România din fundul curţii

O statisticã recentã arãta o realitate mai mult decât crudã şi nu avea legãturã cu postul tv realitatea sau cu antenele mult blamate de Traian B. şi partidul sãu aflat la Putere. Realitatea este crudã, tristã, implacabilã şi nu poate fi schimbatã pânã la alegeri, oricâţi şefi de servicii secrete ar aduce Traian B. în fruntea guvernului. Traian B., cel care le-a promis românilor cã vor trãi bine, cã vor scapa de corupţie, cã vor trãi într-o ţarã modernã. România promisã de Traian B. încã nu existã. România pe care Traian B. o vrea cu nivelul de trai ridicat, prin comanda transmisã şefului SIE, îşi face nevoile în fundul curţii sau al grãdinii, pentru cei care primãvara mai planteazã un pãtrunjel sau o ceapã.
La lansarea noului Guvern la apã, şeful statului a dat o indicaţie preţioasã şefului SIE, sã ridice nivelul de trai, dar numai dupã ce face o „analizã” serioasã şi, undeva prin aprilie, sã aparã şi creşterea nivelului de trai. Adicã sã înceapã şi românii sã simtã deliciile administraţiei Traian B., cam cu o lunã înainte de debutul campaniei electorale. Este de altfel şi singura şansã a pedeliştilor lui Traian Bãsescu, cel care, de la schimbarea lui Emil Boc din fruntea Guvernului, a redevenit şeful PDL. Dacã PDL nu va frauda alegerile şi nu va oferi din plin mitã electoralã şi nu va apela la votul românilor din strãinãtate şi din alte galaxii sau cimitire, la votul prin corespondenţã, la votul tuturor vieţuitoarelor din atlasul zoologic, atunci cu siguranţã cã nu va mai prinde puterea. Mai este şi varianta ruperii USL, iar PDL sã formeze din nou o majoritate cu unul dintre partidele care compun Uniunea Social-Liberalã şi PSD sau cel mai probabil PNL sã mai stea o turã în opoziţie. Existã şi varianta aceasta, validã mai ales în cazul în care USL nu va obţine majoritatea la alegerile parlamentare. ªi probabil cã lui Ponta i-ar surâde ideea unui tandem Ungureanu preşedinte şi Ponta premier. Depinde şi pentru cine şi-au dat ok-ul marii licurici la care se închinã clasa politicã româneascã, aproape fãrã excepţie.
Mai este o singurã şansã ca România sã îşi schimbe traiectoria trasatã de politicienii din ultimii 22 de ani şi de urmaşii de mucava ai acestora, pe care acum îi vedem şi în Guvernul Ungureanu sau ca şefi de partid, vezi cazul lui V. Ponta, dar şi a altor nomenclaturişti ai capitalismului de viţã nouã. Ce legãturã este între aceşti politicieni şi România din fundul curţii? Aproape niciuna.
România din fundul curţii va rãmâne la fel şi în urmãtorii ani.
Nimeni din actuala clasã politicã nu a dorit cu adevãrat modernizarea României. Sau dacã a dorit, nu a putut – ceea ce te duce la concluzia cã avem de-a face cu o clasã politicã formatã din neputincioşi şi în majoritate corupţi, sub diferite forme şi modele. În România anului 2012, doar 51,4% dintre români beneficiazã de canalizare şi nu au prin urmare veceul în casã, dacã se poate, prin extensie, trage şi o astfel de concluzie. Dacã nu au canalizare şi au veceul în casã, atunci dejecţiile se scurg la întâmplare, în râuri şi pârâuri sau în şanţul de la marginea drumului sau, uneori, în vreo fosã septicã. În ce Românie trãiesc mai bine de jumãtate dintre români, cei care nu au parte de canalizare, iar iarna sunt nevoiţi sã mediteze la vot, printre nãmeţi, pe toaleta din scânduri din fundul curţii sau al grãdinii? Cât de gros poate fi obrazul politicienilor care dupã 22 de ani vor putea sã vinã sã promitã creşteri ale nivelului de trai?
Dacã dupã 22 de ani, românii îşi fac marile nevoi şi micile nevoi ca vechii daci liberi, atunci România cãreia Traian B. şi actualii politicieni îi vor nivelul de trai crescut este mai mult decât o iluzie. Sigur cã dacã ar fi spus în alegeri cã nu promit nimic şi vor doar sã îşi ridice lor nivelul de trai, nu ar mai fi câştigat alegerile în ultimii 22 de ani. Vor mai fi nevoie de încã 22 de ani pentru ca şi cealaltã jumãtate de Românie sã nu mai stea pe ciuci în fundul curţii. Sau poate mai mult? La ce bun aceastã democraţie, dacã nici mãcar nişte şanţuri nu am fost în stare sã sãpãm, sã nu ne mai facem nevoile mici şi mari în cutia de lemn din fundul curţii sau prin porumbii vecinului?
Cu cine mai voteazã România care stã pe ciuci în fundul grãdinii? Cine doreşte o Românie pe ciuci? Ţara s-a modernizat şi i-a crescut nivelul de trai doar în campaniile electorale. Doreşte cineva care preia puterea o Românie modernã cu adevãrat? Acum avem o Românie care trece la euro, îşi cumpãrã F 16, dar stã pe ciuci în fundul grãdinii. Are curaj Traian B. sã se punã pe ciuci în fundul ţãrii şi sã foloseascã ştevie pe ambele pãrţi? Îi place cum aratã România celor şapte ani în care a condus-o? La care se adaugã desigur „greaua moştenire” Iliescu şi Constantinescu? Oare dupã ce vor trece alegerile, Traian B. îi va comanda şefului SIE scãderea nivelului de trai pentru cã e crizã? Poporul acesta chiar e atât de flexibil ca o cârpã pe care diferite generaţii politice îşi şterg pantofii plini de marile nevoi ale neamului?

Tags: ,

About autor