Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu a renunţat la finanţarea pe care o primea din partea Complexului Energetic Oltenia, preşedintele Consiliului de Administraţie al echipei, Marin Condescu, precizând cã finanţarea va fi asiguratã din alte surse, în special noi sponsorizãri. Condescu afirmã cã a decis sã renunţe la banii proveniţi de la CE Oltenia întrucât unitatea are probleme financiare şi, în acest context, a anunţat conducerea Complexului Energetic despre decizia respectivã. Anunţul a fost fãcut în cadrul unei întâlniri, la Târgu Jiu, la care a fost prezent şi ministrul delegat pentru energie Constantin Niţã.
„Am propus mai multe lucruri importante, inclusiv renunţarea la sediul actual al CE Oltenia, care a costat 3 milioane de euro şi nu are nicio utilitate. Complexul se poate muta în actualul sediu al Sucursalei Diviziei Miniere, iar cei de aici se pot muta la unitãţile miniere de la Mãtãsari, Motru sau Rovinari, fiind o sucursalã de producţie”, afirmã Condescu. Sediul Diviziei Miniere este în centrul oraşului, în el fiind anterior birourile fostei Societãţi Naţionale a Lignitului Oltenia, cel al Complexului Energetic fiind situat în zona gãrii din oraş, spaţiul fiind un fost sediu al Distrigaz Sud, modernizat dupã achiziţionarea de cãtre CE Oltenia.
Marin Condescu spune cã odatã cu renunţarea la finanţarea primitã pânã acum de la CEO, tricourile jucãtorilor echipei Pandurii Lignitul Târgu Jiu se vor schimba şi ele, mai ales cã echipa va evolua din varã în Europa League. „În Europa avem voie doar cu numele unui sponsor pe tricou, iar noi am decis ca pe tricouri sã fie însemnele noastre, respectiv ciocanul şi fulger, adicã semnele pentru angajaţii noştri din minerit şi energie. Banii de la CE Oltenia nu reprezentau o sumã semnificativã încât sã ne foloseascã, la câte necazuri ne-au adus. Anul acesta ne descurcãm fãrã aceastã finanţare”, spune Condescu.
Complexul Energetic Oltenia urma sã asigure anul acesta o finanţare de aproape 2 milioane de lei, Marin Condescu declarând cã, din cauza problemelor financiare, echipa a primit doar un sfert din suma respectivã. În plus, CE Oltenia a dat în judecatã Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu pentru a recupera aproape 19 milioane de lei, bani ce reprezintã finanţarea oferitã în anii 2009, 2010 şi 2011 e unitãţile din minerit şi energie. Curtea de Conturi a constatat la un control cã echipa a primit nelegal circa 8 milioane de lei pe anul 2011, dupã care a dispus extinderea verificãrilor şi la anii precedenţi, administraţia CE Oltenia fiind obligatã sã solicite în instanţã recuperarea banilor.



