Chiar dacã ploua afarã şi era frig ca toamna, elevii claselor a X-a de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru împreunã cu observatorii de la clasa a XI-a F, s-au întâlnit la Casa Sindicatelor, pe data de 03.04.2013, la ora 900, pentru a susţine proiectul „S.O.S Economia” în cadrul activitãţilor extracurriculare „Sã ştii mai multe, sã fii mai bun”.
Proiectul a fost iniţiat din dorinţa de a încerca sã punem capãt acestei crize a economiei mondiale care a afectat şi ţara noastrã şi a fost primit de elevi cu entuziasm şi tratat cu toatã seriozitatea. Astfel, elevii fiecãrei clase şi-au ales în mod democratic liderul şi prin tragere la sorţi ei au avut de analizat şi de susţinut echilibrarea câte unui sector al economiei.
Colegii de clasã au cãutat materiale document pe care le-au predat pentru selecţie liderului care, a fost numit, pentru o zi, ministru fãrã portofoliu şi care a prezentat în încheiere, în urma analizei SWOT, şi soluţii la problemele din sectorul respectiv.
În sala de spectacol, miniştrii desemnaţi fãrã portofoliu au avut o prestaţie excelentã care a fost urmãritã de toţi elevii claselor a X-a şi a XI-a F de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi precum şi de profesorii diriginţi, dintre care îi amintim pe doamna profesor Giurcã Minodora şi Gãman Grigore. Ne-am bucurat sã fie alãturi de noi şi unul dintre partenerii de proiect, domnul Tamoşi Sorin, patron la S.C Sorginimon SRL, care a rãspuns invitaţiei şi cãruia îi mulţumim şi pe aceastã cale.
Finalitatea proiectului va consta în editarea unei publicaţii, care reprezintã un jurnal al activitãţii semnat de elevii clasei a XI-a F care au urmãrit îndeaproape etapele parcurse de colegii de la clasele a X-a şi pentru a cãrei apariţie s-a angajat domnul primar Hanu Dorin atunci când a fost intervievat de grupul delegat de la Colegiul Naţional „George Coşbuc”.
Am convingerea cã România are oameni de valoare care pot ajuta la depãşirea oricãrei situaţii, chiar şi economice, trebuie doar sã dorim acest lucru. Şcoala româneascã, indiferent de regimul politic, totdeauna şi-a a fãcut datoria cu onoareşi vreau sã cred cã nu vom mai fi un popor care exportã inteligenţa şi cã, la rândul nostru, vom da dovadã de inteligenţã pãstrând şi responsabilizând aici oamenii de valoare.
Prof. Constantinescu Nicoliţa



