Un comisar al Gãrzii de Mediu a fost condamnat într-un dosar de corupţie chiar de la primul termen al procesului înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj. Nicolae Babucea a fost trimis în judecatã de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la sfârşitul lunii iunie, iar la prima înfãţişare în proces acesta şi-a recunoscut faptele, cerând sã fie judecat în consecinţã în baza probatoriului din dosar.
Bãrbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru o perioadã de încã un an şi şase luni fiindu-i interzise mai multe drepturi civile. Babucea a fost obligat sã achite 2.100 de lei cheltuieli judiciare statului, instanţa constatând cã acesta a restituit bunurile pe care le primise cu titlu de mitã.Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Nicolae Babucea a pretins şi primit bunuri şi alte produse de la administratorii unor firme din Gorj pentru a nu-i sancţiona cu ocazia unor controale.
„În cursul anilor 2011 – 2012, inculpatul Babucea Nicolae, în calitate de comisar în cadrul Gãrzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Gorj, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit de la reprezentanţii a trei societãţi comerciale (denunţãtori în cauzã) produse alimentare şi combustibil auto în valoare totalã de 1.100 lei, cu titlu de mitã, pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale cu ocazia controalelor efectuate sau pe care urma sã le efectueze la firmele respective. De asemenea, în acelaşi scop, inculpatul Babucea Nicolae a mai pretins de la reprezentantul unei alte societãţi comerciale (denunţãtor în cauzã) materiale de construcţii în valoare totalã de 930 USD”, se aratã într-un comunicat emis de DNA cu privire la acest caz.
Sentinţa Tribunalului Gorj nu este definitivã, putând fi atacatã cu apel.



