Firma care se ocupã de lichidarea societãţii patronate de omul de afaceri Dan Radu Floarea, Tech Safety SA, care a intrat în faliment de ceva vreme, a pierdut şi la Curtea de Apel Bucureşti procesul pe care l-a intentat acum un an faţã de PSD. Partidul Social Democrat are de achitat cãtre firma lui Floarea aproape 8 miliarde de lei vechi pentru materiale promoţionale asigurate lui Mircea Geoanã în campania pentru alegerile prezidenţiale pierdute în faţa lui Traian Bãsescu.
Şepcile, baloanele, vestele şi ce-o mai fi dat Geoanã atunci susţinãtorilor sãi nu au fost achitate nici pânã acum, a descoperit lichidatorul judiciar, care a şi deschis acţiunea în instanţã. Sentinţele din proces au fost favorabile pânã acum doar PSD, verdictul de acum putând fi contestat şi el, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind cea care va da o decizie definitivã şi irevocabilã în aceastã poveste. Verdictul de acum a fost dat de magistraţi în contextul în care PSD a menţionat cã va solicita cheltuieli de judecatã „pe cale separatã”.



