Premierul Victor Ponta a fost primit de cãtre preşedintele Chinei. Nimeni nu este preocupat cum este ales sau selectat şeful statului în China şi cu ce-i ajutã sau nu democraţia pe români, însã este destul de clar cã statul chinez controleazã mai bine de 90% din economia ţãrii, iar marile companii de stat au strategii şi ţinte clare în ceea ce priveşte investiţiile şi expansiunea cãtre alte teritorii şi spaţii virgine. De câţiva ani însã şi România, şi Oltenia au devenit ţinta cetãţenilor chinezi care vor sã îşi ducã traiul în zone cu mai puţini locuitori. Este clar cã e o politicã de stat trimiterea cetãţenilor în cât mai multe state ale lumii. Pânã la urmã limba chinezã este cea de-a doua din cele mai vorbite pe planetã dupã limba englezã. Victor Ponta a plecat în China sã se inspire sau sã facã nişte plecãciuni pentru niscaiva parale chinezeşti numai bune de umplut sacul fãrã fund al economiei româneşti. Cãci nimeni nu şi-a dat seama pânã acum unde au putut sã ajungã atâtea miliarde luate cu împrumut de la FMI şi Uniunea Europeanã. Vreo 20 de miliarde la care statul român abia se ţine cu plata dobânzilor. Cert este cã în schimbul banilor împrumutaţi, FMI poate sã punã orice condiţii vrea, adicã sã vindem şi ultimele resurse pe care le mai avem.
Treaba insidioasã este cã toate celelalte state ale UE deţin companii de stat care au achiziţionat unitãţi importante din sectorul energetic românesc, petrol, gaze, agriculturã şi alte minereuri. Numai pe statul român nu l-a interesat sã deţinã companii puternice care sã cucereascã noi pieţe în regiune şi în Europa sau în lume. Ce cautã Victor Ponta în China nimeni nu ştie, probabil va rãmâne doar o notã grasã de platã din partea delegaţiei care a fãcut deplasarea.
Românii nu vor sã înveţe nimic de la nimeni şi în ultimii 23 de ani au reuşit sã ridice cel mai impresionant edificiu din lume, dupã Pentagon şi Casa Poporului sau Palatul Parlamentului. Este vorba de Marele zid românesc. Poate sã fie şi de inspiraţie chinezeascã şi a fost construit cu migalã de cãtre politicieni inepţi, grupuri de interese din interior şi din afara ţãrii. Zidul dintre politicieni şi alegãtori, dintre România şi independenţa ei economicã, dintre România consumatoare şi România producãtoare.
România producãtoare a devenit de mult un vis aiuritor şi uitat al lui Ceauşescu, cel care dorea sã nu depindã cu nimic de nimeni şi producea de la maşini, pânã la avioane şi locomotive. În toate domeniile şi industriile era câte ceva, mai mult sau mai puţin performant, calitativ şi neenergofag.
Mare zid românesc va fi cu greu distrus de oricine va încerca sã facã acest lucru. Odatã cu regionalizarea zidul va fi înãlţat şi mai sus între regiunile istorice. Discrepanţele dintre zonele sãrace şi cele bogate se vor accentua. Povestea cu subsidiaritatea va rãmâne o poveste. Nu a putut fi aplicatã de UE în România şi s-a vãzut ce s-a întâmplat cu gradul de absorbţie al fondurilor nerambursabile. Aşadar, un guvern central va lucra destul de greu cu un nou zid de birocraţie de la nivel regional, pânã sã ajungã decizia la nivel local. Cei care sunt sãraci vor rãmâne în continuare sãraci, iar cei deja un pic evoluaţi vor continua sã se ridice şi sã îi lase în urmã pe românii care încã sperã sã o ducã mai bine. Sau poate cã au încetat sã mai facã acest lucru. Oricum moartea e destul de scumpã şi probabil cã este mai ieftin sã supravieţuieşti în sãrãcie decât sã îţi pui familia la grea încercare prin moarte. O înmormântare decentã ajunge şi la 6.000 – 10.000 de lei. Unde mai pui cã la pomeni nimeni nu vine cu dar, ci doar cu poftã de mâncare şi de povestit.
Viaţa dupã Marele zid românesc este din ce în ce mai grea şi nu se ştie dacã cineva va mai putea sã îi scoatã pe români de acolo, cãci de dãrâmat va fi foarte greu, din moment ce Marele zid românesc a fost construit cu acordul direct sau tacit al UE şi al FMI. Românii primesc zãhãrelul de la alţii şi libertate cu porţia. Am revenit de unde plecasem, doar coordonatele sunt altele. Înainte eram prizonieri ai unuia de-al nostru, acum suntem prizonieri ai unora din afarã. Nu mai dispunem de nimic şi nu mai suntem independenţi cu nimic. Marele zid românesc este o construcţie insidioasã, maleficã şi a fost singura reuşitã de pânã acum pe care toate guvernele şi-au asumat-o şi la care toţi au lucrat cu obsesie şi abnegaţie.
