pentru a întreba, pentru a asculta rãspunsurile unui iniţiat despre viaţã, moarte trecut şi viitor.
Aici mama Domnica a cântat invitaţilor şi domnului Profesor câteva doine, apoi a împlinit un ritual simplu strãvechi de predare a ştafetei cântecului de la munte Oanei Pîrvan care a interpretat şi ea absolut admirabil o doinã cântatã altã datã de mama Domnica.
Inutil sã spun cã majoritatea celor prezenţi, inclusiv domnul Profesor aveau lacrimi de bucurie în ochi pentru cã s-au aflat prezenţi alãturi de acest Munte de Aur al românilor pe nume Domnica Trop.
Înainte de a ajunge acasã la tata Gheorghe, ne-am oprit la Şcoala generalã 2 – unde am continuat – cu mama Domnica la catedrã, lecţia de românã. Tema: „Doina româneascã”.
Admirabila profesoarã Minerva Şfrenţ a prezentat-o elevilor pe Mama Domnica apoi aceasta a interpretat o doinã, apoi un cântecel apoi în cã unul şi tot aşa aproape douã ore. Câţiva copii iubitori de cântec popular au ţinut sã-i cânte şi ei Mamei Domnica şi au vorbit cu ea la fel cum ai vorbi cu o bunicã dragã…
La Izverna, puii au zburat de sub cloţã s-o-ntâmpine pe muma lor. Tata Gheorghe sub alangaru de vie rãmas acolo nemişcat parcã de-o sãptãmânã, ne aştepta cu ouã şi brânzã friptã. Şi cu apã rece din izvorul cu Apã Vie al Izvernei…
Dan Alexoae
