Trei adolescenţi au avut nevoie de ajutorul medicilor ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţã Târgu Jiu, dupã ce le-au rãmas înţepenite în urechi mini-cãşti folosite în special pentru a copia la examene. Conform şefului secţiei ORL, dr Gheorghe Stanciu, pacienţii s-au prezentat la spital dupã ce nu au mai putut sã îşi scoatã singuri din urechi sistemele de ascultare, mini-cãştile achiziţionate prin comenzi fãcute pe internet fiind de mãrimea unei baterii de ceas. „Sunt la fel de mici ca o baterie de ceas şi cu ele, probabil, recepţioneazã din afarã rãspunsurile care îi intereseazã pe ei. Ele se scot din ureche cu un magnet special, dar dacã în interior existã cerumen sau e acolo vreo otitã supuratã, cãştile astea se lipesc şi nu mai pot fi scoase”, afirmã dr. Stanciu.
Medicul spune cã el foloseşte în astfel de situaţii un magnet de mare putere, pe care îl împrumutã de la colegii de la secţia Oftalmologie, care îl utilizeazã pentru a îndepãrta din ochi fragmente metalice. „Dacã nu se bâzâie ei prea mult în ureche şi vin la noi repede cu acest magnet putem scoate uşor aceste dispozitive. Dacã lucrurile se complicã se poate ajunge şi la o intervenţie chirurgicalã. Nu am avut anul acesta, dar în alţi ani au fost cazuri, chiar şi la pãrinţi care, probabil, au vrut sã verifice şi ei cum se aude prin cãştile astea”, declarã şeful secţiei ORL din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţã Târgu Jiu. Dr. Gheorghe Stanciu spune cã douã dintre cazurile la care a intervenit acum au fost chiar înainte de începerea examenelor de bacalaureat, pacienţii declarându-i cã încercau cãştile pentru a face mici verificãri, dupã care nu au mai putut sã le scoatã din urechi.
Şeful Inspectoratului Şcolar Gorj, Ion Işfan (foto), a precizat cã instituţia a înregistrat în timpul examenului de Bac un caz cu o elevã din Motru care a fost datã afarã din sala de concurs dupã ce a fost prinsã folosind un sistem de cãşti prin care i se dictau rãspunsurile de cãtre o altã persoanã. Işfan menţioneazã cã o persoanã anonimã l-a sunat şi l-a informat despre cazul respectiv, dupã care a dispus verificãri, sesizarea primitã confirmându-se în totalitate. „Cine m-a sunat şi mi-a spus cã la Colegiul Tehnic Motru, în sala 210, o anume elevã copiazã. Mi s-a spus şi cum procedeazã şi nu-mi venea sã cred. Am sunat echipa de la centrul de examen, au fãcut verificãrile de rigoare şi eleva folosea, într-adevãr, un dispozitiv de ascultare nepermis în sãlile de examen. A fost datã afarã imediat şi a pierdut dreptul de a mai participa la actuala sesiune, pierzând toatã munca de pânã acum”, afirmã şeful IŞJ Gorj.
Ion Işfan menţioneazã cã elevii au fost avertizaţi asupra faptului cã este pedepsitã inclusiv tentativa de a copia, sub orice formã, la examene, nu doar copierea propriu-zisã. De asemenea, acestora le-a fost adus la cunoştinţã faptul cã nu au voie în sãlile de examen nici cu telefoane mobile şi nici cu vreun alt sistem de comunicare, inclusiv cãşti sau mini-cãşti din genul celor cu care s-au prezentat la secţia ORL elevii care nu au mai putut sã le scoatã din urechi.



