Faza finalã a concursului-pilot intitulat „Prevenţia în cancerele mamare, genitale şi pulmonare”a avut loc miercuri, 29 mai 2013, începând cu orele 13.00, în amfiteatrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu. Concursul a reprezentat punctul final al campaniei pe teme de educaţie sanitarã desfãşuratã în 11 licee din municipiul Târgu-Jiu în perioada februarie-mai 2013, campanie iniţiatã şi susţinutã de Asociaţia Românã de Oncologie ”Sfânta Ana”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Primãria Municipiului Târgu-Jiu şi Asociaţia „Centrul de Sprijin pentru Români„ .
În cadrul proiectului au fost distribuite 20103 materiale informative celor 6701 elevi participanţi. La faza finalã, desfãşuratã astãzi, au participat doar 7 unitãţi de învãţãmânt din cele 11, respectiv Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic nr.2, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Liceul Teologic, Colegiul Auto „Traian Vuia”. Printre absenţi s-au numãrat: Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul Energetic nr. 1, Liceul de Arte „Constantin Brãiloiu” şi Colegiul Tehnic “G-ral Gh. Magheru”din Târgu- Jiu.
Cei 35 de elevi finalişti au susţinut proba scrisã, constând într-un test grilã, urmând desfãşurarea probei orale. Conform punctajului obţinut, pe primul loc s-a clasat echipajul Liceului cu Program Sportiv, coordonat de d-na profesor Loredana Popescu, pe locul II echipajul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, coordonat de d-ra profesor Mihaela Schinteie, iar pe locul al treilea echipajul Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, coordonat de d-na profesor Ploscaru Marinela.
Asociaţia Românã de Oncologie ”Sfânta Ana” felicitã toţi elevii participanţi pentru prestaţia lor, membrii juriului fiind impresionaţi de implicarea de care au dat dovadã liceenii în acest proiect.
Toţi elevii finalişti au primit diplome de participare, iar echipajele ocupante ale locurilor I, II şi III au primit, pe lângã diplome, premii în bani.
Scopul proiectelor desfãşurate de asociaţie în rândul elevilor este de a reduce riscul de apariţie a cancerului în rândul populaţiei tinere, de conştientizare în ceea ce priveşte importanţa adoptãrii unui stil de viaţã sãnãtos, de evidenţiere a existenţei şanselor maxime de supravieţuire în caz de depistare precoce a afecţiunilor oncologice. Membrii asociaţiei îşi doresc ca toate unitãţile de învãţãmînt sã manifeste o mai mare deschidere spre astfel de acţiuni şi sã conştientizeze importanţa popularizãrii pe scarã largã a informaţiilor puse la dispoziţia lor de asociaţie în contextul în care din ce în ce mai mulţi tineri sunt diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, prevenţia şi depistarea precoce a cancerului putând salva vieţi.
Mulţumim sponsorilor şi voluntarilor care au sprijinit campania noastrã:
- Clubului Rotary Târgu-Jiu, SC Tipografia ProdCom SRL, SC Tehnoinstal SRL, domnului Sorin Tamoşi, SC Darcom SRL.
Preşedinte, Ing. Bogdana Costoiu



