Dosarul în care mai mulţi foşti directori de la fostul Complex Energetic Turceni au fost trimişi în judecatã şi acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice are parte acum de un prim verdict dat de instanţa de fond, respectiv, Judecãtoria Târgu Jiu. Instanţa a decis ca inculpaţii din acest dosar, Dan Gavrilescu, Marian Motocu, Constantin Gârlea şi Paul Preda sã nu facã închisoare pentru cã ar fi prejudiciat unitatea cu circa 80.000 de lei prin achiziţionarea unor cantitãţi de amoniac, în urmã cu mai mulţi ani, fãrã respectarea procedurilor legale. Aceştia s-au ales cu câte o amendã de 1000 de lei, dupã ce magistraţii au decis încetarea procesului faţã de ei.
„Înceteazã procesul penal privind pe inculpaţii Gavrilescu Dan (foto),… Gîrlea Constantin,… Motocu Marian,… şi Preda Paul, pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute şi pedepsite de art. 248 C. pen. În baza art. 74/1 alin. 2 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., aplicã inculpaţilor Gavrilescu Dan, Motocu Marian şi Preda Paul, sancţiunea administrativã a amenzii de câte 1.000 de lei, ce urmeazã a se înregistra în cazierul judiciar. În baza art. 74/1 alin. 2 C. pen., raportat la art.26 raportat la art. 248 C. pen., aplicã inculpatului Gîrlea Constantin, sancţiunea administrativã a amenzii de 1.000 de lei, ce urmeazã a se înregistra în cazierul judiciar”, au decis judecãtorii la un an de zile de la începerea procesului. Sentinţa a fost datã în condiţiile în care prejudiciul a fost recuperat integral. Fiecare dintre inculpaţi are de achitat şi câte 2500 de lei cheltuieli judiciare, sentinţa nefiind una definitivã.



