Bomboana de pe coliva româneascã este acum revizuirea Constituţiei. De fiecare datã când ceva nu a mers bine în România, de vinã a fost Legea fundamentalã care nu ar genera un cadru legislativ menit sã asigurã ordine, dezvoltare şi prosperitate economicã. Sigur cã orice act fundamental trebuie revizuit din când în când şi armonizat cu vremurile în care se dezvoltã poporul şi societatea. Sunt însã destul de multe constituţii pe planetã care abia dacã au beneficiat de câteva amendamente din partea urmaşilor pãrinţilor fondatori. Iar asta pentru cã anumite drepturi fundamentale au fost clar statuate, precum libertãţile civile sau proprietatea.
În general, constituţiile cuprind legi fundamentale, din care izvorãşte dreptul şi care asigurã organizarea şi funcţionarea statului şi a instituţiilor sale. În România, orice revizuire de Constituţie a avut în vedere nu interesul general, pe termen mediu şi lung, ci interesele mãrunte şi pe termen scurt ale unor partide politice sau personalitãţi politice aflate mai mult sau mai puţin vremelnic la guvernare. Este şi cazul fostului premier Adrian Nãstase care şi-a plãmãdit o Consitituţie pentru un mandat prelungit de preşedinte. Nu a fost sã fie, dat fiind faptul cã a fost învins în alegerile din 2004 de ultimul mare comunist bãtrân, de la Ion Iliescu încoace.
Fiecare este mai mult sau mai puţin drept şi populist atunci când vine vorba de modificarea legii fundamentale. Şi Victor Ponta încearcã sã îşi croiascã o Consituţie care sã avantajeze majoritatea aflatã în parlament şi sã consolideze puterea premierului şi a parlamentului, în raport cu cea deţinutã de cealaltã jumãtate a Executivului care este preşedintele. Aşadar, în noua Consitiuţie şeful statului este scos cumva în afara jocului şi nu mai poate sã fie atât de jucãtor pe cât era pânã acum. Şeful statului ar putea avea doar dreptul sã reprezinte statul în afara ţãrii şi aceasta doar în limitele unui mandat primit de la parlament, în ceea ce priveşte prioritãţile şi deciziile în politica externã. Rolul decorativ al şefului statului va creşte, în condiţiile în care rolul parlamentului va spori în privinţa revocãrii miniştrilor sau a modului în care se va putea dizolva instituţia legislativului. Acest lucru nu va mai fi în apanajul preşedintelui. Pânã la urmã, şeful statului chiar se cãlca pe picioare cu premierul şi cu noua majoritate, mai ales cã prin mandatul de 5 ani rãmânea cumva în afara jocului politic, dacã nu chiar izolat.
Cel mai bine este ca noua majoritate sã îşi asume toate pârghiile puterii, chiar dacã existã riscul apariţiei unor dezechilibre şi abuzuri. Totul trece însã într-o democraţie prin filtrul alegerilor, cel puţin din patru în patru ani şi astfel se manifestã şi rãspunderea puterii în faţa poporului, prin sancţionare cu vot de blam. Este singurul instrument care aratã cã România este în continuare o democraţie. Modul în care este structuratã de ceva vreme Opoziţia ar putea pune în pericol firava democraţie româneascã, mai ales în componenta societate civilã, având în vedere cã ar putea exista riscul inexistenţei unei alternative la guvernare, în prezenţa unei Opoziţii mai mult decât anemice. Actuala putere şi majoritate are tendinţa de a atrage cât mai mulţi reprezentanţi ai spectrului politic, vezi şi ultimele treceri de la PP DD la PC. Singura şansã pentru democraţia româneascã ar fi ruperea USL şi conturarea unei Opoziţii puternice, dupã alegerile prezidenţiale. Fie cu PNL în Opoziţie, fie cu PSD, deşi mai degrabã liberalii ar prefera sã se lipseascã de uzura a patru ani de guvernare alãturi de Victor Ponta. Depinde acum şi dacã Victor Ponta îşi va dori mai repede un mandat de şef al statului şi va oferi funcţia de uzurã, de premier, unui coleg de-al sãu, de la PNL.
Setea de putere dupã atâţia ani de Opoziţie este însã destul de accentuatã şi odatã conectaţi la putere şi la funcţii şi la fonduri le va fi greu actualilor guvernanţi sã se deconecteze sau sã îşi convingã membri însetaţi sã renunţe prematur la nişte privilegii.
Dacã nu va fi fãcutã în spiritul unei pure obiectivitãţi, şi actuala modificare a Consituţiei nu va fi decât una din multele bomboane topite pe o colivã româneascã dubioasã şi râncedã, menitã sã convingã Europa asupra bunelor intenţii ale ţãrişoarei lui Ponta şi Crin.
