Condescu a prezentat actele de la Pandurii, şefii CEO spun cã nu-i suficient!

Marin Condescu a fãcut publice, într-o conferinţã de presã, mai multe documente financiar-contabile ale Clubului Pandurii Târgu Jiu pentru a arãta cã nu ascunde nici un document, aşa cum a fost acuzat de reprezentantul principalului finanţator al echipei, Complexul Energetic Oltenia, al cãrui manager privat, Laurenţiu Ciurel, a depus o plângere la IPJ Gorj solicitând o anchetã în acest sens. Condescu a declarat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie la Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, cã pune la dispoziţia presei raportul cenzorilor, un raport al unor experţi contabili, precum şi raportul administratorilor pe anul 2012, în speranţa cã, astfel, Laurenţiu Ciurel va lua act de documentele respective.

Marin Condescu a menţionat cã reprezentantul CE Oltenia în Consiliul de Administraţie al clubului, Ion Pisc (director al Termocentralei Rovinari), este în posesia acestor documente de mai mult timp şi, ca urmare, nu crede cã Laurenţiu Ciurel nu are cunoştinţã de existenţa lor. „Niciuna din acţiunile pe care clubul le-a fãcut în 2012, în 2011 şi pânã în 2004 şi chiar mai în urmã, dacã doriţi, nu îmbracã o formã penalã. În toţi aceşti ani am luat licenţa anual, iar administrativ şi financiar nu au fost probleme, iar pe 2012 clubul a încheiat anul cu un profit de peste 3 milioane de lei. Şi ca sã fiu sigur cã aceste documente ajung şi la domnul Ciurel am decis sã le pun la dispoziţia dumneavoastrã, fiindcã transparenţa din partea noastrã a fost totalã”, a declarat Condescu, care a solicitat aceiaşi transparenţã şi din partea conducerii CE Oltenia, pe care a acuzat-o cã nu a pus la dispoziţia sindicatelor pe care le conduce niciuna din hotãrârile luate, sindicatele constatând direct consecinţele acelor decizii.

Marin Condescu a reafirmat cã echipa de fotbal nu va mai primi anul acesta finanţare din partea CE Oltenia, deşi managerul privat Laurenţiu Ciurel declarase cã unitatea pe care o conduce îşi va onora pe mai departe obligaţiile financiare pe care le are faţã de club. Condescu a menţionat cã echipa va câştiga suficienţi bani din drepturile de televizare a meciurilor din campionatul intern încât sã nu depindã de banii Complexului Energetic Oltenia. „Din contractul cu televiziunile clubului îi revin 3.1 milioane de euro, bani suficienţi pentru a reuşi singuri, fãrã a mai face apel la finanţarea care vine din partea Complexului Energetic Oltenia, având în vedere situaţia dificilã cu care se confruntã unitatea. Nici nu vreau ca la un moment dat unii oameni neplãtiţi de 3-4 luni sã spunã cã sunt neplãtiţi pentru cã banii au ajuns la club”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu.

Marin Condescu a mai menţionat cã îşi doreşte foarte mult în perioada urmãtoare o calificare a echipei în grupele Europa League, fapt care ar asigura ulterior echipei venituri de câteva milioane de euro, ceea ce ar face-o şi mai independentã din punct de vedere financiar. În plus, acesta considerã cã o calificare a echipei în grupele Europa League ar creşte cota de transfer a unor jucãtori pe care echipa îi are disponibili în acest sens. Deocamdatã Pandurii a fãcut doar 0-0 în meciul de debut şi îşi pãstreazã şanse mari pentru o calificare pe mai departe în competiţia europeanã.

În schimb, directorul de resurse umane, Ion Rãuţ, spune cã lui Condescu i s-au cerut oficial prin mai multe adrese actele pe care refuzã sã le punã la dispoziţia administraţiei CEO şi, ca urmare, tot oficial este aşteptat şi un rãspuns, nu prin intermediul unei conferinţe de presã. Rãuţ spune cã atâta timp cât banii de la CEO sunt transmişi oficial cãtre club, la fel ca şi solicitãrile cu privire la modul de cheltuire a acestora, la fel este aşteptat şi un rãspuns.

„Am urmãrit conferinţa de presã a dumnealui şi pot sã spun cã era confuz, pe lângã faptul cã este o golãnie dacã apreciazã cã, astfel, a furnizat rãspunsurile pe care noi le-am solicitat oficial. Noi avem informaţii clare cã la club au fost şi activitãţi economice care au generat pierderi şi pentru asta cerem rãspuns oficial. Interesul este maxim sã aflãm dacã pierderile de zeci de miliarde de lei vechi provin din finanţarea asiguratã de noi. Eu am avut o discuţie telefonicã cu domnul Condescu şi mi-a spus cã sunt lucruri de specialişti, dar vã asigur cã nu va scãpa pânã nu ne va prezenta un raport. E o minciunã când spune cã reprezentanţii noştri au documentele solicitate, aşa cum nici în conferinţa de presã nu a furnizat toate informaţiile. A mimat transparenţa, confundând bilanţul cu bugetul clubului. Oricum ce a prezentat dumnealui acolo nu e nici mãcar cât avem noi, iar ceea ce avem noi genereazã semne de întrebare şi ne gândim la comiterea unor posibile infracţiuni”, susţine Ion Rãuţ.

About autor