Control la Pandurii de ziua lui Condescu

Mai mulţi poliţişti şi comisari de la Garda Financiarã Gorj au descins miercuri dimineaţa la sediul Clubului Pandurii Târgu Jiu, venirea lor aici fãcându-se în baza unei plângeri depuse de managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta spune cã a cerut Poliţiei sã verifice activitatea financiarã a Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu dupã ce a încercat de cinci ori sã intre în posesia actelor contabile ale echipei cãreia îi asigurã 69% din venituri.

Ciurel a precizat cã doar dupã ce a fãcut cinci adrese scrise cãtre conducerea Clubului, în special cãtre preşedintele Marin Condescu, în lipsa unui rãspuns, s-a adresat cãtre IPJ Gorj, solicitând un control. El afirmã cã a depus plângerea la începutul lunii iulie, dupã ce a verificat pe site-ul Ministerului Finanţelor situaţia economicã a echipei şi a vãzut datorii în dreptul clubului de peste 13 milioane de lei.

„Am luat de pe pagina Ministerului de Finanţe, cã atât am avut acces, în lipsa unui rãspuns de la club, cheltuieli cu activitãţi economice la 21.12.2012, în sumã de 13,2 milioane lei, pierderi de 7,8 milioane lei. Am considerat cã nu e normal ca banii cu care noi credeam cã subvenţionãm echipa de fotbal, sã fie folosiţi în activitãţi comerciale, econo-mice, cauzatoare de pierderi, care sã fie acoperite de virãri fãcute ca şi membru fondator al Clubului, cu care nu avem nimic”, spune Ciurel.

Managerul privat al CE Oltenia menţioneazã cã a solicitat situaţia financiarã a echipei în contextul în care Pandurii primeşte anual 20 de milioane de lei de la producãtorul de energie, dar şi dupã ce a aflat cã echipa ar fi devenit acţionar la un post local de televiziune, care îşi are sediul într-un spaţiu al CEO şi cãreia Ciurel i-a solicitat de circa o lunã evacuarea. Laurenţiu Ciurel a declarat cã a depus plângere la Poliţie şi în privinţa faptului cã postul respectiv de televiziune nu elibereazã spaţiul ce aparţine CE Oltenia, solicitând o anchetã şi în acest sens.

Managerul privat afirmã cã informaţii „despre genul acesta de cheltuieli” fãcute în diverse activitãţi economice, a regãsit într-un raport al cenzorilor de la Clubul Pandurii, acestea nefiind detaliate, ci doar „enumerate”. „Cheltuieli cu colaboratori – 163 miliarde lei vechi, cheltuieli cu consultanţa – 11 miliarde lei vechi, alte cheltuieli – 9,5 miliarde şi nu poţi sã pui acolo 9,5 miliarde la <<şi altele>>. Totuşi e o sumã importantã, e cât bugetul altor cluburi. Cheltuieli de transport – 4,6 miliarde şi vã spun cã am şi eu echipã de handbal şi baschet, la care plãtesc transport cu autocar de 5 stele şi care e de 10 ori mai ieftin. Asta am cerut, sã vãd dacã aceste cheltuieli de 320 miliarde au o justificare în spate”.

Laurenţiu Ciurel spune cã a depus plângerea la Poliţie pentru a afla cifrele solicitate oficial, nu pentru un atac la adresa Clubului. Marin Condescu a lipsit ieri din Târgu Jiu, fiind prezent la Bucureşti, azi urmând sã revinã la Club, când va organiza şi o conferinţã de presã pentru a oferi un punct de vedere. Ieri el şi-a serbat însã ziua de naştere şi nu s-a declarat deranjat de ancheta cerutã de Ciurel, menţionând cã orice control venit de la instituţii ale statului este bine venit.

About autor