Criminalii de la Motru, trimişi în judecatã! Fapte oribile descoperite de anchetatori!

Cei patru tineri, dintre care unul minor, implicaţi în dubla crimã comisã la sfârşitul lunii mai în apropiere de municipiul Motru au fost trimişi în judecatã de procurorii Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Craiova. Conform rechizitoriului înaintat Tribunalului Gorj şi fãcut public marţi de anchetatori, cei 4 inculpaţi sunt acuzaţi de mai multe fapte deosebit de grave dupã ce în noaptea de 27 mai l-au ucis pe un bãrbat din Filiaşi, de 28 de ani, care venise la Motru, împreunã cu o tânãrã de 19 ani, pentru a le vinde acestora droguri.

   Victima Ion Ulãreanu le vânduse şi anterior droguri celor patru suspecţi şi îi cunoştea, în seara zilei de 27 mai el primind o comandã de la aceştia pentru a le aduce substanţe etnobotanice interzise în valoare de 2000 de lei. Conform anchetatorilor, tinerii din Motru ştiau cã nu au bani pentru a plãti drogurile şi, în consecinţã, au pus la cale un plan prin care urmau sã-l agreseze pe vânzãtor, stabilind în acest sens ca loc de întâlnire un teren viran de la marginea oraşului. Minorul Alexandru Bogdan Drãgoi a fost cel care l-a sunat pe Ulãreanu şi a stabilit locul întâlnirii, tot el fiind cel care, seara, s-a urcat în maşina bãrbatului din Filiaşi şi l-a condus spre locul stabilit de la periferia oraşului. Ceilalţi trei inculpaţi, respectiv Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu şi Mihai Dorin Bãlan, au mers la locul întâlnirii luând cu ei o cheie francezã, o cheie metalicã fixã şi un picior de scaun din lemn.

Anchetatorii au stabilit în baza imaginilor obţinute de pe camerele de supraveghere video ale Primãriei Motru, precum şi al listingului convorbirilor telefonice ale inculpaţilor şi victimelor, cã Ulãreanu a ajuns la Motru împreunã cu Ileana Gabriela Dumitrana în jurul orei 23.30. El s-a întâlnit aici cu Alexandru Bogdan Drãgoi, dupã care au plecat spre locul de întâlnire din punctul „Râpa”. Drãgoi i-a cerut aici acestuia sã intre cu maşina pe un drum forestier, însã tânãrul din Filiaşi a refuzat şi a oprit autoturismul pe marginea drumului. Conform rechizitoriului, Drãgoi a coborât din maşinã şi a mers spre liziera pãdurii, unde îl aşteptau ceilalţi trei prieteni ai sãi, doi dintre ei plecând însã spre autoturism, unde l-au lovit cu putere pe Ulãreanu, nemaiaşteptând semnalul pe care îl conveniserã cu inculpatul minor. Mihai Dorin Bãlan şi Dragoş Ionescu l-au lovit pe traficantul de droguri cu o cheie metalicã şi cu piciorul de la un scaun pe tot corpul, bãrbatul neavând nicio şansã de a se apãra.

Ion Ulãreanu a cãzut între scaunele din faţã ale maşinii sale, iar ulterior a fost scos afarã şi întins pe pãmânt, în faţa autoturismului. Aici el a dat semne cã şi-ar reveni şi în acel moment, menţioneazã anchetatorii, a fost lovit din nou, pânã când agresorii sãi au constatat cã a decedat, cadavrul sãu fiind introdus pe bancheta din spate a maşinii. În rechizitoriu este consemnat cã, în acest timp, tânãra aflatã în autoturism a ieşit afarã şi a încercat sã strige dupã ajutor, moment în care de ea s-a apropiat Claudiu Florin Mînea, care a lovit-o peste faţã cu pumnii şi, ulterior, cu o cheie francezã. Victima s-a dezechilibrat şi a cãzut într-un canal colector betonat, aflat la o diferenţã de nivel de trei metri de unde, ulterior, inculpaţii s-au chinuit sã o ridice pentru a o pune în portbagajul maşinii.

Mînea a fost cel care s-a urcat apoi la volanul autoturismului, deşi nu avea permis de conducere, pe bancheta din spate aflându-se Ionescu şi Bãlan, între ei fiind mort tânãrul din Filiaşi. Anchetatorii consemneazã cã minorul Drãgoi s-a urcat pe scaunul din dreapta faţã, având hainele pline de sânge, cu toţii stabilind cã trebuie sã se deplaseze în localitatea Meriş, situatã la circa 5 km de Motru, în judeţul Mehedinţi, într-o zonã cu lacuri, pentru a arunca autoturismul şi cadavrele în apã. Cei patru inculpaţi şi-au recunoscut faptele şi au mãrturisit cã atunci când au ajuns în zona lacurilor, acolo unde a şi fost descoperitã a doua zi maşina incendiatã cu douã cadavre carbonizate în ea, au auzit-o pe tânãra de 19 ani gemând în portbagaj de durere, moment în care Dragoş Ionescu a ştrangulat-o pentru a o omorî.

