Sunã bine o astfel de veste? Evident cã da, numai cã şefii Complexului Energetic Oltenia recunosc faptul cã nu se prea poate exporta o astfel de cantitate de energie, deşi o asemenea cantitate ar asigura locurile de muncã ale minerilor şi energeticienilor într-o perioadã de „foamete”.
Laurenţiu Ciurel a declarat la sfârşitul sãptãmânii trecute cã s-au purtat discuţii pe marginea unui astfel de export cu ministrul energiei, Constantin Niţã, o firmã din Germania fiind interesatã de încheierea unui astfel de contract. Reprezentanţi ai CEO ar urma sã meargã sãptãmâna aceasta în Germania pentru a continua negocierile, însã, din cele declarate de Ciurel, reiese cã nu se poate semna un astfel de contrat prea curând.
„Transelectrica ne-a spus cã nu se poate, cã toate liniile sunt în mare parte ocupate”, a menţionat Laurenţiu Ciurel. Managerul privat al CEO spune cã Transelectrica i-ar putea asigura linii pentru a exporta cel mult 3-400 MW, situaţie în care e luatã în calcul varianta unui export fãcut prin fosta Iugoslavie. Zona respectivã nu este însã parte a Uniunii Europene şi, ca urmare, taxele ar mãri considerabil valoarea curentului produs în Oltenia şi, în consecinţã, nu ar mai fi competitiv pe piaţa germanã. Ca sã nu stea cu grãmezile de cãrbune degeaba, Ciurel spune cã s-a gândit şi sã exporte lignit direct spre Germania, o ţarã care renunţã la energia nuclearã şi pune din nou bazele pe termocentrale, printre alte surse de energie. Şi varianta aceasta are însã cam aceleaşi şanse de materializare, pe principiul „noi am încercat, dar nu s-a putut”.
Nemţii au Polonia mult mai aproape pentru a lua de acolo cãrbune de bunã calitate, în timp ce, cel de la noi ar trebui transportat pânã la Orşova, iar de aici încãrcat în şlepuri pentru a fi dus apoi pe Dunãre în amonte pânã în Germania. Transportul respectiv costã şi el şi, ca urmare, orice variantã de acest gen ar încerca Ciurel sã le prezinte minerilor, soluţia e tot aceea cã „nu se poate”.
