Pe parcursul a douã zile, ieri şi azi, mediatorii gorjeni organizeazã mai multe campanii de informare a cetãţenilor în privinţa posibilitãţii de a stinge orice litigiu apelând la ei în loc sã se judece prin instanţã cu anii. Sub egida Consiliului de Mediere şi în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universitãţii Constantin Brâncuşi, mediatorii din judeţ vor fi prezenţi pânã mâine la punctele de informare pe care instanţele le au la Târgu Jiu, Motru şi Târgu Cãrbuneşti. Aceştia vor putea fi întâlniţi şi în faţa Universitãţii, la Târgu Jiu, dar şi în cele douã pieţe importante ale oraşului, iar mâine vor fi prezenţi şi la Rovinari.
Echipele de mediatori vor fi coordonate de Daniela Bobaru, Liviu Buciu, Adela Rãdescu şi Mirela Tacliciu. Aceştia îi vor informa pe cei interesaţi despre cum pot fi soluţionate dosarele, inclusiv cele penale, cu ajutorul medierii, la costuri mai mici şi fãrã mari bãtãi de cap, aşa cum se întâmplã în instanţe. Legislaţia româneascã a introdus încã de anul trecut obligativitatea ca justiţiabilii sã treacã mai întâi pe la un mediator înainte de a se adresa instanţelor pentru un proces, dar, deocamdatã, mediatorii aşteaptã sã le vinã rândul şi sã fie aplicatã legea şi în privinţa lor. Aceştia au posibilitatea legalã de a emite sentinţe în dosare la fel ca orice instanţã de judecatã, în cazul în care cele douã pãrţi din proces convins asupra unei soluţii convenabile pentru toatã lumea.



