În Gorj nici şpãgile nu mai sunt ce erau odatã…

Dupã ce luna trecutã un poliţist din Fãrcãşeşti a fost trimis în judecatã pentru cã a luat şpãgi de la localnici sunt formã de baxuri de bere, printre altele, acum i-a venit rândul unui comisar de la Garda de Mediu sã fie tras la rãspundere, în instanţã, pentru cã a luat mitã în bunuri alimentare sau combustibil pentru maşina sa. Sumele nu sunt cine ştie ce, mai ales dacã ţinem cont cã, de regulã, procurorii anticorupţie fac anchete în dosare cu prejudicii de la un milion de euro în sus. În cazul de faţã, comisarul Nicolae Babucea a „ciupit” şi el de pe la buticarii prinşi cu nereguli, cazul sãu fiind o nimic toatã în comparaţie, de exemplu, cu al unora dintre angajaţii sistemului sanitar care le pretind din start pacienţilor anumite sume de bani pentru o intervenţie chirurgicalã, sumele pretinse fiind mult mai mari decât ale „coruptului” de acum.

„În cursul anilor 2011 – 2012, inculpatul Babucea Nicolae, în calitate de comisar în cadrul Gãrzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Gorj, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit de la reprezentanţii a trei societãţi comerciale (denunţãtori în cauzã) produse alimentare şi combustibil auto în valoare totalã de 1.100 lei, cu titlu de mitã, pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale cu ocazia controalelor efectuate sau pe care urma sã le efectueze la firmele respective. De asemenea, în acelaşi scop, inculpatul Babucea Nicolae a mai pretins de la reprezentantul unei alte societãţi comerciale (denunţãtor în cauzã) materiale de construcţii în valoare totalã de 930 USD”, a precizat DNA într-un comunicat de presã. Cazul respectiv este singurul pe care procurorii DNA de la Târgu Jiu l-au finalizat anul acesta cu un rechizitoriu, de acum încolo anchetatorii urmând sã intre în vacanţa de varã, una binemeritatã dupã astfel de „eforturi”.

About autor