De regulã, prostul se supãrã întotdeauna pe orice. Un proverb chinez împarte oamenii în trei categorii: cei care dau vina pe ceilalţi pentru ceea ce li se întâmplã (negativ), cei care dau vina pe ei înşişi pentru ceea ce li se întâmplã şi mai existã şi oamenii înţelepţi, care nu procedeazã nici într-un fel, nici în celãlalt.
Oare la ce categorie s-o încadra şeful statului, dupã ce a fãcut rezumatul carierei sale la Cotroceni? Omul aproape cã a lãcrimat, (pentru a câta oarã?), cã slujba i-a adus numai necazuri, înjurãturi şi hule din partea duşmanilor, dar şi a amãrãştenilor de rând. Hai cã dacã îl înjurau doar pe Patriciu, Voiculescu sau Vântu şi alte vipuri mai acãtãrii, mai trecea, mai mergea, dar orice prãpãdit a ieşit în stradã şi l-a gratulat de la Chioru’, pânã la Beţivu’, Piratu’ şi altele mult mai grave. Alţii au dat cu şapca de pãmânt şi l-au fãcut javrã ordinarã. Adicã nici mãcar vreun cãţel de rasã, acolo, mai treacã, meargã. Cum au putut nişte pârliţi sã iasã în stradã şi sã întrebe de ţepele din Piaţa Universitãţii, de casa din strada Mihãileanu, de Blonda lui Bãse, de fata din Parlamentul European, de dosarul Flota şi de multe alte încãlcãri ale Constituţiei României, de demisia în cinci minute, de boala lui Stolojan care trãieşte bine merci şi astãzi? Cum şi-au permis nişte ţigãnci împuţite şi nişte gãozari sã-l urmãreascã prin supermarketuri şi sã-i punã întrebãri? Cum poţi sã înduri atâtea umilinţe din 2004 încoace? Orice om are o limitã şi nu mai poate rezista la infinit când ea îi este testatã aproape zilnic la antene şi la realitatea! Cum poate televiziunea în direct şi în reluare a lui DD TV preşedinte sã îl jigneascã zilnic pe preşedinte?
Unde mai pui cã toatã ziua s-a vorbit despre presupusa relaţie pe care Traian Bãsescu o are cu Elena Udrea, dar şi de alte relaţii pe care şeful statului le are cu anumiţi oameni de afaceri care ar avea acces la conductele cu fonduri ale statului şi ar trebui sã fie sprijiniţi, sã punã borduri, sã construiascã stadioane în pantã, patinoare şi alte parcuri în mijlocul pãdurilor comunale. Toatã ziua Traian Bãsescu este umilit de românii care se întreabã de ce nu trãiesc bine, cu toate cã aşteaptã acest lucru din 2004 încoace. Lumea îl umileşte mereu pe preşedinte tot întrebând dupã ce gratii sunt marii corupţi ai României şi de ce nu mai apar ţepele din Piaţa Universitãţii. Oamenii s-au sãturat de condamnãrile cu suspendare pentru marea corupţie sau de plimbãrile politicienilor şi ale oamenilor de afaceri în cãtuşe, prin faţa televiziunilor. Pentru asta oamenii l-au hulit şi l-au umilit pe preşedintele lor care îi iubeşte. Ei îl urãsc şi îl hulesc şi el îi iubeşte.
Martiriul lui Traian B. la Cotroceni nu este gata pentru cã el acum, în iubirea sa neţãrmuritã, vrea sã le reîntregeascã românilor lefurile ciuntite de cãlãul Boc, copilul de suflet al Marinarului. Preşedintele suportã ura popularã şi le face românilor de la stat şi acest bine suprem.
Cum sã suporte şeful statului umilinţa de a-şi auzi fiica europarlamentãriţã cã asasineazã la fiecare deschidere de gurã llimba românã? E o umilinţã greu de suportat. Cum sã nu fie umilit când se gândeşte cã fiica sa mai mare locuieşte într-un apartament de un milion de euro, în timp ce elevii români de la sate încã mai fac pipi în fundul curţii? Cum o suporta umilinţa inechitãţilor din societatea româneascã, când 90% dintre locuitori trãiesc cu 200 de euro pe lunã, iar câţiva politicieni şi oameni de afaceri umiliţi o duc bine?
Gândurile şi umilinţele îl macinã pe Traian. Mai sunt şi umilinţele pe care le trãieşte în afara ţãrii, când cuvântul român este echivalent cu cel de hoţ, cerşetor şi prostituatã. Cum sã nu se simtã umilit când românii nu vor cianuri la Roşia Montanã şi el încearcã sã aducã investitori în ţarã. Cum sã nu fie umilit când le-a promis canadienilor de la RMGC cã le deschide mina?
Culmea este cã e decis sã mai suporte doi ani de umilinţe, pânã în 2014, la Cotroceni, dupã care a promis cã se va retrage scârbit pe un vas de-al sãu şi va pleca spre ţãri mai calde, dupã ce îi va fi tras un dos de labã, educativ, României lui dragi. Dacã o mai rãmâne ceva din România care l-a tot beştelit! În iubirea lui infinitã, înainte de a pleca de la Cotroceni poate îi trage şi ultima perfuzie României lui ingrate. Şi aşa e inutilã.
