Curtea de Apel Craiova a majorat la şase ani de închisoare, cu executare, pedeapsa pentru fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcã, într-un dosar de evaziune fiscalã instrumentat de Direcţia Naţionalã Anticorupţie. Tribunalul Gorj a decis în toamna anului trecut ca Potârcã sã fie condamnat la 3,6 ani închisoare, cu executare, sentinţa fiind atacatã cu apel atât de cãtre procurori, cât şi de cãtre inculpat. Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, miercuri, admiterea apelurilor şi majorarea pedepsei la şase ani închisoare.
În acelaşi dosar a fost judecat şi fratele fostului candidat la Preşedinţie, Toma Potârcã, pentru acesta magistraţii stabilind o pedeapsã de cinci ani, faţã de 2,6 ani, cât decisese iniţial Tribunalul Gorj. Instanţa de la Craiova a majorat pedepsele şi pentru alţi doi inculpaţi, oameni de afaceri din Râmnicu Vâlcea. Mihalache Radu are de executat 3 ani de detenţie, iar fratele acestuia, Dan Radu, recidivist, primind o pedeapsã de 4 ani, în care au fost contopite şi alte pedepse decise de diferite instanţe în dosarele în care a fost inculpat. Tuturor instanţa le-a interzis pentru diferite perioade o serie de drepturi civile, inclusiv cele de a fi ales sau a alege.
De asemenea, Curtea de Apel Craiova a stabilit ca inculpaţii sã suporte împreunã cu firmele lor prejudiciul creat la bugetul de stat prin neplata taxelor şi impozitelor. „Obligã pe inc. Potârcã Constantin Ninel în solidar cu partea responsabilã civilmente S.C.Siatra Prod SRL Târgu Jiu prin lichidator S.P. Capiv I.P.U.R.L. Târgu Jiu, cãtre partea civilã la 181.394.912 lei despãgubiri civile, din care 10.365.561 lei în solidar cu inc.Potârcã Tãnase, 10.630.518 lei în solidar cu inc. Radu Dan, 6.415.392 lei în solidar cu inc. Radu Mihalache şi partea responsabilã civilmente S.C. Silnef S.R.L. Râmnicu Vâlcea, la care se adaugã accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedurã fiscalã”, se aratã în decizia instanţei.
Magistraţii au dispus, de asemenea, menţinerea sechestrului asigurãtor pe proprietãţile inculpaţilor, fraţii Constantin Ninel şi Toma Potârcã având în municipiul Târgu Jiu, în cartierul Meteor, un teren de peste 1600 de metri pãtraţi şi un palat cu o suprafaţã de 918 metri pãtraţi şi o valoare impozabilã de peste trei milioane de lei. Instanţa de la Craiova a menţinut alte prevederi ale sentinţei Tribunalului Gorj, printre care anularea unor documente fiscale false, folosite în contabilitatea firmelor deţinute de inculpaţi. Cei patru au fost trimişi în judecatã în mai 2011 de cãtre Direcţia Naţionalã Anticorupţie, procurorii menţionând la acel moment cã fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plãti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei. Conform anchetatorilor, din suma respectivã 8 milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, firma Siatra Prod SRL, aflatã în faliment în prezent, ocupându-se cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA susţin cã actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcã.
Firma sa, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciarã, aceasta mai având în proprietate la Arad terenurile fostului combinat, suprafaţa totalã fiind de peste 40 de hectare. Constantin Ninel Potârcã a mai fost condamnat anul trecut, într-un alt dosar, la doi ani de închisoare cu suspendare, tot de Tribunalul Gorj şi tot pentru evaziune fiscalã. Sentinţa nu a fost definitivã, dosarul fiind acum pe rolul Curţii de Apel Craiova. Fratele sãu, Toma Potârcã, este implicat şi el într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA trimiţându-l aici în judecatã alãturi de alte opt persoane, printre care fostul manager Rãzvan Adrian Mocanu şi Monica Rãduţ, fost director administrativ al Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitalã. Aceasta a fost acuzatã de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formã calificatã şi continuatã, fals în înscrisuri sub semnãturã privatã în formã continuatã, spãlare de bani în formã continuatã, asociere în vederea sãvârşirii de infracţiuni.
Toma Potârcã şi patronii altor firme din cartierul Meteor din Târgu Jiu au încheiat cu institutul din Bucureşti contracte de prestare a unor servicii, inclusiv de transport a cadavrelor, pentru care unitatea sanitarã a plãtit operaţiuni fictive sau mult mai scumpe decât preţul pieţii, fosta conducere a institutului primind, în schimb, sume de bani sau bunuri, conform anchetatorilor.



