Examenul de bacalaureat devine din ce în ce mai relaxat de la un an la altul. Pedeliştii începuserã sã mai strângã şurubul şi nu toatã lumea trecea examenul maturitãţii fãrã sã vinã cu o pilã foarte tare sau chiar fãrã sã se punã la modul cel mai serios cu burta pe carte. Pânã la urmã care este şi rostul unui examen dur de bacalaureat, dacã sistemul produce în gol şi nu mai are niciun fel de legãturã cu realitatea? Degeaba impui un examen extrem de dur la finalul celor 12 clase, dacã i-ai dus în spate timp de patru ani. S-a spus cã este o inflaţie de facultãţi şi numai cine nu a vrut nu a ajuns acolo. Şi aşa numãrul celor cu studii superioare este enorm de mic. Deci suntem jos, jos de tot faţã de Europa.
Se mai discuta implementarea a douã tipuri de examen de bacalaureat. Unul tehnic, iar celãlalt normal. Cu prima diplomã nu ai acces decât în anumite zone din învãţãmântul universitar, iar cu bacul mai greu mergi peste tot. Adicã omul sã ştie de la bun început la ce se înhamã, sã nu mai devinã jurist sau medic fãrã sã aibã legãturã cu domeniul respectiv, ci doar pentru a avea şi el studii superioare. Viaţa e scurtã şi la ce bun sã mai pierzi patru ani stând degeaba prin facultate, când poţi începe mai devreme munca dacã ai o meserie bunã şi cãutatã. Ori în ţarã, ori în afara ei, unde lefurile sunt de regulã altele.
Oricum mulţi absolvenţi cu sau fãrã diplomã de bacalaureat aleg sã plece din ţarã. Cei care nu iau bacul sunt de la liceele tehnologice care mai oferã un atestat sau o diplomã într-o meserie anume. Povestea cu bacalaureatul devine din nou din ce în ce mai dezlânatã şi mai neînţeleasã. Este din nou nevoie de o reformã foarte serioasã în învãţãmânt pentru a nu ne mai fura cãciula la nesfârşit. Treaba este deosebit de gravã şi prognozele trebuiesc luate în calcul: va scãdea din ce în ce mai mult natalitatea, dacã nu cumva va tinde spre zero absolut. Populaţia va îmbãtrâni, iar tot mai puţini angajaţi vor trebui sã ducã în spate tot mai mulţi pensionari. Lucrurile vor fi dramatice. Aceste lucruri se întâmplã deja în multe ţãri occidentale care importã masiv forţã de muncã din ţãrile sãrace, precum România. Ei îşi asigurã viitorul cu oameni din alte zone unde nu au niciun viitor. România ar putea trãi o mare dramã în viitorul apropiat: depopularea, îmbãtrânirea populaţiei, scãderea la 14 milioane de locuitori, lipsa elitelor, lipsa de forţã de muncã pregãtitã, restrângerea învãţãmântului şi scãderea numãrului de profesori ca urmare a scãderii numãrului de copii. Nu mai ai pe cine educa. Nu o sã mai aibã cine achita taxe. Statul se va apropia de faliment.
Nimeni nu vrea sã ia taurul de coarne şi sã lupte pentru interesul României. Ori interesul României nu mai este de mult unul economic, ci existenţa ei ca stat şi ca naţiune, dacã a fost vreodatã naţiune. Românii vor fi din ce în ce mai puţini, bolnavi, bãtrâni şi needucaţi. Naţiunea românã este în pericol. Un popor slab şi slãbit este un popor care poate fi uşor cucerit şi destrãmat. Regionalizarea va uşura şi mai mult din munca vecinilor care au interese concrete legate de România, cum este cazul maghiarilor care nu vor înceta vreodatã sã îşi doreascã alipirea la Ungaria a Ardealului. Regionalizarea îi va ajuta.
Ce fac românii pentru a nu dispãrea ca neam şi ca limbã?
Nimic. Sau aproape nimic. Din nou se merge din inerţie la examenul de bacalaureat şi la alte treburi mai mult sau mai puţin publice. Politicienii actuali par preocupaţi şi ei mai mult de clientela politicã.
Hoardele de absolvenţi sunt acum parcã mai liniştiţi cã dacã nu au luat bacul din prima, îl iau din a doua. Nici nu mai conteazã cine e prost şi cine a învãţat: problema e sã ai nişte diplome cu pretenţia cã ai ajuns cel puţin mental la un anumit statut – în ochii vecinilor, al amicilor sau al pãrinţilor. Importantã e stima de sine, chiar dacã lucrurile sunt mai mult formale.
România a început sã trãiascã deja o dramã şi riscurile sunt destul de mari. Dacã forţele politice mai au vreun plan cu România, ar fi bine sã se punã pe treabã şi sã gândeascã politici de susţinere a permanenţei românilor ca stat şi naţiune. În acest punct s-a ajuns şi încã s-ar putea sã mai fie o cale de întoarcere. Copiii României nu mai vin din spate în numãrul care ar putea sã asigure perpetuarea ca neam. Sãrãcia îi alungã din ţarã şi pe cei care sunt. Rromii s-ar putea sã îi depãşeascã pe români prin 2050, iar România s-ar putea sã nu mai aibe actualele graniţe pe la acea datã. Ce am preluat de la înaintaşi şi încotro ne îndreptãm? Mai are clasa politicã vreo datorie moralã faţã de cei care au fost şi au murit pentru România?
