Greu de crezut, dar liderul ţãrãniştilor din Gorj a devenit în ultimele zile mai cãutat de jurnalişti decât preşedintele Consiliului Judeţean, de exemplu, cã tot a candidat el, degeaba, e drept, la funcţia respectivã. Pe cât de guraliv şi de dornic de afirmare era la începutul campaniei electorale, pe atât de tãcut şi de retras a devenit cu câteva zile înainte de alegeri. Matei Catrinoiu revine însã acum în centrul atenţiei opiniei publice prin scandalul în care este implicat cu judecãtoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, arestatã dupã ce a primit de la liderul ţãrãniştilor gorjeni 5000 de euro ca şantaj la nişte fotografii compromiţãtoare cu politicianul de pe malul Jiului.
Carmen Mladen a primit mandat de arestare preventivã împreunã cu un complice al sãu, care s-a dovedit a fi şi iubitul acesteia, deşi judecãtoarea este cãsãtoritã şi are şi un bãiat cu soţul sãu. În motivarea deciziei de arestare preventivã a celor doi, judecãtorii de la Curtea de Apel Bucureşti, care au emis mandatele de arestare, vorbesc despre şantajul la care era supus Matei Catrinoiu, documentul respectiv fiind prima probã publicã la care jurnaliştii au avut acces şi, totodatã confirmarea cã şeful PNŢCD Gorj este personajul şantajat din aceastã poveste. Catrinoiu a fãcut ciocul mic şi nu a rãspuns la nici un telefon, lãsând loc speculaţiilor şi chiar glumelor care se fac pe seama sa, puţini dintre cunoscuţii sãi fiind în situaţia de a nu se mira câtuşi de puţin la aflarea veştii cã preşedintele ţãrãnist era şantajat cu poze în care apãrea în ipostaze intime, în unele fiind chiar cu judecãtoarea.
Din declaraţiile existente la dosar reiese cã lichidatorul judiciar Matei Catrinoiu a cunoscut-o pe judecãtoarea Mladen în 2010 şi timp de vreo 2-3 luni de zile între ei s-a consumat o relaţie amoroasã, liderul ţãrãnist fiind şi el cãsãtorit, soţia fiind judecãtor la Judecãtoria Târgu Jiu, o doamnã deosebitã, dupã cum menţioneazã cei care o cunosc. Relaţia dintre ei este pusã de Mladen pe seama unui viol, judecãtoarea indicându-l pe Catrinoiu drept violator. Magistratul din Bãnie nu a vrut în ruptul capului sã admitã cã l-a şantajat pe liderul ţãrãnist, Catrinoiu dându-i banii ceruţi dupã ce Mladen i-a spus cã ar fi fost pozaţi de SRI în timp ce se iubeau şi cã pozele ar urma sã devinã publice. Discuţia avea loc în plinã campanie electoralã, când preşedintele PNŢCD Gorj se şi visa preşedinte al Consiliului Judeţean.
Pe 7 iunie, cu trei zile înainte de alegeri, Catrinoiu s-a vãzut cu judecãtoarea şi aceasta i-a bãgat în cap verzi şi uscate despre cum trebuie el sã facã rost de bani ca sã-i plãteascã şantajiştilor imaginari. Şantajist era de fapt iubitul judecãtoarei, discuţiile pe aceastã temã fiind înregistrate de organele de anchetã, dupã ce Catrinoiu (foto) s-a dus la Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi a povestit ce i se întâmplã. Aşa a ajuns şeful PNŢCD Gorj dintr-un politician vorbãreţ, cã doar asta îi era „meseria” într-un lider de partid care nu le mai rãspunde la telefoane nici mãcar prietenilor, dar apoi jurnaliştilor care l-au cãutat constant în aceste zile pentru a-i lua un punct de vedere. Catrinoiu a ajuns sã-i dea judecãtoarei banii în maşina sa, în zona Gãrii de Nord din Bucureşti, femeia fiind prinsã în flagrant, ulterior pe numele ei şi al complicelui pe care îl avea fiind emise mandate de arestare preventivã. Magistratul rãmâne dupã gratii în urmãtoarea lunã, timp în care Matei Catrinoiu este aşteptat sã iasã din conul din umbrã şi sã clarifice alegãtorilor sãi problemele pe care le-a avut în plinã campanie electoralã, necazurile sale fiind demne de o tragi-comedie electoralã.



