Dacã în fotbalul mare participarea echipei naţionale la campionatele europene şi mondiale a devenit de mult doar o speranţã, în minifotbal România este una dintre principalele favorite la câştigarea celui mai râvnit trofeu la nivelul jucãtorilor amatori. Echipa noastrã a reuşit pânã acum câştigarea celor trei campionate europene organizate – Bratislava (2010), Tulcea (2011) şi Chişinãu (2012).
Zilele trecute, în oraşul Rethymno de pe Insula Creta care va gãzdui în perioada 10-14 octombrie a.c. Campionatul European de Minifotbal, miniEURO Greece 2013, a avut loc şi tragerea la sorţi a celor 24 de echipe de pe bãtrânul continent. Echipele au fost repartizate în 6 grupe în urma cãrora se vor califica în fazele eliminatorii ocupantele primelor douã locuri din fiecare grupã şi cele mai bune patru echipe clasate pe locul al treilea.
Tragerea la sorţi a fost organizatã într-una dintre cele mai vechi clãdiri din oraşul Rethymno, un spaţiu în care au loc cele mai importante evenimente culturale din Creta, tocmai pentru a marca faptul cã minifotbalul este un puternic element cultural pentru toţi europenii. La tragerea la sorţi au luat parte atât membrii comitetului executiv al European Minifootball Federation (Rãzvan Burleanu, Bruno Alpeza, Thanos Papadopoulos, Christoph Koechy), preşedintele Federaţiei Internaţionale de Minifotbal, Filip Juda, dar şi primarul oraşul Rethymno, Giorgis Marinakis, viceguvernatorului Insulei Crete, Mary Lioni, şi preşedintele Asociaţiei Cluburilor de Fotbal din Creta, Giannis Koundourakis.
În urma tragerii la sorţi, România, care s-a aflat în prima grupã valoricã, este cap de serie în Grupa F şi va întâlni în faza grupelor reprezentativele Croaţiei, Sloveniei şi Poloniei. Sorţii au decis ca celelalte grupe sã fie formate astfel: Grupa A (Grecia, Turcia, Italia, Lituania), Grupa B (Muntenegru, Moldova, Israel, Irlanda), Grupa C (Cehia, Germania, Cipru, Rusia), Grupa D (Slovacia, Kazahstan, Scoţia, Austria), Grupa E (Bulgaria, Anglia, Ţara Galilor, Spania).
În ediţia precedentã de miniEURO terenul pe care s-a disputat competiţia a fost instalat în oraşul Chişinãu în faţa Teatrului de Operã şi Balet, anul acesta arena de minifotbal special construitã de unul dintre sponsorii European Minifootball Federation va fi amplasatã chiar pe plaja din Rethymno ceea ce va reprezenta un element inedit pentru minifotbalul european, dar şi pentru dezvoltarea turismului din Creta.
“Pentru peste 1 milion de jucãtori amatori de minifotbal miniEURO reprezintã în fiecare an cel mai aşteptat eveniment sportiv. Minifotbalul la nivel european face un pas decisiv în dezvoltarea sa aducând la start într-o competiţie 24 de echipe de pe bãtrânul continent. Mã bucurã totodatã sprijinul guvernului elen şi a autoritãţilor locale din Creta în susţinerea minifotbalului care sã alãturã astfel celorlalte state din Europa care au conştientizat alãturi de instituţiile europene importanţa celui mai dezvoltat sport de masã de pe continentul nostru”, ne-a declarat Rãzvan Burleanu, preşedintele European Minifootball Federation.
Pentru mai multe informaţii vã rugãm sã contactaţi:
E-mail: razvan.burleanu@eurominifootball.com
Tel.: 0723.16.50.32, 0740.16.07.90 Rãzvan Burleanu, Preşedinte – European Minifootball Federation