Ulterior, Mînea s-a împotmolit cu maşina chiar pe malul lacului, fãcând imposibilã aruncarea autoturismului în apã, moment în care, consemneazã anchetatorii, cei 4 s-au decis sã dea foc autoturismului. Mai întâi însã ei au furat bunurile din maşinã, respectiv o camerã video, un ceas Rolex, un pachet de ţigãri, suma de 300 de lei, precum şi câteva pliculeţe cu etnobotanice. Toţi şi-au pus la mâini ciorapii pe care îi aveau în picioare, dorind astfel sã nu lase amprente. De asemenea, telefoanele victimelor au fost aruncate în apã, nefiind gãsite ulterior de cãtre scafandri. Conform rechizitoriului, inculpaţii au lãsat ciorapii din mâini în diferite puncte ale autoturismului şi, folosind hârtii gãsite în torpedou, au incendiat maşina în care se aflau cele douã cadavre. În zonã au rãmas pentru circa 10 minute Mînea şi Bãlan pentru a se asigura cã autoturismul arde în continuare, iar ceilalţi doi au plecat la locul crimei pentru a şterge urmele de sânge şi a recupera cheile metalice folosite în lovirea victimelor, dupã care toţi patru s-au întâlnit la domiciliul lui Mînea, unde şi-au spãlat hainele pline de sânge, schimbându-se cu haine curate, oferite de acesta din propria-i garderobã. Tot aici aceştia au împãrţit banii, drogurile şi bunurile furate, se aratã în rechizitoriul din dosar.

Conform rapoartelor de expertizã medico-legale din dosar, cele douã victime incendiate erau moarte în momentul în care inculpaţii au decis sã dea foc autoturismului, în probele de sânge prelevate nefiind evidenţiate urme de monoxid de carbon. De asemenea, expertizele medico-legale “concluzioneazã cã inculpaţii au avut discernãmântul pãstrat în momentul sãvârşirii infracţiunilor şi cã sunt consumatori de substanţe etnobotanice”, se aratã în rechizitoriul înaintat instanţei de judecatã.

Dintre cei patru inculpaţi doar Florin Claudiu Mînea este cunoscut ca neavând antecedente penale, Dragoş Ionescu fiind condamnat anul trecut la doi ani de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. Un alt inculpat, Mihai Dorin Bãlan, a fost sancţionat, tot anul trecut, de cãtre Parchetul de pe lângã Judecãtoria Motru, cu o amendã de 800 de lei pentru furt calificat, cu 800 de lei fiind sancţionat în aceastã primãvarã şi minorul Alexandru Bogdan Drãgoi, pentru cã a folosit ilegal substanţe pirotehnice. Anchetatorii reţin în rechizitoriul întocmit „agresivitatea şi ferocitatea cu care au lovit victimele, dupã care, încercând sã acopere urmele, au incendiat autoturismul şi cadavrele”.

Cei trei inculpaţi majori sunt acuzaţi de omor deosebit de grav, tâlhãrie, distrugere şi profanare de morminte, în timp ce minorul Alexandru Bogdan Drãgoi este trimis în judecatã pentru complicitate la comiterea infracţiunilor respective. În plus, Mînea este acuzat şi pentru cã a condus un autoturism fãrã sã aibã permis de conducere. În rechizitoriul procurorilor este precizat şi faptul cã soţia lui Ion Ulãreanu s-a constituit parte civilã şi a solicitat daune morale şi materiale de 300.000 de lei. Acesteia i-a fost restituitã şi camera video furatã din autoturism înainte de a fi incendiat, ea menţionând pe parcursul audierilor cã o cumpãrase cu patru ani în urmã contra sumei de 400 de lei.

De asemenea, femeia a solicitat ca fiecare dintre cei 4 inculpaţi din dosar sã-i achite lunar câte 1000 de lei pentru întreţinerea fiicei sale în vârstã de 4 ani. Mama tinerei de 19 ani s-a constituit şi ea parte civilã, menţionând cã pe parcursul procesului ce va începe în toamnã la Tribunalul Gorj va preciza cuantumul despãgubirilor pe care le solicitã. Ea a fost ajutatã pânã acum doar cu 1000 de lei de pãrinţii minorului inculpat în acest dosar.

About autor