Disoluţia USL pare iminentã şi doar inerţia vechilor angajamente şi uzanţele aflãrii la guvernare mai ţin în viaţã un organism politic sortit parcã unei fatale deconectãri de la aparate. Cu toate acestea, în ciuda tuturor mormãiturilor din interior şi al surescitãrii nerãbdãtoare de pe margine, USL rãmâne un bun exemplu – chiar cel mai bun din toate cele ce s-au încercat pe scena politicã – de construcţie politicã, de cooperare şi armonizare între partide ale cãror identitãţi doctrinare sunt diferite. Nici CDR, nici Alianţa D.A. nu au reuşit sã ofere, aşa cum a fãcut-o USL pânã acum, un tip de alianţã longeviv, eficient politic şi extrem de credibil în ochii electoratului.
Sigur cã, odatã ce adversarul (PDL – Traian Bãsescu) a fost scos din joc, USL descoperã acum probleme intestine, tensiuni, nemulţumiri şi noi provocãri, prima dintre acestea fiind candidatura pentru Cotroceni.
Pânã la un punct toate aceste frãmântãri sunt fireşti. Ele vin dupã un an politic, 2012, teribil de agitat, în care chestiunea referendumului din vara trecutã a jucat un rol determinant. Crin Antonescu, în postura de preşedinte interimar, a plãcut şi nu a plãcut, pe plan intern şi mai ales extern. A fãcut figura unui politician destul de irascibil, neconcesiv, dar ferm. Unora nu le-a prea convenit aceastã ipostazã. Aici e de fapt şi mãrul discordiei posibile: va rãmâne sau nu Crin Antonescu candidatul USL pentru Cotroceni?
În vreme ce PNL se aratã decis sã meargã pânã la capãt cu liderul lor, PSD pare cã a fãcut un uşor şi tacit pas în spate, decis, prin premierul Victor Ponta, sã recâştige încrederea marilor porţi occidentale cu care, în vara trecutã, erau angajaţi într-un rãzboi al declaraţiilor fãrã întoarcere. Acest pas în spate poate pãrea pentru unii şi o posibilitate de a regândi candidatura comunã pentru Cotroceni. Şi mai toatã lumea deja s-a obişnuit cu ideea cã, la un moment dat, PSD va avansa propriul candidat. Voci sceptice din PNL nu s-au sfiit sã punã degetul pe ranã. Ludovic Orban declara fãrã ezitare: “Am serioase îndoieli în privinţa sprijinului pe care îl va acorda PSD pentru candidatura lui Crin Antonescu. Deja cautã şi inventeazã pretexte ca sã nu se ţinã de cuvânt. Sã dea Dumnezeu sã nu am dreptate, dar cunosc bine PSD”. Sigur cã mulţi din PNL gândesc astfel, şi stau cu ochii pe PSD, un partid cu care cândva erau într-o adversitate fãţişã. Scepticismul liberal e justificat dar el nu şi rezolvã problema candidaturii. PSD are şi el dreptate sã facã un pas înapoi, gândindu-se, probabil, care este cel mai potrivit candidat pentru prima funcţie în stat.
Adrian Nãstase afirma la un moment dat cã “existã o anumitã presiune, inclusiv din partea… în interiorul PSD, pentru ca PSD sã aibã un candidat propriu. Evident cã acest lucru ar crea o foarte mare nervozitate în zona liberalã”.
Nervozitatea deja existã şi nimeni nu se mai îndoieşte de realitatea ei. Iar prin toamnã aşa, roadele nervozitãţii deja vor începe sã aparã, inevitabil, mai ales cã pentru europarlamentare candidaturile vor fi diferite, ceea ce va induce, fatalmente, un iz de concurenţialitate imposibil de evitat. Iar pe fondul acestei concurenţialitãţi divorţul definitiv va deveni aproape firesc.
