Fragmente osoase dintr-un schelet uman au fost ridicate dintr-o casã din localitatea Cruşeţ, proprietarii imobilului cerând „asigurãri” poliţiştilor cã nu li se va întâmpla ceva rãu dupã ce au menţionat cã oasele respective ar fi „blestemate”. Vasile Voium şi soţia sa Melania au cumpãrat imobilul respectiv în urmã cu 9 ani, bãrbatul spunându-le poliţiştilor care au venit la poarta sa cã-i lasã sã intre doar dacã îi oferã „garanţii ferme” cã nu va avea parte de necazuri. El a menţionat cã a descoperit oasele în urmã cu 5 ani şi în aceiaşi zi i-a ars o parte din locuinţã, motiv pentru care s-a jurat cã nu se mai atinge de acestea. „Mie îmi daţi scris, vreau proces verbal cã nu mi se mai întâmplã ceva, nu intraţi aşa. Fereascã Dumnezeu sã mã trezesc iarãşi într-o noapte cu casa în flãcãri. Îmi poate face rãu şi vreun vecin ca sã mã convingã de lucruri rele”, le-a spus bãrbatul poliţiştilor care veniserã sã ridice oasele.
Oamenii legii s-au prezentat iniţial la locuinţa acestuia pentru a aplana un conflict apãrut între soţia bãrbatului şi o vecinã care o acuza pe aceasta cã ar face farmece. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Cruşeţ au aflat cu aceastã ocazie de la vecina respectivã de existenţa oaselor folosite pentru „blesteme şi farmece”, agenţii din localitate solicitând imediat o echipã de criminalişti la faţa locului. Aproape 20 de localnici s-au strâns ulterior la locuinţa soţilor Voium pentru a vedea ce se întâmplã, poliţiştii ridicând fragmentele osoase în vederea efectuãrii unor analize de laborator în urma cãrora sã fie stabilitã vechimea acestora.
Construcţia în care din care au fost ridicate fragmentele osoase a aparţinut înainte de a fi locuitã de actualii proprietari unui fost medic din Bucureşti, care şi-a trãit ultima parte a vieţii aici. Mai mulţi localnici în vârstã considerã cã fostul medic chirurg ar fi putut aduce la el acasã un schelet uman pe care sã-l foloseascã drept material didactic, informaţiile respective fiind menţionate şi poliţiştilor care se ocupã de ancheta din acest caz.



